101

308

Frigăruia bloggerilor s-a săvârșit ieri, 28 Mai 2011, într-una din Zilele Clujului. A fost senzațional. Am făcut 101 metri de frigăruie cu pui fericiți, cârnați, kaiser, ceapă și ardei. Am muncit mult (unii au muncit foarte mult iar pentru asta le sunt recunoascător – și asta nu-i o vorbă și atât – și, să vă spun drept, recunoscător le sunt și celor care au muncit mai puțin, pentru că a făcut fiecare după puteri și după pricepere, dar din inimă), ne-am ars degetele, am înghițit fum, dar am învins. Frigăruia, condimentată cu un amestec de sare, piper, rozmarin, cimbru, busuioc, boia și usturoi, a fost bună, foarte bună. Din momentul în care am început să desprindem segmentele, n-a trecut decât o oră până am rămas fără. Am reușit să salvăm câteva capete de țepușă, destul cât să gustăm și noi, să vedem ce-am știut face. Eu am fost încântat, ajutoarele mele la fel, primarul ne-a felicitat, oaspeții din țări străine s-au minunat și, una peste alta, a ieșit bine, în ciuda unor sfătoși de pe margine (da, măi, românismul n-are cum să moară ori să dispară, că prea-i plină țara asta de sfătoși), care, desigur, știu ei mai bine cum se face să aprinzi cărbunii, să răsucești manivela, să faci făcute în general. Nu-i bai, noi să fim sănătoși. Și sponsorii: Agricola Bacău, CSI, Italinox, bauMax, Primăria Pericei (ceapa, știți?)  și AlSet.

Noi suntem aceia:

Florica și Zicu de la TVDece, Lorand Minyo, Ruben Kislaki, Groparu, Anda Călinici, Dan Ciulea, Alex Ursa, Daniel Rus, Dragos Mone, Bogdan Besliu, Vlad Cucu, Alexandra Craciun și colegele ei de la de la Urban GourmetCristian Gog, Sanda, Mironeasca, Ania (mulțumesc pentru pozele făcute cu aparatul meu), Adriana, Mihaela, Alex Bartiș, Andrei Aroneț, Marian Hurducaș, Raluca Crisan, Lush, @Mariuspan, Robert, Maria Eftimie, Andrei Palatkas, Nicu Bendea (dragul de el, pe ultima sută de metri dar decisiv)  Vlad ilariantu‘, Doru Pușcaș, LaideePurpl, Alma, Zăineasca, Stil masculin, Robintel, Gaben, Injineru, Dan Oltean (paginadesport.info), Psaico.

Sper că n-am uitat pe nimeni. Dacă da, îmi cer iertare și aștept o tragere de mânecă. Vă mulțumesc tuturor (Oana Buzatu de la Biroul de presă al Primăriei Cluj Napoca are o mică statuie în inima mea, mai ales pentru că i-am făcut nervii praf în perioada asta și pentru că a sărit să rezolve orice problemă nu puteam rezolva noi). Nu le mulțumesc voluntarilor Primăriei, pentru că n-au înțeles că voluntariat înseamnă să lucrezi, nu să bei apă minerală și suc (nu-i bai, or crește mari și or ști, nu?).  De restu’, poze și numai de bine. Să fiți sănătoși.

PS: mai multe poze aici, aici, aici.

În bucătărie, ca-n farmacie.

Am patrulat pe role, cred că am făcut mai bine de 10 kilometri ieri. Seara nu-mi mai simțeam picioarele, dar a fost bine.

Ania

Zicu, nu-i constructor da’ se descurcă.

A durat o oră să încingem cărbunii. Am folosit lichid de aprindere pentru spectacol, torțe pentru eficiență și suflat din plămâni pentru că nu puteam aștepta mai mult. Nu-i ușor să aprinzi 300 de kilograme de cărbuni (poate chiar mai mult, n-am socotit, oricum, n-au rămas prea mulți saci nedesfăcuți).

Frigăruia noastră a avut 101 metri.

Dacă oamenii se strâmbă e pentru că țepușele erau încinse și căldura trecea prin mănuși.

Gaben a fost primul care a aprins focul.Au fost cam două ore și jumătate de fierbințeală și alte două ore de făcut curat.

Apoi s-a făcut noapte.

PPS: în dreapta paginii e un măr. Dacă dați click pe el, îmi acordați un vot, pentru care vă mulțumesc:).

Join the Conversation

  1. Felicitări Adi, felicitări tuturor care ați participat! Altceva nu mai e de zis…

  2. Super tare, felicitari! :D

  3. Foarte faina treaba s-a facut. Ma bucur ca am putut sa fac parte dintr-o echipa de bloggeri pe cinste :)

    Multumesc.

  4. super tare..bravo…ai fost inspirat ca ti-ai luat rolele..zi faina:)

  5. Imi pare tare rau ca nu am ajuns, dar dupa 8 ore de mers pe jos, cu trenuri si avioane, am avut nevoie de cateva ore sa-mi trag sufletul…

    Dar felicitari!

  6. sfatosi au fost si vor fi: ca trebuie pus focul dedesupt, ca o sa miroasa carnea a lichid de aprindere etc.. desi poate ca nu au fost neaparat rau intentionati.
    Oricum, a iesit excelent datorita unei organizari excelente (felicitari tie pentru asta- m-ai impresionat), munca multa si, de ec sa nu o spunem, datorita sponsorilor si oamenilor acestora care au adus tot ce a terbuit atunci cand a fost nevoie, au strans, au si ajutat unii
    Ma bucur ca am fost o particica mica dintr-un asemenea proiect!

  7. NICOLETA says:

    IMPRESIONANT ! BRAVO-te-am vazut si la tv,munca multa dar rezultate pe masura.Inca odata felicitari tie si clujenilor.

  8. Felicitari, ai facut o treaba fantastica!

  9. Felicitari! Anul viitor iti bati recordul de acum? :D

  10. Cristina says:

    Nu am vrut sa ratez sub nici o forma frigaruia, la fel ca si tortul nemaipomenit de la Polus. Si nu regret, nici eu, nici ai mei, am fost cu catel si purcel sa vedem minunea cea lunga. Iar „cireasa de pe tort” mi s-a parut sosul de ceapa pe care l-am primit langa frigaruie, cu o savoare nemaiantalnita. A sporit si accentuat gustul frigaruii. Dar am o nelamurire: in sosul de ceapa era cumva dulceata de trandafiri? Ca avea un parfum de trandafiri roze teribila. Si nici nu a provocat arsuri la stomac ceapa, probabil din cauza dulcetii. Ne puteti impartasi reteta sosului? Merita consumat non-stop. MULTUMIM DOMNULE HADEAN CA SUNTETI DE-AI NOSTRI, DIN CLUJ. Ce Jamie Oliver? Mai presus de el. Sa fiti sanatos si sa mai faceti si alte actiuni de felul asta, avem cu ce ne mandri la Cluj!

  11. Felicitari!Te-am vazut in actiune,de gustat n-am gustat,dar sunt convinsa ca a fost buna,dupa pofta celor ce mancau in zona.

  12. A fost o experienta de neuitat, demult nu m-am mai agitat-distrat asa de bine :) La mai multe!

  13. carmen says:

    Asa da! Vrem si in Oradea!

  14. Felicitari doamnelor si domnilor si pentru efort si pentru rezultat!
    Am reusit sa votez marul de data asta.

  15. ce sa-ti zic? m-ai uitat! :D

    1. adihadean Author says:

      Ce să-ți zic, nu ești prea atent:).

  16. Bravo dom’le! Ti se potriveste zicala: Unde-i greu, hop si eu :)))

  17. adihadean Author says:

    Xxl, mulțam

  18. Unde e marul acela in dreapta paginii,mai,ca vreau sa-ti dau nu un vot,ci ZECE!

  19. Fain draga Adi, esti exact pe inima mea. Ai demonstrat ca orice se poate in tara asta daca ai suflet si caracter. Cand mai pui la cale ceva asemanator as fi onorat sa ma chemi si pe mine. Macar sa va incurc daca nu altceva.
    Te tuca Uica

  20. gigi sandor says:

    …e o chestie faina ce ati facut…felicitari…

  21. Scuza sfatosenia, dar stii cum e: gratarul e sport national. Mai presus de atat gratarul e activitatea care aduna oamenii in jurul focului, care ii faca sa povesteasca. Sunt sigur ca nu au avut intentii rele cei care si-au dat cu parerea. Eu am vazut oamenii care si-au lasat berea din mana si au inceput sa sufle in carbunii.
    Nu am inteles pozitia ta fata de jurnalisti. Nu era normal sa te intrebe cum ti-a venit ideea?

  22. adihadean Author says:

    Miha, pe coloana cu bannere:)

    Uică, mulțam fain:)

    Radu, despre sfătoși numai de bine. Despre ziariști, doar o întrebare: ție cum îți vin ideile când îți vin?

  23. Felicitari fără număr pentru ce aţi realizat :). Să yicem la mai mare ? :)))

  24. adihadean Author says:

    Vă mulțumim pentru vorbele bune:)

  25. ni ma, is si poze facute de mine :D

  26. cu placere, eu intai m-am uitat la poze, apoi am citit :D

  27. :))))))) e de la aseara:))

  28. :) felicitari tuturor pentru munca si desigur pentru rezultat:) o iesit demential si asta s-o vazut in primul rand la coada:)

  29. pentru mine a fost foarte interesant sa vad ca bloggerii aia, de ii citim noi cand ne bem cafeaua, „este” oameni si ei, ba chiar oameni +ceva…(mai ales daca ii comparam cu voluntarii=)))), ba, mai mult, soare ii parleste si pe ei, tepusele incinse ii ard la degete si apa este cel mai de pret lichid (la anumite ore)….vreau sa felicit intreaga comunitate on-line (sau cum sa va numesc asa, global) pentru faptul ca a iesit in lume si a pus in practica ideea asta, care fara efortul acesta considerabil, ar fi ramas o simpla poveste…felicitari si multumesc ca ne-ati oferit acest spectacol al tuturor simturilor:)) si sa ii se schimbe numele din frigaruie in blogaruie, daca e mai mare de 100 de m…..am zis:)

  30. Bravo vouă! Mi-ar fi plăcut să fiu şi eu acolo…

  31. Buna treaba baieti si fete din online! Felicitari si la mai lunga! :)

  32. Felicitari! Ma inclin.

  33. Felicitari! Yummy figaruia ati facut si muuulta munca! Pentru Adi Hadean: La cat mai multe idei din astea geniale!

  34. Felicitari Adi si tuturor celor care au ajutat! :)

  35. Felicitari Adi!!!

    trebuie sa recunosc ca-s mandra tare pentru ca, desi neivitata, am fost o mica voluntara impreuna cu prietenul meu. Asa ca Adi, data viitoare incearca sa renunti la voluntarii primariei in favoarea altora care chiar doresc sa faca ceva.

    eu una va multumesc ca am fost parte a acestui eveniment :)

  36. nicoleta durak dridu ialomita says:

    felicitari mult succes

  37. Mortyse says:

    Felicitari! Si urmatoarea frigaruie sa fie o frigaruie-traseu, ca un fel de pod-de-mancare-buna intre 2 orase sau 2 locatii :)

  38. Brava, mo! Brava-bava-brava.
    Am fost cu voi de la distanta, chiar daca nu m-ati simtit pentru ca mirosea deja a fum de carne buna;))

    1. adihadean Author says:

      @Groparu : știu, măh :)

  39. nicoleta durak dridu ialomita says:

    am uitat sa va spun cu spanac fac si placinta ‘?

  40. nicoleta durak dridu ialomita says:

    am uitat sa va spun cu spanac fac si placinta ‘?
    merita incercat

  41. mirela says:

    Venit , vazut ,placut si mai ales votat.Cea mai faina frigaruie ,felicitari!

  42. in primul rand incep cu felicitarile…ca doar asa e normal nu? Le meritati din plin cu totii… Ma bucur tare ca la voi in oras se fac evenimente , lumea traieste efectiv… la noi (Onesti), nimic… liniste totala…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close