Să tot fie vreo câțiva ani de când am descoperit magia brânzei Camembert în crustă de aluat înfoiat. E o rețetă ușoară, dar de efect pentru o seară cu prietenii sau pur și simplu pentru acele zile când vreți să vă rasfățați papilele gustative ori când frigul de afară vă determină să puneți cuptorul în funcțiune. Și dacă de obicei folosesc aluat de foietaj, astăzi m-am orientat spre un aluat mult mai ușor de făcut, dar la fel de crocant și suficient de înfoiat. E un aluat pe bază de vin alb, ulei vegetal (de măsline, floarea soarelui sau un amestec) și făină plus puțină sare, care se lucrează foarte ușor. Nu veți avea nevoie de toată cantitatea de aluat, dar vă recomand să faceți rețeta în întregime pentru că ies niște biscuiți minunați din resturile de aluat. Componenta dulce din această rețetă se datorează gutuilor – aceste fructe tomnatice care mi-au marcat copilăria cu parfumul lor intens și textura lor crocantă. Am decis să le transform în gem de la bun început pentru că timpul de gătire scurt al rotiței de brânză nu ar fi fost suficient și pentru gutui. În plus, în felul acesta am putut adăuga și arome subtile de scortișoară și anason în preparatul final.
Începeți prin a face gemul de gutui astfel: curățați de coajă și cotor 1-2 gutui apoi tăiați-le cuburi mici. Puneți cuburile într-un vas și adăugați 1 lingură zeamă de lămâie, 3-4 linguri zahăr, 1 baton de scorțișoară, 1 stea anason și ½ cană apă sau suc de portocale. Puneți pe foc mic și fierbeți până gutuile se înmoaie și sosul se leagă. Lăsați să se răcească.
Pentru aluat aveți nevoie de: 100ml vin alb (sec sau demisec), 80ml ulei vegetal, 300g făină albă, ½ linguriță sare. Veți mai avea nevoie și de 1 rotiță de brânză Camembert (200g) și puțin cimbru uscat sau proaspăt, plus un ou pentru uns.
Combinați toate ingredientele pentru aluat într-un bol și amestecați ușor cu o lingură pentru a forma un aluat. Dați-i forma unui disc și transferați pe masa de lucru ușor înfăinată. Întindeți într-o foaie rotundă, subțire.
Așezați rotița de brânză în centrul foii de aluat. Întindeți gemul de gutui deasupra brânzei și presărați puțin cimbru. Strângeți marginile aluatului peste gemul de gutui. Tăiați surplusul de aluat dacă e nevoie apoi întoarceți rotița de brânză cu susul în jos și marcați partea de sus ușor cu un cuțit, având grijă sa nu tăiați aluatul însa.
Ungeți cu ou bătut și presărați putin cimbru uscat. Coaceți în cuptorul preîncălzit la 180C pentru 20 minute sau până crusta devine aurie și crocantă.
Să aveți poftă!
Text&Foto: Oana Olguța Iliescu
Si noua ne place camembertul copt cu usuturoi. Problema este ca nu stiu ce gresesc, dar nu se topeste branza, ramane cumva ca o gelatina. Poate stie cineva care e motivul si ce ar trebui sa fac sa iasa ok. ;)
Aceasi problema am avut_o si eu cu camembertul de la President….oare ce am greesit????
Foarte bine arata!
Pe langa gemul de gutui, recomandati si alte gemuri cu care ar putea iesi o combinatie delicioasa?
Minunat! Pana acum l-am încercat doar cu fistic, cranberries și gem de cireșe negre! Voi încerca și varianta propusa de tine. mulțumim!
Efectiv imi ploua in gura. Incerc reteta, promit!
Alt sortiment de gem,va rog!
Varianta mea: camembert cu sos/gem de visine/afine/merisoare, iar, deasupra, presarat chimen in loc de cimbru. :)
Ceva nu e in regula cu timpul de coacere.
Am copt-o 20 de min la 180 de grade, dar aluatul a ramas crud. In schimb branza a inceput sa curga in tava, s-a ars si siropul de la gutui, ce mai, un dezastru…
Cat de gros ar trebui intins aluatul?