Încerc să mănânc cât de des pot carne de vită – știu că și despre acest lucru medicii au câte ceva de zis – dar e bună…chiar nu am ce să fac.
Pe de cealaltă parte, am tot auzit că mulți se tem de acest tip de carne, considerată ca fiind tare, „talpă de pantof”, ațoasă, sau alte variante din același registru.
Gătitul e simplu – friptura se gătește doar când atinge/se apropie de temperatura camerei (se scoate de la rece cu o oră înainte de gătire), se asezonează simplu (ulei de măsline, sare, piper) și se pune în tigaia încinsă bine câteva minute pe fiecare parte, cât să facă puțină crustă. Sunt atâtea variante câte vaci pe lumea asta, dar eu așa am făcut.
Pentru rețeta am avut nevoie de: o friptură de vită (T-bone), 250 gr ciuperci brune tăiate în patru, măduvă tocată de la os de vită (am copt un os de 10 centimetri la 180 grade 15 minute si i-am scos măduva – nu e cea mai frumoasă priveliște dat oferă sosului note aparte), 200 ml vin roșu, jumătate de ceapă tocată cubulețe, sare, piper, unt, ulei de măsline, 2 lingurițe de zahăr.
Menționez că am gătit totul în aceeași tigaie (mai puțin osul copt) – pentru a păstra toate aromele în sos.
Prima dată am sotat ciupercile în ulei de măsline cu sare și piper. La final am adăugat o linguriță de unt.
Am luat vita asezonată (ulei măsline, sare, piper) și am pus-o în tigaia foarte încinsă 2-3 minute pe fiecare parte și am lăsat-o să se odihnească.
Am pus în tigaie vinul roșu și am lăsat 2-3 minute să iasă alcoolul. Am pus peste ceapa tocată, zahărul, sare, piper și măduva tocată. Am mai lăsat la scăzut astfel încât să se lege puțin. După ce am stins focul am pus o linguriță de unt, pentru aspect.
Friptura a ieșit foarte suculentă (medium-rare) iar combinația cu ciuperci brune și sos se potrivește de minune. Chiar dacă este un fel de mâncare pentru care îți trebuie doar o tigaie (aproape), este suficient de pretențios pentru a fi consumat inclusiv la o cină văratică.
Poftă bună!
Text&Foto:
carnea de vita era maturata? sau ai incercat cu ceva simplu, o vita romaneasca fara pretentii.
Am luat un tbone din supermarket, in vid, vandut de un brand romanesc. Cel mai probabil era black angus combinat cu vaca romanesca, cum practica multi producatori/crescatori de la noi. Ce pot sa te asigur este ca am incercat cu carne din multe locuri si respectand pasii prezentati privind prepararea carnii nu am patit niciodata sa iasa tare. Sper ca am fost de folos!