Postarea asta e, dacă vreți, un cadou pentru prietenii mei de la Wok’NRoll, la care am mâncat aseară după 3 luni (localul rămâne în topul preferințelor mele din mai multe motive, le-am spus în alte ocazii, nu le mai reiau). M-am bucurat să văd că lucrurile nu s-au schimbat și că mâncarea-i tot pe gustul meu. M-am bucurat de zâmbete și de iuțeala ardeilor iuți, de gustul ciupercilor shiitake și de textura tăiețeilor din făină de soia. Apoi m-am întors la Camino pentru că urma să trec eu la wok (mi-am dus de acasă wok-ul masiv din fontă pentru evenimentul de aseară), am avut oaspeți care au mâncat supă pho bo (supă vietnameză cu carne de vițel, coriandru, busuioc și tăieței din orez), pe care am făcut-o în oală și tăieței cu legume și carne de pui și vită, pe care i-am făcut în wok.
Cei care au mai gătit la wok știu deja lucrurile pe care le voi spune acum, ceilalți probabil se vor bucura să afle că gătitul la wok nu-i atât de greu pe cât pare (poate) la prima vedere. Un wok din oțel trebuie ars mai întâi (de obicei o singură dată, înainte de prima folosire), un wok din fontă de asemenea iar un wok teflonat, nu. Poți să arzi wok-ul foarte ușor așa: îl speli cu apă caldă și detergent, îl ungi cu ulei de gătit pe toate părțile apoi îl coci la 250 de grade Celsius pentru 20 de minute (protejezi mânerele din lemn sau ebonită învelindu-le în cârpe ude apoi în folie de aluminu), așezat cu fața în jos, să nu se adune nimic pe fund. Îl ștergi apoi și prăjești în el (cu puțin ulei) cozi de ceapă sau arpagic, operațiune care are ca scop îndepărtarea gustului metalic.
Dacă vă întrebați de ce-i necesar să arzi wok-ul, ei bine, procedura duce la apariția unui strat lucios la suprafața tigăii, strat care împiedică lucrurile să se lipească de aceasta. După ce ai ars wok-ul, ești gata de lucru. Dai focul mare (dacă ai posibilitatea), încingi puțin ulei de porumb/susan/floarea soarelui/arahide/sâmburi de struguri – orice ulei cu punct de fum ridicat e bun – pui legumele sau carnea și amesteci mereu cu spatula în wok. În trei minute și jumătate ai mâncarea gata. E important să tai carnea ori legumele în bucăți mici sau subțiri, să se pătrundă repede. Dacă folosești tăieței din orez, înmoaie-i înainte în apă rece.
Dacă nu ai posibilitatea să gătești pe foc mare (poate ai plită electrică ori pe inducție sau pur și simplu nu ai destulă putere la aragaz), folosește un wok din fontă sau oțel cu interior din fontă, cu fundul plat. Acest tip de wok se încălzește mai încet dar acumulează multă căldură și se comportă ca unul din oțel subțire pe o flacără mare, deci poți obține rezultate bune.
De ce să gătești la wok măcar din când în când? Pentru că legumele rămân pe jumătate crude și păstrează vitamine nealterate, pentru că gustul cărnii fripte-n wok e fantastic și frăgezimea bucățelelor mici ținute trei minute la foc mare e greu de regăsit în alte situații, pentru că-i distractiv și pentru că măcar din când în când e bine să experimentezi și să te apropii de cultura altor popoare. Cât despre cultura poporului nostru și Crăciunul care-i aproape, știți că găsiți la mine rețete de cârnați, fripturi, cozonaci, sărățele și alte bunătăți (cum ar fi sarmalele astea cu miez de nucă și afumătură), nu? Să fiți sănătoși.
iubesc wok-ul! ;)
Marea mea problema cu gatitul la wok acasa este cantitatea mare de fum produsa :(
Ce wok de otel recomanzi ?
Solutia e hota:)
nu înțeleg întrebarea. dacă mă întrebi despre o marcă, wokurile mele n-au niciuna:).
Si al meu e noname, probabil din cauza ca a fost mult prea ieftin(19 lei) face prea mult fum, pe care nici hota nu poate sa-l scoata afara.
Dupa primul ars(seasoning) nu mai trebuie spalat niciodata cu sapun, sau gresesc ?
poți să-l speli, inclusiv cu detergent de vase. după cîteva luni e posibil să fie nevoie să-l mai arzi o dată. cât despre fum, nu are legătură cu materialul din care-i făcut wok-ul:)
Multumim de retetele minunate. Si acuma ca sa fortez putin nota…ai putea sa ne indrumi catre o reteta de mititei pe care tu o apreciezi :). Numai bine Sarbatori Fericite tuturor
marius, cu plăcere. în clipa asta nu am cum, dacă-mi amintești după sărbători, te-oi îndruma:)
Craciun fericit! :)
Fanii iti multumesc!
Sarbatori fericite, cu sanatate, bucurii si impliniri!
mulțumesc, la fel:)
Multumim, multumim si SARBATORI FERICITE tuturor mesenilor :)
Craciun fericit,sanatate si belsug,spor la retete,si ce mai vreti voi !
Draga Adi, ajutor! Super wok-ul meu KitchenCraft de 35 mm primit cadou este din otel carbon si cu strat non-aderent. Sau mai bine zis a fost…pana cand facand o mancare care trebuia scazuta in el…am plecat la bebe si m-am intors cand mancarea era serios evaporata si lipita de wok. Am reusit sa-l curat cu chiu cu vai (din pacate a trebuit sa folosesc forta la momentul respectiv) dar au ramas zgarieturi in stratul non-aderent. Imi pare asa de rau, e un wok superb si ma intrebam daca mai e scapare pentru el?? L-am folosit doar de cateva ori.
n-am idee. o poză pe mail la adihadean at gmail punct com :)
Salut,
unde as putea gasi wok din otel sau din fonta in Romania?
Am avut unul iefin din Carrefour care si-a facut treaba un timp, dar incet-incet i-am mancat teflonul de pe el si a ruginit. Din cauza asta caut unul traditional, fara straturi antiaderente, doar metalul gol.
Buna,
Am si eu o nedumerire, cat de mult conteaza metalul din care e facut wok-ul? Adica cele din aluminiu cu material teflonat sau strat de ceramica, cum sunt cam toate acum pe piata, sunt la fel de bune ca cele din fonta sau otel? Genereaza vreo diferenta in pastrarea calitatii alimentelor? Multumesc.
Am citit pe site despre cum se pregateste o tigaie din fonta inainte de prima folosire. Totusi nimeni n-a pomenit de ce fel de ulei ar trebui folosit la ungerea tigaii: de floarea soarelui sau de masline? Am citit pe un alt site ca cel mai bun ulei pt asa ceva este uleiul de in si ca nu e totuna cu ce ulei ungem prima data tigaia de fonta. Daca stie cineva despre acest subiect il rog sa-mi scrie ca stau cu tigaia nou cumparata si nu indraznesc sa ma apuc sa-l pregatesc…
Mersi anticipat.
Diana
am luat un wok de la ikea aluminu si material teflonat nu a fost ieftin 100lei, e bun ?
Nu stiu de ce cautati toti vase din fonta facute in Romania. Ce este ieftin inseamna, in general, de proasta calitate. Iar acest lucru credeti-ma ca are importanta si in cazul fontei. Un vas de fonta de calitate are fier si carbon intr-o anumita concentratie. Prin deductie logica, cele ieftine au alta concentratie si nu stiu cat veti fi de multumiti. Eu prefer sa dau un ban dar stiu ca o am pt toata viata. Mi-am luat de la http://www.megaplus.ro o tigaie din fonta de la Fissler. O am de 3 ani si sunt super multumita. La urma urmei, deh, e lucru nemtesc si se cunoaste.