Primii paşi, primul cuvânt, primul sărut… prima moluscă. Am crescut într-o casă în care nu s-a mâncat niciodată ciorbă de burtă, carne de oaie, vânat, diverse organe şi mai ales chestii nevertebrate ieşite din apă. Ca o virgină culinară, imediat ce-am scăpat de-acasă am început să îmi astup neajunsurile. Pe unele le-am rezolvat singur din curiozitate. Altele mi-au fost astupate cu forţa, obligat de împrejurări. La multe dintre ele am revenit, ca o victimă ce suferă de nefastul sindrom. Pe altele le-am îngropat adânc în fundul minţii căci Vasluiul nu e Stockholm.
Probabil că nu aş fi mâncat niciodată brânză împuţită dacă tipa care mi-a oferit acea bucăţică alb-cenuşie cu miros de ridiche digerată, n-ar fi fost simpatică. Contrar mirosului, s-a dovedit a fi delicioasă. Din acea zi, viaţa mea şi mirosul din frigider nu mai aveau să fie vreodată la fel.
Acum vreo lună, împins de împrejurări, am mâncat pentru prima oară midii. Mi-au plăcut, deşi am înţeles de la comeseni, nişte connoisseuri într-ale moluştelor, că n-au fost dintre cele mai bune.
Să spui „miroase a peşte” e ca şi cum ai spune „miroase a gaze” şi la fel cum zicea profa’ de chimie: „Nu miroase a gaze, miroase a mercaptan!” aşa vă zic şi eu vouă că nu miroase a peşte ci a stricat. Peştele şi mai toate vietăţile care se târăsc, mişună şi înoată prin apă, nu put. Dacă miros a altceva decât apa din care provin, atunci probabil sunteţi în faţa unui lucru stricat sau pe cale să se strice ori apa în care-au trăit e stătută.
Având acest lucru în minte, după ce v-aţi procurat nişte midii, dacă nu le gătiţi imediat depozitaţi-le într-un recipient acoperit cu o cârpă umedă şi o pungă cu gheaţă pusă peste. Nu le păstraţi în apă căci or să moară. Nu puneţi gheaţa dedesupt căci aerul rece fiind mai dens circulă de sus în jos.
Tocaţi mărunt un praz ori ceapă verde, doi ardei iuţi (roşu şi verde), două căpăţâni de usturoi şi o roşie decojită şi fără seminţe. Într-o cratiţă, suficient de mare cât să încapă în ea ciurul în care aţi lăsat la scurs midiile după ce le-aţi triat şi spălat, căliţi cele mai sus enumerate în 3 linguri de ulei. Cuvântul călit e prea dur aici, căci ceea ce tre să faceţi e să le înmuiaţi fără să le caramelizaţi aşa că ţineţi focul la minim şi capacul pe oală.
Când totul s-a înmuiat adăugaţi o jumătate de sticlă de vin alb şi acoperiţi iar oala. Daţi focul tare şi când începe să fiarbă aşezaţi în oală ciurul, acoperiţi oala şi număraţi până la 180 sau 3 minute. Luaţi oala de pe foc, scoateţi ciurul, scoateţi carnea de la vreo zece midii şi puneţi-o înapoi în oală. Pasaţi amestecul cu un blender. Restul, cum le mâncaţi, depinde de voi.
Text&Foto: Mircea Banu
De unde ai luat scoicile? Eu am luat odată de la Carrefour şi am fost foarte dezamăgit.
Eugen, Metro Baneasa este o sursa buna de vietati marine.
Wow! Dar cine si cum curata midiile? Se mananca si atele alea prin care se hranesc? Eu sunt din Vaslui, dar nu cred.
Imi cer scuze, cu reteta expusa astfel, nu vor fi nevoiti oamenii sa manance si firele alea de vegetatie, funie (ce o fi) prin care se hraneste scoica?
Cam mult, 2 capatani de usturoi. Sigur nu-s 2 catei?
pe vremuri pe acest blog se raspundeau la intrebarile din comentarii…
Oameni buni,midiile se spala in apa rece,acele firisoare se trag afara,de preferat catre partea mai ingusta a scoicii.cele sparte sau deschise se arunca-sunt moarte!