Azi mi s-a făcut poftă de o plăcintă cu brânză. Aveam în congelator un bruș de caș amestecat cu urdă, sare, mărar și cozi de ceapă, din vremea în care a apărut urda. N-am făcut plăcinte cum face mama în Maramureș, cu lapte prins și fripte-n ulei, am mers spre palanieț (palaneț) o plăcintă care se face și mănâncă-n zona Clujului. Am mâncat de mai multe ori de la proprietarii casei în care stau și am încercat să dibuiesc aluatul. Nu știu dacă l-am făcut tocmai cum îl fac localnicii (care mai fac palanieț) dar puținele mele cunoștințe despre aluaturi m-au dus la un rezultat minunat, o plăcintă pufoasă, gustoasă și ușor de mâncat, care cere o bere rece. Nu că ar vrea ea musai dar brânza sărată nu vrea să stea pe sec.
Nu o să vă arăt povestea pas cu pas, cum v-am obișnuit ci o să vă arăt doar pozele de la urmă și o să vă dau câteva indicații ce v-ar putea fi de folos. Mai întâi, despre aluat: la 600 de grame de făină albă puneți un ou, o linguriță de zahăr, una de sare (eu am pus și o linguriță de chimion măcinat da’ nu-i nevoie să faceți mereu ca mine), una de oregano uscat și 250 de mililitri de lapte călduț. Am mai pus și 10 grame de drojdie desfăcută-n trei linguri de lapte. Am frământat un aluat moale pe care l-am lăsat să dospească un ceas. Apoi mi-am uns mâinile cu ulei și am întins n strat de aluat gros de un centimetru în tava de pizza primită de la Emil. Am pus un strat gros de brânză și am acoperit cu altă foaie de aluat, ceva mai subțire decât cea de la bază. Am perforat aluatul cu o furculiță și am vârât tava în cuptorul fierbinte. Am lăsat-o acolo 20minute (180 grade Celsius), am scos-o, am stropit plăcinta cu puțină apă rece să nu facă crustă și am acoperit-o pentru zece minute pentru ca aburii să o păstreze moale și pufoasă.
Despre umplutură: puteți să folosiți brânză de burduf, brânză de vaci stoarsă bine și amestecată cu ou și zahăr, magiun într-un strat nu prea gros, sos de carne ca acela pentru spaghetti bolognese sau bucăți de mozzarella proaspătă. Să fiți sănătoși.
Bunica mea face o placinta care arata asa si o umplea cu gem de prune. Voi incerca aluatul si iti sunt recunoscatoare pentru ca mi-ai amintit de momente atat de fericite din viata mea.
Andra, mă bucur când se întâmplă să vină și amintiri plăcute pe lâng ideile aduse de rețetele mele:-).
Promit sa fac si eu o astfel de placinta , dar mai la iarna , acum este prea cald pentru copturi .Oricum , multam fain !
da-tzi trebe ceva moral sa focălești pe căldura asta. eu de o săptămână mă hrănesc numai cu ayran, bere și fructe.
și,da, mai iau câte-un picior în gură, la antrenament. da să știi că nu conține calorii, nu mestec, nu înghit :)) practic aș putea spune că-s într-una din perioadele mele vegetariene.
Arată fenomenal :) În moldova se face ceva asemănător cu brânză dulce, țin minte că îmi aducea bunica de fiecare dată când venea în vizită, ce vremuri….
vrăji, moral ori minte hodinită, ca a mea (se consideră în vacanță, draga de ea) :-))
Thea, Nicoleta:-)
Arata foarte bine si cred ca „gusta” excelent. Ca sa o citez pe-o amica de-a mea fugita in America. O bag luni in meniu, chiar daca sunt la dieta ::)) Merge la micul dejun.
Reteta asta mi-a picat la fix :) De mult tot vreau sa gasesc un aluat de placinta mai „universal”, daca ii pot spune asa. Eu am incerca week-end-ul asta pt o placinta cu mere :D Normal ca am mai facut ceva modificari si a iesit super. Mersi :)
plecata de multi ani din tara,descopar, in sfarsit, un site fenomenal plin de retete ale unei epoci indepartate;multumesc atat tie cat si revistei Felicia
Placinte ca asta am mancat in Milas, Bistrita Nasaud, da’ erau coapte pe vatra … nu am cuvinte sa descriu gustul lor! Dar pe langa branza sarata, se mai faceau cu varza dulce, sau cu ceapa. Dementiale!
Anda, si eu am mancat la Milas bunatati de-astea! Acolo ne petreceam vacantele…
Si da, se numeau palaneţe :) Numai bine!
Oo ce fain, numai retete cu mancaruri de care mi-era pofta si nu stiam unde sa le gasesc :) Multumesc!
Adica: placinte cu branza sarata, quiche cu legume si branza, briosele cu dulce de leche… :)