Sindrofie la șosea

375

Ieri am participat cu bucurie la un eveniment fain și relaxat care a avut în centru istoria Bucureștiului. Mai exact, perioada cuprinsă între anii 1920 și 1940 (puteți afla mai multe despre idee și proiect de pe blogul acesta). Am fost poftit să demonstrez lucruri, bucătărește vorbind, și pentru a mă înscrie în peisaj și atmosferă, am ales să le ofer celor prezenți o mostră de cultură gastronomică interbelică.

Faptul că Alex și Mădălina au trecut să ne salute m-a bucurat. La fel de tare ca fotografiile făcute de Alex (cea de mai jos e luată de pe blogul lui).

Am făcut mici după o rețetă din 1920, frământați cu zeamă de oase și apă de usturoi, condimentați cu un amestec fantastic de arome (ienibahar, cimbru, anason stelat, scorțișoară, nucșoară și piper) și cârnăciori fierți/fripți în vin roșu, cu lămâie și cuișoare. Grozave arome, teribile mirosuri s-au răspândit în Parcul Kiseleff. Oamenii s-au așezat fain la rând și au înșeles repede că-i vorba despre o degustare (în sensul că maestrul de ceremonii, Cilibi Moise, hâtrul personaj întruchipat de și mai hîtrul Cosmin Tudoran, n-a trebuit să spună de prea multe ori că-i degustare, nu chiolhan).

Foto: Alex Mazilu

După cum puteți vedea în imaginea de mai sus, domnu’ Chinezu împreună cu doamna dânsului, au pus mâna pe treabă și m-au ajutat cu servitul, întorsul micilor pe grill, tăiatul de pâine și veselitul pe parcursul celor câteva ceasuri pe care le-am petrecut în parc. El, Chinezu cum îl știți, s-a anunțat de seara că vrea să vină cu mine, să aibă parte de experiența asta. Eu nu l-am refuzat , și-n felul ăsta a ajuns să se convingă că „viața nu-i ca-n filme, bă ninja”, adică deși pare distractiv, nu-i ușor pe lângă grătare când ai oameni la coadă. Mulțam tare fain, mi-ar fi fost grozav de greu fără ajutorul ăsta.

Mai am două mulțumiri de trimis: oamenilor de la Fratelli care m-au primit în bucătăria lor alaltăieri și m-au ajutat cu logistica și prietenilor mei de la Grillshop care au suit în mașină și mi-au adus grătarele pe care am făcut micii și cârnații.

Foto: moi.

Le mulțumesc și organizatorilor pentru că m-au chemat iar vouă vă doresc să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. foarte frumos :) bravo…ai talent sa iti alegi intelept proiectele la care te afiliezi :)

  2. tot in buc.dar cred ca in parcul Tineretului in zilele de 24-26 sept.2010 are loc inca o demonst.de gatit,vei participa si aici?daca da mult succes,oricum esti un specialist demn de luat in seama,o zi buna

  3. Imi este foame. Imi este pofta. Stii ca te urasc … nu?

  4. Imi este pofta, imi este dor sa gust din bugatele preparate de tine:)…Cand mai vii sa ne faci ceva bun?:)

  5. adihadean Author says:

    Adina:-)
    Nela, nu-s eu:-)
    Nicu, știi că nu-i așa:))
    Sorin, pe 2 octombrie la ceainăria GreenTea, cu Povești din Lumea Mare și cu un mic demo de bucătărie asiatică:-).

  6. Candva era o moda, de a te plimba la sosea … Ce vremuri, traite, poate, de unii dintre bunicii nostri !
    Observ ca unii cauta parfumul de demult al Bucurestilor …

    1. adihadean Author says:

      Gabriela, la ce vremuri trăim, parfumurile de demult par un refugiu bun:-)

  7. Îmi pare tare rău că n-am fost ieri în Kiseleff, dar nu ies toate aşa cum ne-am dori. Dar pe 2 octombrie sper să ajung la GreanTea. E locul acela fain unde ai făcut grătarele în primăvară, nu?

    1. adihadean Author says:

      Lucia, acela e Verde Cafe, Green Tea e alt loc fain:-)

  8. Scuze, am confundat ceaiul cu cafeaua :)

  9. Am fost ieri, am degustat si carnaciori si mici: de departe cele mai gustoase bucate pe gratar pe care le-am mancat vreodata !! au avut aroma deosebita, iar micii mi-au placut in mod special :) felicitari si multumiri !!

  10. Apai ca nici ca se putea fara 2 maramureseni,unul mai fain ca si celalalt,adunati la un loc…si drept dovada o iesit bine…fraaatilor,imi ploua in gura numai cand citesc,daramite daca si gustam la fata locului…pacat,sunt prea departe,dar totusi foarte aproape…macar prin blogosfera,daca altfel nu se poate…bravo,si la mai multe sindrofii !si…multa sanatate,ca restul cumparam!

  11. Am avut un weekend fără on-line așa că ne revanșăm și noi cu ceva fotografii în curând. Micii au fost excelenți, dar cârnăciorii fierți/fripți în vin au fost suuuper buni. Lucru confirmat de altfel și de LumeaMică :)

  12. Acu’ chiar ca mi-ati facut pofta si mi s-a aprins curiozitatea. Trebuie sa-mi marchez in calendar data de 2 octombrie.
    Felicitari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close