Hua Hin – Cha am și un colț de rai pe Terra

După 4 ceasuri și jumătate petrecute în Găinar, am ajuns de la Chumphon la Hua Hin, locul în care Familia Regală care conduce Thailanda cu înțelegere și blândețe (așa spun toți thailandezii pe care i-am întrebat) se retrage periodic pentru relaxare, departe de grijile regatului. La două ore și jumătate distanță față de Bangkok (cu mașina), Hua Hin e destinația de vacanță preferată de locuitorii capitalei. Cei cu mai puțini bani se opresc la Cha-am, la 30 de kilometri distanță de Hua-Hin, așa cum am făcut și noi, și asta nu pentru că ar fi o stațiune prăpădită ci pentru că prețurile sunt mai mici la orice, de la cazare la mâncarea din numeroasele restaurante de pe plajă.

Cele trei nopți și două zile petrecute de noi la Veranda Resort&Spa, alături de câțiva turiști thailandezi și un grup de turiști europeni și chinezi, ne-au arătat cum cum ar fi fain să fie Raiul. Camere mari și confortabile, marea la 30 de metri de „gardul” hotelului, piscina imensă, cu apă limpede și ceva mai rece decât cea din mare, mâncarea foarte bună la micul dejun și zâmbetele tatuate pe fețele gazdelor ne-au cucerit.

Chai, ghidul nostru.

Am ajuns la Cha-am noaptea, am adormit abia pe la 3 dimineața iar la 7 m-a sunat Chai, ghidul nostru local. L-am iubit instantaneu, în sensul că nici vorbă. Sigur, nu era vina lui și oricum am trecut repede peste „morocăneală” îndată ce l-am cunoscut. Zâmbitor și foarte bine informat, Chai e gid pentru străini în zona Hua Hin de 13 ani. Știe rândul și ne-a ajutat în incursiunile pe care le-am făcut prin piețele din oraș. Am reușit datorită lui să aflu informații valoroase despre ierburile, frunzele și mirodeniile folosite în bucătăria tradițională și am aflat cum se prepară un desert foarte simplu și foarte iubit aici, sticky rice, orezul dulce și lipicios pe care-l fac mamele de pe aici (mai des mătușile decât mamele) și-l însoțesc cu morcovi confiați, fructe de sezon (mango, litchy ori orice alt fruct aromat se află în piață), lapte de cocos, susan negru sau cremă de zahăr ars. Îl colorează doar cu coloranți naturali (pudră de turmeric – o cunoaștem sub numele de curcuma– ori fierbându-l cu alte plante de la care împrumută culoare) ori îl lasă pur și simplu alb. Oricum ar fi, gustul său e atât de bun încât știu sigur că aș putea mânca de trei ori pe zi fără să mă plictisesc. Precupeața de la care l-am cumpărat mi-a dat niște ponturi pe care nu le găsești în cărțile cu rețete și abia aștept să fac primul meu sticky rice acasă, pentru prieteni și familie.

Am fost plăcut impresionat de curățenia din piețe (și din cea de seară și din cea de dimineață) și m-am bucurat de mirosul de pește proaspăt ori de amestecul de miros de pad thai, green curry și creveți pe grill (am filmat aseară crevetele-tigru pe care l-am mâncat, deci o să vă putem oferi o poveste legată de asta). În piața de seară, o stradă lungă de 300 de metri pe care se află zeci de restaurante ce-ți oferă „fresh sea food, cheep sea food, no fresh, no buy” (mâncare din pește și fructe de mare proaspătă și ieftină) am poposit pentru cină. Green curry, red curry (grozav de bun, făcut cu pastă de curry roșie, porc, ierburi aromate, lapte de cocos și lapte condensat, dulce și gros) și fructe de mare cu legume și curry verde cu mult ardei iute. Și crevetele măricel de pe grill plus un bol de orez fiert. Și berea Singha, nelipsită ca umezeala din aer.

Scoici, caracatițe mici, creveți, ierburi, piper verde proaspăt (foarte aromat, foarte intens, cred că o să duc cu mine un săculeț).

Se pare că desertul preferat al localnicilor e… carnea. În Hua Hin am găsit o tarabă pe care se aflau cam 15-20 de kilograme de carne de vită și de porc, tăiată-n bucăți mici, tăvălită prin caramel și apoi friptă. Am gustat. N-a fost rea dar nu aș reveni aici numai pentru asta. În plus, e diabet pe picioare, poți mânca în neștire uitându-te la meci înainte ca glicemia să-ți treacă prin creștet și să se izbească de tavan.

Despre piața de dimineață și alte lucruri de mirare văzute aici, veți afla de bună seamă de la Răzvan. Eu mă opresc aici cu povestea și mă întorc la piscină. Încerc să profit cât pot de orele care au rămas până la plecarea noastră spre Bangkok, un loc fascinant dar nici pe departe atât de liniștit ca Hua Hin – Cha am.