Prăjitură cu trandafiri şi fistic

669

Prăjitură cu trandafiri şi fistic, într-un desert cu gȃndul la mama. Nu am ales întȃmplător această combinaţie. Mamei îi place fisticul, iar petalele de trandafiri sunt o prezenţă delicată chiar şi în bucătărie. În familia noastră se face dulceaţă de trandafiri de mult, de pe vremea cȃnd oaspeţii bunicii erau întȃmpinaţi cu apă rece de izvor şi cu cȃteva linguri de dulceaţă de trandafiri. În reţeta aceasta, am folosit sirop de trandafiri cu miere şi lămȃie, un sirop mai light, pe care l-am facut vara trecută şi pe care îl păstrez în congelator. Seminţele de cardamom se integrează perfect în prăjitura cu trandafiri şi fistic – cel mai aromat şi parfumat desert pe care l-am făcut pȃnă acum şi cu care am ales să o surprind pe mama.

Ingredientele pentru blatul cu fistic şi sirop de trandafiri
  • 250 g făină albă;
  • 100 g fistic fără coajă, crud;
  • 3 ouă;
  • 100 g zahăr tos;
  • 125 g unt;
  • 50 ml apă de trandafiri;
  • 175 ml sirop de trandafiri cu miere;
  • zeama de la 1/2 lȃmăie mică;
  • 8 g praf de copt;
  • 2 linguriţe seminţe de cardamom proaspăt măcinate.
Ingredientele pentru cremă
  • 250 g cremă de brȃnză fină rece;
  • 20 g zahăr pudră;
  • 100 g unt moale;
  • 1/2 linguriţă seminţe de cardamom proaspăt măcinate;
  • 70 ml sirop de trandafiri;
  • opţional, o lingură de glucoză.
Prepararea blatului

Mai întȃi, am copt fisticul fără coajă, timp de 5 minute, la 180 de grade celsius. După ce fisticul s-a răcit, am măcinat fin jumătate din cantitate, iar celelalte fructe de fistic le-am tocat în bucăţi mari. Am lăsat cuptorul pornit, la aceeaşi temperatură, şi am uns cu unt o formă de tort rotundă, cu fundul detaşabil. Am cernut făina împreună cu praful de copt, am amestecat-o cu făina de fistic şi le-am pus deoparte. Am topit untul într-o cratiţă şi l-am lăsat la răcit. Am bătut bine ouăle şi zahărul, apoi am turnat untul în compoziţie. 

Acum a venit momentul în care să abuzez de arome şi am adăugat cardamomul măcinat, apa şi siropul de trandafiri şi zeama de lămȃie. Cu ajutorul unui tel, pentru a nu se forma cocoloaşe, am încorporat treptat făina, iar la final am adăugat fisticul tocat. Am copt aluatul timp pe 40-45 de minute, la 180 de grade celsius, apoi am redus temperatura la 150 de grade şi am mai lăsat tava în cuptor pentru aproximativ 10 minute. Deoarece fiecare cuptor coace diferit, blatul este gata în momentul în care trece testul cu scobitoarea. Am scos tava din cuptor şi am îndepărtat inelul abia după ce am lăsat-o la răcorit minimum 20 de minute, pentru a evita crăparea blatului. Eu nu am finalizat prăjitura în aceeaşi zi, aşa că l-am împachetat într-o folie alimentară şi l-am pus în frigider. Poate fi păstrat la rece chiar şi 2 zile înainte de a fi adăugată crema.

Prepararea cremei

Pentru acest blat umed am ales să fac o cremă simplă, dulce-acrişoară. Am început prin a amesteca bine de tot untul moale, cu praful de cardamom şi cu zahărul pudră. După ce am obţinut o consistenţă cremoasă, am adăugat treptat crema de brȃnză rece, mixȃnd bine după fiecare lingură de brȃnză adăugată. Am turnat în fir subţire siropul de trandafiri amestecȃnd uşor cu o lingură. Dacă siropul pe care îl folosiţi este destul de subţire, ca al meu, e bine să îl fierbeţi pentru scurt timp, la foc mic, cu puţină glucoză, pȃnă cȃnd capătă o consistenţă mai vȃscoasă. După ce s-a răcit, se poate turna în cremă.

Apoi am scos blatul din frigider şi am tăiat cu atenţie un strat foarte subţire din partea superioară a acestuia pentru a obţine o suprafaţă plană pe care am întins crema. 

În sfȃrşit toate aromele şi gusturile s-au întȃlnit unele cu altele, iar prăjitura este gata! Dar nu înainte de a o decora cu bucăţele de fistic şi petale de trandafiri cristalizate vara trecută.

Aceasta este prăjitura cu trandafiri şi fistic, de ziua mamei.

S-aveți poftă,

Gabi

Găsiți mai multe rețete cu trandafir, aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close