Tocană otomană cu vită și lipii pufoase
La ce vă gândiți când auziți cuvântul ”tocană”? Mie îmi zboară mintea automat la mama, la bunica, la timpul petrecut alături de familie și cei …
La ce vă gândiți când auziți cuvântul ”tocană”? Mie îmi zboară mintea automat la mama, la bunica, la timpul petrecut alături de familie și cei …
Iată-ne ajunşi în ultima săptămână a acestei veri și trebuie să recunosc că sunt foarte încântată de faptul că se apropie anotimpul meu de suflet: …
Oameni buni, revin și pe blog cu rețete din emisiunea „La cină”, pe care puteți să o urmăriți în fiecare sâmbătă, sau, în caz că …
Dragii mei, să știți că puiul de familie bună de la Familia Safir nu înseamnă doar pui grill, pulpe aripioare sau piept. Poate să însemne, de exemplu, și inimi și …
Din punctul meu de vedere cea mai faină bucată de carne ce se poate asocia cu un vin bun, pentru că aceasta este provocarea lui …
Ador să merg în piață. Mi se pare că este un loc minunat să-ți găsești inspirația. Mai ales când este sezon. Îmi place totul, de …
Doamnelor și domnilor, astăzi vă prezint o mâncare destul de simplă, care vine din nordul țării, dar sunt convins că se gătește și în alte …
Azi vin spre voi cu un preparat de la vecinii noștri maghiari și vă prezint în pași simpli cum se face o tocană ungurească.
Nimic nu se compară cu zilele de vacanță. Acele zile în care explorezi țări străine, culturi noi și diverse feluri de mâncare specifice zonelor. Te îndrăgostești de texturi noi, de arome cu care în mod normal nu te joci în bucătăria de acasă. Dar totuși te întorci cu învățături pe care mai apoi încerci să le aplici la tine în bucătărie. Este și cazul rețetei de azi: tocană turcească de vinete. Un fel de mâncare de origine turcă, condimentat, foarte ușor de făcut și totuși foarte gustos.
Vă propun o rețetă de tocană de caracatiță, garnisită cu rondele de măsline și îmbrăcată într-un sos de oțet balsamic cu miere.