Lipii mici cu hummus bun

640

Dintr-o mulțme de motive, zilele de Luni și Marți au devenit pentru familia noastră zile fără carne. Și pentru că există o mulțime de lucruri delicioase care nu conțin carne, e posibil să o ținem tot așa vreme de mai multe luni. Până la urmă, sistemele noastre digestive merită să aibă și ele week-endul lor, care nu poate coincide cu al nostru, din rațiuni pur obiective. De aici mai rezultă o veste bună: va crește numărul rețetelor fără carne de pe acest blog. Iupi! Azi voi face hummus. Din întâmplare, am deja o rețetă și o poveste pentru voi:

Pentru 6 persoane (sau 3 persoane care mănâncă fiecare de 2 ori), puneți la înmuiat 200 de grame de năut uscat. A doua zi, puneți năutul la fiert împreună cu un cățel de uturoi, două rămurele de cimbru și două frunze de dafin. Plus puțină sare. Sigur, puteți să săriți peste etapa asta și să cumpărați năut din conservă (nu cred că-i mai rău, cred doar că năutul fiert în casă poate căpăta ce aromă vreți, fierbându-l cu diverse plante aromatice sau împreună cu unele legume).

DSC_5417Ce faci apoi? Cumperi câteva tortillas (așa le poți face acasă) pe care le tai cu un inel din inox (cu paharul nu prea merge, nu-i destul de subțire buza) și le coci îndoite între vrgelele grătarului din aragaz, să rămână ca-n imaginea de mai sus. Dacă le ții trei-patru minute la 180 de grade Celsius e destul.

hummusPrepari hummusul, destul de simplu: scurgi apa de pe năut, îndepărtezi plantele aromatice și adaugi o lingură zdravănă de iaurt e capră, trei-patru linguri de ulei de măsline, o lingură de pastă de susan, doi căței de usturoi, trei-patru frunze de busuioc, sare dacă mai e cazul, piper, o pișcătură de chimion arăbesc ușor prăjit și zdrobit în mojar și zeama unei jumătăți de lămâie. Mixezi cu un blender până obții pasta pe care ți-o dorești. Presară pe deasupra sumac, za’atar, semințe de pin. Gata. Să fii sănătos.

 

Join the Conversation

  1. E usor si sanatos sa ii oferi corpului cate o pauza bine meritata:-)
    O sa urmaresc cu interes retetele de luni si marti.

  2. Salut adi,
    am incercat mai demult sa fac pasta din naut fiert in casa, dar din pacate nu iese fin ca la restaurant. Ai tu un secret ca sa-l faci foarte fin?
    Merci

    1. Daniela says:

      Eu, dupa ce las la inmuiat, o noapte, cate 1kg de naut, il fierb, cam 1-1 si 1/2 ore, in oala sub presiune, cu putina sare.Il dozez si-l pun la congelator, pt cate o portie de humus, cand am pofta.Garanta iese cel putin la fel de moale/fraged ca si cel din conserva!

  3. Reteta de humus fara pasta de susan?
    Trebuie incercat.

    1. gogu amariei says:

      o lingură de pastă de SUSAN,imi place cand unii comenteaza fara sa citeasca reteta

    2. Adi Hădean Author says:

      să nu ne ambalăm, zic. pasta de susan lipsea din rețetă dimineață, n-am apucat eu să-i mulțumesc lui dan pentru trasul de mânecă:)

  4. Faina reteta, abia astept sa o incerc!
    Oare unde gasesc de cumparat tortillas bune?

    Pofta buna tuturor!

    1. Nicoleta says:

      Se gasesc la „Lidl” ;)

  5. Cam asa il fac si eu.. Doar ca pun chimen in loc de chimion (fiindca nu-mi place gustul) Pentru variatiuni pe tema, recomand sa se arunce 2 ardei copti in blender…

  6. Eu las nautul sa se umfle de seara pana a doua zi, acoperit cu circa 2 degete de apa si adaug si putin bicarbonat ( cam o lingurita rasa la 200 g). Il fragezeste si e mai usor de digerat.
    In orice variant ar fi, nautul e satios , gustos, si extrem de versatil

  7. Bună ideea asta cu 2 zile fără carne. Aş mai adăuga 1-2 zile cu peşte sau fructe de mare :). Revenind la reţetă, merge bine şi zeamă de lămâie combinată cu zeamă de lime şi ceva frunze de mentă. Să mâncăm sănătoşi.

  8. Am facut si eu humus pentru prima oara in viata mea; am gresit putin pt. ca nu mi-am oprit zeama in care a fiert(nu am aruncat-o, o parte am pus-o intr-o ciorbita de legume o parte intr-o tocanita de purcel)iar compozitia mea a rezultat prea tare; nu stiam de iaurt, am adaugat un pic de apa fiarta, ulei de masline(nu am avut pasta de susan), putin usturoi pisat cu chimen, sare, piper. A iesit interesant. Dat viitoare precis o sa-mi iasa mai bun.

  9. heliana says:

    In loc de pasta de susan incearca o lingura si jumatate de seminte de susan prajite 30 de secunde tigaie si zdrobite in blender cu uleiul de masline. E o diferenta ca de la cer la pamant.

  10. Eu curat nautul de pielite dupa ce il fierb, iese pasta ceva mai fina. Nu m-am gandit sa pun usturoi si ierburi cand il fierb, multam de idee.

  11. Salutare! A o mica nelamurire: pasta de susan se prepara in casa sau gasesc sa o cumpar? Va multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close