N-aş păpa papanaşi naşpa

Să întrebi un cofetar care e desertul lui preferat e ca şi cum ai cere în căsătorie un afemeiat. Mi-ar fi mai simplu să răspund ce deserturi nu-mi plac deloc. Pe primul loc au fost, sunt, dar sper că nu vor rămâne papanaşii.

Primul meu contact direct cu acest desert lipidic s-a petrecut undeva în negura timpurilor, pe când îmi ispăşeam ucenicia într-un beci urât mirositor, socotit drept bucătărie a unui restaurant semi-faimos, din provincialul meu Ploieşti. Am frământat trei sferturi de ceas într-o găleată mare de plastic, în care Dumnezeu ştie ce fusese, kile’ bune de cocă până mi se învineţise mâna, căci brânza era aproape congelată şi pofta patronului tuciuriu la miez de noapte, mare. Am şi gustat după câteva zile unul făcut de bucătarul de la rece, Ţiţi, care se lăuda că ar fi cel mai bun din oraş. Papanaş, nu bucătar. El începuse fără să ştie un lung şir de astfel de afirmaţii, pe care aveam să le aud de fiecare dată în fiecare bucătărie, a fiecărei cârciumi în care am avut ghinionul să pătrund.

Papanaşul, axismundi-ul oricărui meniu de birt respectabil din ţara asta, unul din cei patru grei ai imaginaţiei majorităţii bucătarilor întocmitori de meniuri româneşti şi pseudointernaţionale de pe plaiurile noastre, alături de clătitele cu „fineti”, tiramisu cu pişcoţi aro şi tortul casei, e o jignire la adresa cofetăriei şi intenţionez să schimb asta. Azi am început un şir lung de încercări care poate vor duce la un desert mai bun, mai curat în farfuriile patriei. 250 grame de unt şi 250 grame de cremă de brânză grasă merg la plimbare într-un bol de mixer. Acolo se întâlnesc cu 50 de grame de gălbenuş, 50 de grame de zahăr, 3 grame de sare şi nişte miresme misterioase.

După ce se împreunează bine cu ajutorul paletei sunt vizitate de 300 de grame de făină albă. Când totul devine o bilă şi mixerul începe să danseze pe masă scoatem coca şi o lăsăm să doarmă o oră la frigider. Să faci revisitèe fără silicoane e ca şi cum ai face filme erotice fără acelaşi accesorii. Am luat aşadar forma cu semisfere din dotare şi am umplut-o cu cantităţi egale din cea mai grasă posibilă smântână fermentată, adusă la viaţă cu câţiva bobi de vanilie şi dulceţuri de vişine şi mure furate din cămară. După ce dânsele s-au congelat le-am lipit două câte două formând fix 15 bile din aproximativ 300 grame de smântână şi 300 grame dulceaţă.

N-aveţi silicoane? Luaţi o bilă de 3 centimetri în diametru, folie de aluminiu, folie de plastic, un cutter şi sunt sigur că ştiţi ce-i de făcut mai departe. Scoateţi coca din frigider şi întindeţi 15 cercuri de 10 centimetri în diametru. Puneţi o bilă în centru şi împăturiţi-o cu cocă, rupând excesul. Neteziţi. Congelaţi. Repetaţi.

Pregătiţi un pumn de făină, 2 ouă bine bătute şi fulgi de porumb fărâmaţi, fiecare în bolul lor. Luaţi un guguloi congelat şi treceţi-l în ordinea mai sus descrisă prin fiecare castron. Înţepaţi din loc în loc cu un băţ de frigăruie.

Scuturaţi. Congelaţi. Repetaţi.

Într-o cratiţă de 20 cetimetri cu fundul gros acoperit cu un kil’ de untdelemn bine încins prăjiţi maxim 3 papanaşi odată până devin brun-aurii.

Scoateţi. Scurgeţi. Repetaţi.

A se continua…

Text&Foto: Mircea Banu

http://desertologie.blogspot.ro/