Live frog, Live SeaFood sau ce ne-a făcut nouă chinezu’

Nu, nu Chinezu, căruia-i dedic postarea asta, alt chinez.

În ultima seară pe care am petrecut-o în Singapore ne-am întâlnit cu Josephine, prietena PR-istă a lui Răzvan. Care a aranjat pentru noi „a somptuous dinner” la Sinma Claypot Live Frog/Seafood, unul dintre restaurantele lui Johnny, un chinez zâmbitor și plin de vervă (ori cel puțin așa s-a purtat în prezența noastră). Habar n-aveam ce ne așteaptă, credeam că stăm la o cafea, la o bere Tiger (turiștii beau Tiger în Singapore, localnicii beau Carlsberg) și la un șrimp fript. Când colo, Johnny al nostru, montat de Josephine (bănuiesc), a început să ne înșire prin față cele mai bune mâncăruri din meniul său. Eu mă uitam mirat la cum se umple masa, mă mai uitam în jur să văd dacă nu-i Anthony Bourdain pe undeva ori dacă nu apare Ashton Kutcher urlând ” ai fost punk-uit”. Nimic din toate astea, doar dorința lui Johnny de a se făli cu ce are mai bun în fața unor europeni care pot duce vorba mai departe (să fim sinceri, nu cred că a fost generos cu noi doar pentru că eram simpatici, dar, cu toate astea, pe la finalul serii l-aș fi cinstit cu un ștompel din pălinca de pere pe care o port în rucsac încă de la Cluj).Oricare ar fi fost startul, lui Johnny i-a ieșit, pentru că, iată, scriu despre el și despre mâncarea lui.

Am început seara cu o oală plină cu picioare de broască. Johnny mă privea cu ochii mari și-mi zâmbea cu toți dinții. „Now you eat frog” zicea el zâmbind. „Amu să mânci tu broaște, no, bine?”, îi răspundeam eu, cu un zâmbet la fel de mare. În cele din urmă, mi-am învins traumele (acum 14 ani am mâncat un lighean cu picioare de broască pane și mi s-a cam aplecat) și am onorat ospitalitatea omului, lucru care a făcut ca entuziasmul să-i crască și mai tare. N-o să vă mint, picioarele de broască cu ghimbir, usturoi, ierburi aromatice din zonă, spanac de apă și terci de orez au fost fan-tas-ti-ce!. Până și Raluca a mâncat, cu o jumătate de gură plângându-le de milă „săracelor broscuțe”, cu cealaltă jumătate minunându-se de cât de bune pot fi. Foarte delicate, sosul din jurul lor aromat plăcut, terciul din orez deosebit (n-am mai mâncat până acum, e un lucru pe care-l voi reproduce).

A urmat pe masă Red Grouper in brinjal , adică un pește copt și acoperit într-un sos teribil de gustos, făcut dintr-un soi de vinete care se cultivă în zonă și din mult sos de soia cu chilli. Carnea dulce, completată genial de sosul de brinjal a mers pe gât în jos ca unsă (era un pic unsă, dar cu sos, nu cu unsori). Frunzele de coriandru, tocate grosier, au adus un plus de prospețime.

Până si vină felul următor, am avut parte de o mică pauză, o farfurie cu silver fish, niște pești mici, prăjiți cu totul în ulei de porumb, sărați și presărați cu pesmet frecat cu usturoi. Aveau gust de jumări și au mers perfect cu berea.

Când am văzut că apare un ditamai vasul cu un crab cu sos de chilli, am crezut că-i lovitura de grație. M-am înșelat.

Lovitura de grație a întârziat să vină iar agonia a fost prelungită cu un crab tăvălit în unt (așa cum moldovencele noastee tăvălesc puiul prin unt, chinezoaicele lor tăvălesc crabul ori creveții, deci nu vă mirați prea tare) cu ouă de rață sărate amestecate cu ouă de crab într-o omletă înfiorător de grea dar care trebuia gustată. Bună la gust, nu zic, dar n-aș mânca în fiecare zi, cum n-aș mânca slănină afumată mereu, deși îmi place.

Cociune de rechin, a gândit ardeleanul din mine, apoi a tradus repede pentru restul românilor: cap de rechin aburit cu sos de stridii până a devenit gelatinos ca o piftie. Caldă. „Take shark head, eat, good for your skin, very very much colagen”. Astea-s vorbele care m-au cucerit, mă știți doar, toată ziua-s la cosmetică pentru măști faciale. Bună piftia de rechin, cred că ar fi mers perfect pe pâine neagră prăjită și frecată cu usturoi.

Credeați că s-a terminat? Așa am crezut și noi însă realitatea s-a dovedit a fi…diferită. Am mai primit spre degustare câteva scoici mari și proaspete învelite-n carne de crevete zdrobită și dată prin pesmet, prăjită apoi în ulei, la foc iute. Foaaarte bune. Asta aș putea mânca măcar de două ori pe săptămână fără să mă plictisesc.

Ca să nu hoinărească scoicile de unele singure prin(tre) noi, am mai primit câțiva creveți umpluți cu sparanghel și fructe, făcuți mosor cu tăieței subțiri și prăjiți. Practic, sunt vedeta localului și calul de bătaie, se vând ca pita caldă în sute de porții pe zi.

După opt feluri de mâncare și două feluri de chifle, tot mâncare și ele, ne-am pupat cu mister Tan, bucătarul șef al lui Johnny, i-am băut whisky-ul pentru musafiri patronului, am făcut o poză cu logo-ul restaurantului…

…am mai făcut o poză ca să avem ce-i dedica lui Cosmin Tudoran și ne-am despărțit de gazde plecând într-o plimbare prin red light district, cartierul în care oricând poți căpăta un masaj cu final fericit, dacă nu ești atent. Am lăsat-o pe Josephine să ia un taxi înaintea noastră, am mirosit durianul de pe o tarabă de la colț de stradă și ne-am dat cu părerea (între noi, desigur) despre ce mâncaserăm în seara aceea.

Am apreciat strădaniile lui Johnny și faptul că Josephine ne-a oferit o experiență de care străinii nu se bucură în mod obișnuit (chinezu’ nostru mai are restaurante în oraș, în zone în care turiștii ajung ușor, aici, la marginea red light district nu prea au ce să caute și în consecință Sinma Claypot Live Frog/Seafood e un loc frecventat de chinezii care știu despre ce-i vorba). O bucurie-n plus pentru mine: mister Tan, bucătarul șef,� m-a introdus pentru puțin timp în bucătărie, să văd cu ochii mei cum se lucrează la 7-8 wok-uri simultan (sunt convins că prietenilor nostri de la Wok’N Roll le-ar fi plăcut aici) și pe nu-știu-câte mese din inox strălucitor.

Dacă ajungeți în Singapore și vi se face poftă de un copan de broască, Geylang Road Lorong 3 #01-01 e adresa. Numa’ așa, pentru orice eventualitate. Bine de stiut: o masa de felul asta, cu 8-10 feluri de mancare, costa in Singapore cam 70 de Euro. In Singapore la Sinma Live Frog/Seafood, pentru ca sunt localuri in care poate costa mai mult iar la food court pori manca la fel de mult cu mai putin de jumatate din bani (e drept, la food court nu gasesti prea multe delicatese de felul picioarelor de broasca).

No bun, gata povestea, să fiți sănătoși.