Tapas și vreme bună

332

Despre tapas am mai scris și n-o să vă răpesc bucuria căutării prin linkuri. Vă informez doar că aseară am mai învățat o lecție despre ce înseamnă tapas pentru basci, după ce am intrat într-un bar de tapas cu specific basc, în Valencia, ca parte a programului intensiv de descoperire a gustoșeniilor pe care le oferă deopotrivă turistului și localnicului, minunatul oraș care a fost cândva capitala europeană a mătăsii (google it!). Așadar, avem un bar de tapas, cum procedăm? Intrăm, ne așezăm unde găsim loc (doar la bar, de data asta), cerem ceva de băut și ne înarmăm cu câte o farfurie goală.

orio

De aici, lucrurile pot evolua în două direcții: fie stăm cuminți, bem bere sau vin, povestim despre mâncare ori te miri ce altceva, în vreme ce niște fete numai zâmbet și platouri de plimbă prin bar și ne îndeamnă să ne servim cu lucruri tocmai scoase pe geamul bucătăriei, fie ne plimbăm de-a lungul barului și ne umplem farfuriile cu minunatele îmbucături făcute parcă de niște îngeri decăzuți și izgoniți din San Sebastian pentru a le arăta valencienilor cum stă traba cu tapas.

tapas

Sau putem să ne umplem farfuriile și să ne mai servim din când în când de pe platourile purtate de fetele numai zâmbet. Ceea ce am și făcut. La urmă, când simțim că-i destul, cerem nota. O fată, cu zâmbetul din dotare cu tot, numără scobitorile care înainte să fie abandonate pe o margine de farfurie fuseseră înfipte în mâncarea ta. Plătim mâncarea  după numărul de scobitori. 31 de scobitori goale, două beri, două sticle de apă, 70 de euro.

tapas

Acum vă veți întreba probabil pe ce am dat banii ăștia: pe 60-70 de îmbucături (împărțit la 4) minunate, îmbucături de bucurie amestecată cu pește (ton, sardină, lup de mare), sosuri și legume, cârnați din pește umpluți cu calamari tocați din cuțit, zemoși și colorați cu cerneală de sepie, sandwich-uri mititele cu jamon iberico, crochete și chiftele din vită ori porc, măsline și snopi de ardei iuți legați cu fileuri mici de anșoa, ardei copți și umpluți cu salată, felii groase de brânză moale scăldate-n dulceață de ardei iuți,roșii uscate cu usturoi, brânză și anghinare, porc cu dulceață de ceapă și, peste toate, câte un gât de bere lejeră.

tapas

Apoi tortilla de patatas cu brânză de capră, fileuri de pește trântite peste felii de pâine și moțate cu salată proaspătă, din nou măsline cu gust de măslină și un cârnat subțire și rumen, din carne de porc. Cam atât. Azi mergem la piață. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Piata din Valencia e foarte faina, mie unul mi-a placut mai mult decat cea din Barcelona.

    1. Exact, Marius! Ma bucur mult ca am vazut comentariul tau, si eu am ramas super placut impresionat, mai mult decat la Boqueria :)
      @Adi – in continuare cred in ideea unor tapasuri romanesti si sper ca intr-o zi sa fie lucru obisnuit in restaurantele romanesti.

    2. Adi Hădean Author says:

      și eu:). încă n-am reușit să conving pe nimeni în românia. poate reușesc în spania, într-o zi:)).

  2. domnule Hadean,n-o vad pe Liliana Fedeles prin poze…am inteles ca este si ea in Valencia,castigatoarea concursului Bucatarul Familiei! vrem impresii ,poze,etc si din partea ei,bineinteles transpuse de dvs !

    1. Adi Hădean Author says:

      intrați pe pagina mea de facebook și o să o vedeți. în ceea ce privește impresiile doamnei fedeleș, sunt convins că le va face publice cum și unde crede de cuviință:).

  3. Raco del Turia calle ciscar.10 cel mai recomandat restaurant tipic valencian paella valenciana all y pebre de tipar calamares romana cei mai buni din valencia , un carpaccio de creveti cu ulei de hribi….. delicioso ….. nu bun menú de vinuri…. http://www.racodelturia.es
    o zi buna in Valencia ….:)

    1. un bun menú de vinuri

  4. Se-ncearca ceva similar la petrecerile corporate. Cateringul asigura aperitive micute, dar departe de tapas si oricum, nu sunt disponibile contra cost intr-un restaurant, cu atat mai putin specializat :(
    Ar fi binevenite, da

  5. scump pt salariile noastre

  6. Gustarele micute nu chiar asa evoluate faceam acu 12 ani in italia si se facea in fiecare bar zilnic. Se zicea …aperitivul dinaintea cinei …bautura si mii de gustarele si incepea de la ora 17 pana la 19 cand lumea mergea la cina . La noi in romania …dureaza …no coment …

  7. Fain articol si mă bucur nespus ca cineva e interesat de „tapas”. Păcat ca la noi nu se face asa ceva, sta în firea și caracterul nostru balcanic sa luam tot ce îi mai prost de peste ocean. În Spania există o întreaga cultura despre tapas si picoteo ( gustare, aperitiv variat) pe care noi am putea-o adapta la bucătăria noastră. La mai multe Adi Hadean!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close