Îmi plac lucrurile simple, ușor de înțeles, ușor de transmis mai departe. Caut simplitatea și claritate în relațiile mele cu oamenii și, de bună seamă, în farfuriile pe care le creez. De fapt, aceste farfurii reprezintă o bună parte din relația mea cu oamenii. M-am obișnuit ca în ultimii ani să mă exprim mai mult prin mâncare, mai puțin prin vorbe. Nu cred că e grav sau indezirabil, consider însă că felul în care gătesc și felul în care comunic asta ar trebui să se completeze, după cum sunt convins că exercițiul căutării clarității în exprimarea în public pe orice temă, mă ajută să găsesc claritatea din farfurie.
Mi-e foarte clar faptul că am evoluat mult în ultimii ani și că mi-e tot mai ușor să-mi transform gândurile despre mâncare în farfurii suficient de simple și de spectaculoase. Cele mai multe dintre ele ajung în meniurile clienților mei, unele, puține, ajung aici pe blog sau pe pagina mea de Facebook. Aș împărți mai mult, recunosc, sunt tentat să postez tot ce fac, să dau mai departe bucuria pe care o simt când sunt mulțumit de cum arată una dintre farfuriile mele. Am constatat că uneori alerg prea repede pentru cititorii mei, că uneori uit că publicul căruia am ales să-i vorbesc despre mâncare nu e reprezentat de bucătarii profesioniști, de proprietarii de restaurante ori de amatorii foarte antrenați, uneori uit că am ales să le ofer un serviciu celor care s-ar împrieteni cu bucătăria, dar nu știu de unde s-o apuce, uneori uit că acest blog le e destinat în primul rând celor aflați la începutul călătoriei lor în minunata lume care e bucătăria. Din fericire, cititorii mei reacționează repede și sunt adus cu picioarele pe pământ înainte să mă ia vântul. Sau valul.
Analizând ultimele mele ieșiri în public (mă refer aici la ocaziile în care am fost invitat să vorbesc în cadrul unor conferințe pe diverse teme), am ajuns la concluzia că prestația mea de pe podium e prea departe de prestația mea din farfurie, că îmi lipsește claritatea, că n-am coerență în transmiterea mesajului. Da, eu, omul de radio, ziaristul, omul de televiziune, uitasem, îngropat între cărți cu rețete și farfurii mai mult sau mai puțin complicate, să vorbesc cu oamenii privindu-i în ochi. Sigur, ca și în cazul gătitului, exprimarea clară e o chestiune de antrenament conștient și asumat. A fost mai greu să-mi dau seama că am nevoie de ajutor decât să îndrept neajunsurile. Apoi a devenit simplu și clar.
Ajutorul meu are un nume care sună plăcut, o atitudine deschisă și o față frumoasă, prietenoasă. Aceste lucruri, dar și faptul că știam deja despre ea, m-au făcut să accept foarte repede contribuția Amaliei Sterescu la recuperarea vorbitorului din mine. Trebuie să vă spun că e bună, e foarte bună la lucrul acesta. Am avut nevoie de foarte puțin timp împreună pentru ca eu să înțeleg fără urmă de îndoială care sunt plusurile și minusurile mele, care sunt barierele pe care mi le-am pus singur în față, ce stă între mine și publicul căruia mă adresez, ce gesturi, ce cuvinte, ce accente ajută mesajul meu să ajungă la oameni în mod corect, clar și concis. Acum e mult mai bine. Mi-e din nou bine cu mine, pot să mă gândesc din nou să accept invitații de genul „ne-am dori să vorbești la evenimentul nostru”, invitații pe care le refuzam în trecutul nu foarte îndepărtat, nu pentru că nu aș fi avut ce să spun, ci pentru că ajunsesem la concluzia că nu o pot face într-un fel care să schimbe cu adevărat ceva în mintea persoanelor care mă ascultă.
Acest articol nu e unul din categoria „știu să vorbesc, lăsați conferințele să vină la mine”, nici vorbă. E un articol din categoria „mulțumesc, Amalia Sterescu, mi-ai făcut un bine, sper să-l pot întoarce într-o zi”. Să fii sănătoasă. Și voi la fel.
Nu va cunosc de prea multa vreme,nu stiam nimic de Dvs,in afara faptului ca imi placeau retetele,le incercam,eram super multumita.
Cu o luna in urma a trebuit sa plec in tara,pentru o luna,si nu mare mi-a fost surpriza sa va descopar la emisiunea MASTERCHEF.
M-am simtit foarte mandra si onorata!
Multumesc pentru tot ce faceti si,va rog,fiind ocupat,sa nu intrerupeti legatura cu noi,cei ce ,cu nerabdare,va asteptam.
Wow, am inceput primul meu job in Romania cu Amalia acum aproape 10 ani. Un adevarat profesionist si un om bun indiferent de ce face.
Recunoștința e un lucru rar, iar aceea exprimată public este și mai rară. Felicitări, Adi !
Hm, zici ca preferi claritatea, dar nu suporti critica. E trist sa vad cat de generalizat este fenomenul „pe-afara-i vopsit gardul…” In acest caz, iti urez sa aduni cat mai multe comentarii de la Elene usor manipulabile. Astfel, va fi putin mai greu sa fii „adus cu picioarele pe pământ”. Dar, ramane intre noi, nici nu-ti doresti cu adevarat asta
S-ar zice ca mai exista o speranta :) Doar ca, ce-i sters, sters ramane :(
ca regulă generală, accept orice critică și orice conversație, câtă vreme tonul e unul decent. să mă iei peste picior la mine acasă nu-i chiar decent, cu atât mai mult cu cât eu nu fac asta cu nimeni. mulțumesc.
Faptul ca am indraznit sa spun ca pozele tale nu sunt clare, ti se pare un mod de a te lua peste picior? A fost doar o observatie personala. Ce concluzie puteam sa trag din faptul ca ai refuzat publicarea? Intre a igora si a critica, ignorarea este cea grava. Si, sa-ti spun drept, nu mi-a placut deloc sa fiu ignorata.
Cand „cunosti” pe cineva doar din scris, fara sa-ti dai seama subconstientul construieste un portret, o imagine, un om pe care-l asociaza celui care-ti transmite mesajul prin cuvinte scrise. La fel se intampla si cu acei oameni care ti se adreseaza prin vocea lor.
Nu de putine ori insa, atunci cand il si vezi pe omul respectiv iti dai seama ca ceea ce mintea ta construise nu are nici o legatura cu el.
Nu doresc sa ma intind prea mult la discutii filosofice, psihologice sau de alta natura in acest sens.
Unde voiam eu sa ajung este aici: la tine exista acea concordanta intre cel care ti s-a adresat mult timp prin cuvinte scrise si fotografie si cel care se arata fizic, cu mimica, gestica si cuvinte vorbite.
Cu alte cuvinte, sunteti unul si acelasi om.
Cel putin eu asa am vazut. Iar esentialul este sinceritatea exprimata, fie celui care citeste, fie celui care priveste. Si dupa aceea urmeaza profesionalismul. Tu nu-i minti pe cei carora te adresezi. Sau eu nu simt asta. Daca as simti, te-as ignora oricat de masterchef ai fi tu.
Si mai cred ca indiferent ce spun unii sau altii, e foarte bine ca apari in spatiul public pentru ca esti un model bun. Tu trebuie sa fii formator de opinie pe ceea ce stii cel mai bine sa faci, pe meseria ta, in care s-a incorporat intr-un fel si ce-ai acumulat pana acum din toate experientele tale de om. Vrei-nu vrei, ai cam ajuns in locul din nu prea mai ai voie sa te intorci. In societatea asta atat de alienata, trebuie sa fii constient de rolul pe care il ai.
Atat despre asta.
Poate ca nu e cazul sa postezi acest mesaj. L-am scris „provocata” fiind de postarea ta si poti sa-l iei ca pe mesajul venit de la cineva care invata din retetele tale de pe blog si care poate sa-si lase linistita copilul sa se uite la masterchef. Si cred ca o sa ma cam opresc aici cu vorbaria. Nici prea multa lauda nu-i a buna.
Cand e vorba de Adi Hadean lucrurile sunt simple: 1 am gustat preparate gandite de el si sunt savuroase; 2 se vede clar ca are si alta pregatire la baza dupa felul in care scrie si prezinta mancarea; 3 e singurul bucatar dupa care am gatit vita si mi-a iesit :)). Stau si ma intreb despre ce ‘gard si ce leopard se vorbete’? Aici e vorba despre un om extrem de pasionat si eu consider asta o calitate pentru care merita felicitat! Pana la urma asta ar trebui sa fie nucleul discutiei. In concluzie felicitari Adi Hadean!!!!
Eu te-am vazut vorbind in public de mai multe ori si mi-a placut ca esti asa…zen cumva. Ultima data parca a fost la SMS Biz sau ceva in genul daca imi aduc bine aminte. Daca-mi aduc bine aminte, ai vorbit bine, chiar ai fost unul dintre cei mai indragiti de acolo.