Halloumi e cumva corespondentul grecesc al mozzarellei. Bine, dacă vreți dispută, puteți spune că halloumi e de fapt o brânză cipriotă ori turcească ori arabă, după modelul „sarmalele nu-s românești” ori „gulyasul e unguresc, nu austriac”. Ideea e că am mâncat halloumi în stare crudă și nu mi-a spus nimic-mimic, parcă era o bucată de parafină. După ce am fript-o puțin în tigaia încinsă cu o peliculă subțire de ulei, situația s-a schimbat. Dintr-o dată bucata mea de brânză avea altă textură, dintr-o dată arăta într-un fel, dintr-o dată avea gust. Am repetat figura în mai multe zile ale vacanței corfiote pe care tocmai am încheiat-o, să mă conving că prima dată n-a fost un accident. Rezultatele au fist similare, de unde trag concluzia că așa o fi.
Așadar, am tăiat brânza-n felii groase de un centimetru. Am fript-o cîte un minut și nu pic pe fiecare parte.
Am împrietenit-o cu o salată simplă, din ardei grași, roșii și măsline marinate-n ulei cu ierburi aromatice.
Cafea neagră, pâine neagră și câteva rondele de salam cu piper. Gata micul dejun.
Aproape gata. Am făcut și un ou ochi, fript bine, pe care l-am rupt în salată.
Altă zi, aceeași brânză, plus o bucată de feta. Roșiile au fost cherry de data asta.
Am tăvălit brânza printr-un amestec de sare, piper roșu și piper alb înainte de a o frige.
Bucata de feta a rămas crudă dar am condimentat-o la fel.
Dacă vi se face poftă și nu găsiți halloumi, folosiți în loc o telemea de vacă și oaie, ceva mai seacă. Să fiți sănătoși.
Mmm, bun de tot ! Mi-ai făcut o poftă cu halloumi ăsta …! Trebuie să recunosc că ai un talent la poze, ceva nemaipomenit. Şi cum eu mănânc întâi cu ochii, simt că deja m-am îngrăşat ! :D
Fain, fain. Am experimentat halloumi grilled in Cipru, faina surpriza. De atunci tot caut prin Romania, nu gasesc nicaieri, nu pricep de ce.
Stii vreo sursa in Cluj?
Unde doriti sa gasiti branza Halloumi in Romania? Ce alte produse din Cipru v-ar mai placea sa gasiti la noi pe piata alimentara?
se gaseste la noi in tara halloumi? eu am mancat adusa din austria! e super la gratar!
nu am văzut în cluj nicăieri. în bucurești se găsește precis dar nu pot indica un loc.
Halloumi e facut din lapte de capra, sau capra amestecat cu oaie. As spune ca e complet diferit de mozzarella, chiar si in stare cruda.
Oricum, dupa ce am plecat din Cipru, am gasit ceva asemanator la un magazin turcesc – e o branza pentru gratar, probabil nu se cheama halloumi din motive de copy-write :), deci ati putea incerca la orice magazin turcesc.
Lucian, găsești și din lapte de vacă ori măcar în amestec cu acesta. Cât despre asocierea cu mozzarella, e brânza cea mai asemănătosre cs textură și am făcut-o pentru ca și cei mai puțin umblați dintre noi să-și poată face o idee.
se gaseste la Carrefour in Polus o „grill cheese” care probabil e o varianta de halloumi.
Da’ nu e nasol? Pan la urma e o branza, cat de greu e unui supermarket sa aduca? Las ca le fac scandal.
mai tavalesc si eu branzica prin ierburi si condimente si o stropesc cu putin ulei de masline:)
te reclam… daca mi se intampla ceva rau tu esti de vina… ca mi-ai facut pofta si n-a avut cine sa-mi gateasca :((
se gaseste si pe la noi prin comert?
De la Jamie Oliver citire, merge si tavalita prin seminte de susan inainte de a fi prajita in uleiul de masline. Eu am incercat-o cu salata verde (cu ridichi si ceapa multa) si a fost absolut delicioasa. O cina usoara, dar satioasa.
Adi, esti o permanenta sursa de inspiratie – multumesc.
Cam tarziu commentul, insa acum am descoperit acest blog care este foarte fain.
Halloumiul este extraordinar de bun. Eu locuiesc in Cipru si nu lipseste din meniul nostru aproape in nici o saptamana. Aici nu se face cu ulei (deci ma gandesc mai sanatos :), cel mai bun fiind cel pe gratar (in lipsa lui eu il fac in tigaia de teflon, cam 1-2 min. pe fiecare parte si iese aprox. la fel).
In Bucuresti, halloumi se gaseste sigur de vanzare la patiseria Fadel, de pe Jean Louis Calderon. Costa 15 lei o bucata de 250 de grame.
Se gaseste si in hipermaket-uri (gen Auchan), varianta romaneasca cu denumirea de Specialitate de branza alba – 13 lei
Buna ziua, dragii mei!
Ma bucur si eu ca am descoperit aceasta discutie si asta pentru ca am o informatie care sper sa va bucure. La inceputul lunii aprilie veti gasi Halloumi originar din CIPRU in magazinele Mega Image, Carrefour, Cora si Metro.
Este intr-adevar o branza originar cipriota, nu de alta origine, cum ar fi araba, turceasca, libaneza, bulgareasca si mai stiu eu ce se mai gaseste pe piata din dorinta de a copia.
Si nici nu poate fi inlocuita cu vreun fel de telemea, pentru ca Halloumi este singura branza din lume care nu se topeste, fie ca o prepari fresh, fried, grill, grated etc.
Va salut si in curand sper sa fiti bucurosi ca veti putea testa minunatele retete ale domnului Hadean.
Chiar ieri am cumparat o bucata de branza Halloumi de la Billa, exista 2 variante: una normala si cealalta light, a costat aprox. 14 lei / 200-250 grame. Astept weekendul sa incerc reteta!