Steamboat bufet în Bangkok

253

Pentru Mile, știu că i-ar fi plăcut să fie aici. Și mi-ar fi plăcut să-i pot spune azi „La mulți ani!„.

Pe ulița noastră (New Petchburi road), peste drum de Amari Atrium, dar un pic mai la vale, găsești două localuri cu steamboat bufet. Noi l-am ales pe cel mai mare. O curte largă, plină cu mese din piatră și scaune din același material. Poate-s mai puțin confortabile dar motivul pentru care nu-s din lemn ori din plastic, de exemplu, e unul serios: piatra nu arde. Bine-bine, da’ de ce ar arde masa ori scaunele? În mod normal n-ar treui, dar știți cum e, accidente se pot întâmpla oricând. Doamne feri! Noi n-am avut niciun accident, ba din contră, am mâncat bine, cu bani puțini (pentru 200 de bahti, adică 20 de lei, poți să-ți iei ce vrei din vitrine, de la creveți, scoici și bucăți de pește crud până la vită ori pui, gata marinate, salată din crudități, legume proaspete pe care să le ții la aburi, orez fiert, tăieței trași la wok cu sos de soia și legume și, pe lângă toate astea, o mulțime de fructe curățate și porționate frumos pentru desert).

Pe masa destul de mare tronează două boluri nu foarte mari (care pot fi din ceramică, piatră sau metal) pline cu cărbuni încinși. Deasupra unuia dintre ele se află un grătar din sârmă subțire, deasupra celuilalt se află steamboat-ul, un vas circular care acoperă perfect marginea bolului cu cărbuni, cu o cocoașă bombată în mijloc și cu un canal adânc de 3 centimentri pe margine. În canal se află apă (ospătarii au grijă mereu să fie plin canalul, dar poți să-l umpli tu, dintr-un ceainic aflat la îndemână) iar pe „cocoașa” din mijlocul vasului se pune de obicei o bucată de grăsime, ca să nu se lipească lucruile de ea. Prin lucruri înțeleg bucățele de carne marinată, scoici fără cochilie ori mai știu eu ce-ți poate trece prin cap să frigi. În apa din canalul circular se scurge grăsimea din carne. Și tot acolo scufunzi frunze de varză chinezească, de spanac de apă ori fâșii subțiri de morcov, transformând toată povestea aceea într-o supă cu legume.


Crabii au fost fripți separat, într-un ibric greu din fontă și aduși la masă acoperiți.

Ne-am propus să repetăm experiența asta înainte de a pleca din Bangkok. Sper să și reușim, pentru că lucrurile de văzut și de făcut sunt multe, timpul puțin iar banii și mai puțini, că doar n-or fi ținând veșnic nici aceștia. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. rasfat! ospat! trebuie sa fi fost totul extrem de delicios, dupa cum arata :)!

    1. adihadean Author says:

      Zazuza, a fost:-)

  2. Se vede ca esti in elementul tau la modul cum ai povestit; pofta buna

    1. adihadean Author says:

      Maria, lângă mâncare sunt mereu în elementul meu.-)

  3. NICOLETA says:

    Ingenioasa idee cu ” gratarul ” pentru fiecare masa ! Dar la noi nu cred ca o va aplica cineva .

    1. adihadean Author says:

      Nicoleta, se practică și la noi ceva de genul acesta însă carnea e friptă pe o lespede de piatră încinsă-n cuptor.

  4. Buna dimineata…wow..ce bunatati…si cum povestesti tu…chiar salivez aici langa pc…

  5. NICOLETA says:

    Scuze , dar n-am vazut prea mult din lumea asta mare , asa ca nu mai am decat sa citesc /vad despre calatoriile altora . De aceea iti citesc blogul zilnic. Nu plangeti ca nu mai aveti bani , atat cat a-ti avut AU MERITAT sa fie cheltuiti!

  6. Vezi ca pe Khao San e un restaurant tinut de un roman (nu are insa nume romanesc). Daca vrei sa gusti ciorba de burta a la Thai sau sarmale ca la noi la Bangkok, cauta-l :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close