Am eu aşa o părere aparent avizată că mâncarea făcută în familie trebuie să fie simplă şi GUSTOASĂ. Am scris „gustoasă” cu Caps Lock, pentru că în cuvântul ăsta şade chintesenţa mâncării cu care am fost crescuţi, mâncare pe care nu mereu am înţeles-o sau ȋndrăgit-o când eram mai tinerei, dar care răsare parcă de nicăieri în mintea noastră la un moment dat în viaţă, moment ȋn care descoperim că am mai crescut puţin sau am mai îmbătrânit puţin.
Cam aşa stă acum treaba între mine şi rasolul de vită, cu al său os şi măduvă, rasol la care obişnuiam să strâmb din nas când eram mai mic și pe care acum nu ştiu cum să fac să-l mănânc mai des.
Reţeta începe cu achiziţionarea unor bucăţi feliate de rasol de vită pe care special le-am ales mai mici şi mai mari, ca să mă asigur că bucata mai mare va sfârși la mine în farfurie. Bucăţile le-am dat cu sare şi piper şi le-am pus într-o tigaie cu puţin ulei pe care l-am încins foarte bine (să sfârâie la contactul cu carnea) şi nu le-am pipăit și nici nu le-am mutat din loc timp de 1 minut şi jumătate.
După ce bucăţile de carne s-au caramelizat bine, le-am întors şi le-am lăsat să se coloreze pe cealaltă parte încă un minut, după care le-am scos pe o farfurie, cât timp am pregătit legumele.
Aici, fiecare face cum vrea, cert e că eu am folosit un praz mai mic, doi ardei kapia, o ceapă, 2 căţei de usturoi şi un morcov măricel. Pe toate cele de mai sus le-am tăiat cum mi-a venit mie şi le-am pus timp de 4 minute în tigaia în care a stat carnea mai devreme, pentru că nu voiam să pierd baza gustului lăsată de carne în tigaie. Pentru că am pus pătrunjel pe deasupra la servire, nu am aruncat codiţele, le-am tocat mărunt şi le-am băgat şi pe ele ȋn grămada de legume. Am adăugat sare şi piper.
După 4 minute, legumele erau aşa, puţin „ameţite”, nici călite, nici crude, numai bune ca să torn peste ele un pahar de vin alb (250 ml); am redus apoi amestecul la jumătate (3 minute la foc mare).
Am oprit focul, am pus legumele într-o cratiţă potrivită, carnea peste legume (împreună cu lichidul care s-a scurs din carne în farfurie), am completat cu apă (fix de la robinet) până când bucăţile mai ieşeau doar puţin la suprafaţă. Am pus sare şi piper şi le-am băgat la cuptor la foc mic spre mediu (170 de grade), timp de 2 ore şi jumătate.
După ce timpul a trecut, am scos cratiţa din cuptor şi am așezat-o în mijlocul mesei, iar pentru servire am pus pătrunjel pe deasupra şi mămăligă dedesubt.
Carne fragedă, mămăligă moale, sos din plin, iar la final, măduvă cu un fir de sare.
Spor la treabă!
Text&Foto: Mihai Petrișor
www.mihaipetrisor.ro
Simplu si gustos. O sa incerc.
Eu la nunți la țară mâncam o mâncare căreia îi spunea rasol, era asezonată cu salată de sfeclă roșie cu hrean, și era preferata mea. Nu seamănă cu ce ați pregătit dumneavoastră, că nu avea lumea atâtea cunoștințe culinare. Era carne de vită fiartă și puțin condimentată. Abia aștept să o încerc pe a dumneavoastră, sună tare bine!
Nu e nicio cunostinta culinara in aceasta reteta nu va faceti griji, sunt convins ca si rasolul fiert cu hrean si sfecla era divin (si mie imi place tare mult).
Sunt convins ca o sa va placa reteta daca o veti incerca. Multumesc!
Minunăție culinară!
bunicul meu punea o oala mare la foc in curte si perpelea bucati mari de rasol ,cand erau maronii turna apa ,condimente ceapa ,radacinoase si mai la sfarsit cartofi intregi. Bunica facea maioneza si hrean ras dar si salata de sfecla coapta cu mere feliute ,stropite toate cu un sosulet care bineinteles avea otet.Noi stateam pregatiti cu farfuriile in brate, asezati pe scaunele mici in jurul unei masute rotunde din lemn frecata bine cu o perie pana devenea de culoarea porocalei ..Scotea legumele intr un platou si punea sare si piper macinat mare dar si o ploaie de patrunjel verde si parfumat ,peste carne nu punea decat maioneza cu hrean .in farfurie primem legume ,carne care se desfacea in suvite si salata parfumata ,la sfarsit bunicu batea de masa oasele care aveau maduva si ne dadea la fiecare dar inainte punea sare mare si piper ,vaii ce minunatie ,eram sleiti pana n urechi dar ce sanatosi eram
Greu m-as fi putut gandi la un fel de mancare atat de apropiat sufletului meu! Zicea cineva mai sus, in comentarii de rasol, servit cu sfecla, hrean, noi si cu mujdei, alaturi de legume fierte; asa ii ziceam si noi, si era baza supei de vita. Adoram la sfarsit (felul 2 :) ), maduva intinsa pe paine proaspata sau putin prajita, bine asezonata cu sare si piper! Daca mai aveam si oasele bine „garnisite”, cu „zgarciuri si oase albe, la capete”, eram ca Labus…rodeam cate un ceas :) Si azi, sunt la fel de…Labus :)
Multumim de reteta! Si felicitari pt debutul ca intern (ciorba de loboda si os cu maduva…m-ati castigat ca fan!).
Multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru faptul ca ati impartasit amintirea din copilarie cu noi.
Pacat ca nu m am putut bucura la fel ca Dvs. de lucruri simple cand eram mic (mai ales acest fel de mancare) ca Dvs., insa ma revansez acum.
Pe scurt, e o mancare divina, iar maduva nu dau pe icre negre sau de manciuria.
Foarte bună rețeta, am încercat-o și m-am bucurat că a fost apreciată și de fata mea, care nu mănâncă aproape deloc carne de vită.
Mulțumesc frumos!
Asa mai merge ! caci cu loboda nu prea m-am impacat .