Ieri am experimentat din nou simplitatea, care, între noi fie vorba, m-a uimit de fiecare dată. Nu mi-a părut rău nici de data asta, ba din contră. Să vă arăt ce am făcut:
Am fiert o pungă de paste din orez. Zece minute, în apă cu sare, practic am respectat indicațiile fabricantului. Apoi am opărit trei roșii.
Desigur, pentru a putea scăpa mai ușor de pielea lor.
Am curățat roșiile, inclusiv de semințe apoi le-am tocat pulpa mărunt.
Într-o tigaie am pus la încins câteva picături de ulei în care am pus apoi câteva frunze de salvie. am presărat sare grunjoasă peste ele. Am obținut niște frunze crocante și aromate (un minut durează, nu mai mult).
După ce am scos salvia, am pus în tigaie roșiile și doi căței de usturoi. Am pus tigaia pe foc și am așteptat până a început să bolborosească (încă un minut).
Am pus pastele și am amestecat.
Dacă vreți ca mâncarea asta să rămână de post, lăsați-o așa, dacă nu, adăugați-i niște parmezan ras.
Vă spun, frunzele crocante de salvie sunt grozave. Puteți face același lucru cu pătrunjelul ori coriandrul proaspăt.
salvia nu era trecuta pe o lista magica? nu ca nu as avea si eu in cutia cu condimente…..
Dragoș – Salvia Divinorum e cea care te face să vezi „OMFG a giant spider is eating your head right now! OMG I CAN FEEL Jesus! I believe I can fly! etc”, nu specia folosită în bucătării, Salvia Officinalis care îți provoacă doar plăceri culinare și nicidecum etnobotanice :-)
vecina mea cea aratoasa are niste ghivece cu tot feluri de ierburi aromatice. deseara ma duc sa vad daca nu cultiva cumva si salvie, poate experimentam impreuna reteta.
foarte cool ideea, tare frumos s-au rumenit frunzele. o sa incerc si cu ierburi mai putin nobile, ca patrunjelul, telina si leusteanul.
uuu…e delicios….va recomand tuturor….reteta e foarte simpla asa ca va doresc pofta buna
Nu prea-i a buna! La chocolate lava au comentat (salivand) 100000000000000 de doamne! La acest fel frust doar trei domni ( e drept, doar pana acum)
Super. Incearca si cu rosii deshidratate ;)
@EmilTamas ;) mersi de lamurire. oare salvia cu „OMFG…” nu mere bine la o mancarica usoara? :))
Arata delicios si nici ca se poate mai simplu. Voi incerca reteta in acest week-end..pe canicula de afara nimeni nu-si doreste sa fie langa aragaz:)
Adriana, succes:)