Am crescut în Baia Mare, relativ aproape de centrul orașului. Sigur, în Baia Mare toate locurile-s relativ aproape de centrul orașului, dar ăsta nu-i un lucru rău, ba din contră. Peste drum de casa în care locuiam, se afla (se mai află și azi) o fabrica de confecții. Acolo muncea mama. Tot acolo, la chioșcul din curtea fabricii, demolat acum câțiva ani, venea aproape zi de zi o motoretă cu trei roți, cu o cutie mare din tablă în spate, din care ieșeau două tăvi cu savarine și două tăvi cu choux a la crème. Era bătaie pe ele dar barem de două ori pe săptămână apucam ori savarine ori choux. Foarte rar și una și alta. Erau grozave, mult mai bune decât cele pe care le găsești azi în cofetării, de unde și concluzia că E-urile de acum 25-27 de ani erau muuult mai gustoase decât cele de azi.
Dacă se întâmpla ca mama să nu aibă vreme să coacă prăjituri ori plăcinte pentru noi (pe vremea aceea se lucra obligatoriu sâmbăta și uneori și duminica, eh, alte vremuri, altă producție, alt PIB), ne ducea în ziua liberă la Mara, la cofetăria de la etajul 1. Se urca prin exteriorul hotelului, pe o scară cu geamuri mari din sticlă. Găseai la Mara indiene și negrese, savarine și eclere, torturi și doboșuri, prăjituri cu nume de munți și creme cu margarină (să nu credeți că-s mulți aceia care folosesc untul azi, așa au învățat din generație în generație, așa merg mai departe). Uneori, în loc de prăjitura de la Mara, părinții ne ofereau vata de zahăr, baloanele și trenulețul din parcul 23 August (așa se numea atunci, mă întreb cine mai știe de ce) urmate ori precedate, în funcție de răbdarea noastră, de mici cu muștar de la terasa din parc, bere pentru tata și sucuri cu gust de portocale pentru noi. Apoi, dacă eram cuminți, primeam câte o înghețată (mă fascina felul în care ieșea înghețata din mașinile vechi, vopsite în albastru) și tradiționala vizită la Zoo.
După lovitura de stat poreclită pe nedrept “revoluție”, a apărut prima pizzerie din oraș. Se numea Domino și era de găsit undeva în spatele turnului Ștefan, aproape de Comisariatul Militar. Era plin mereu acolo, făceau o pizza în tavă, cu blat gros-gros, plină de brânză și cu nu foarte multă carne. Oribilă, după standardele mele de azi, miezul lumii după standardele mele de atunci. După câțiva ani a apărut Oaza Italiană, loc în care multe nopți și zile am transformat în memorii pentru cartea pe care o voi scrie după pensionare. E locul în care am învățat să fac pizza, locul în care am avut primul meu contact cu alimentația publică și cu munca la bucătărie. Aveam 19-20 de ani pe atunci. Oaza era un loc plin de oameni de dimineața până noaptea târziu, iar oamenii erau de toate felurile. Elevi, studenți, pierde-vară, ziariști, vedete locale, valutiști, prostituate cu rang înalt, ce mai, reprezentanți din aproape toate mediile sociale. Dacă doreai să găsești pe cineva anume, era destul să vii la ora potrivită ori să lași vorbă la pizzaiolo ori la bar, întâlnirile se aranjau foarte simplu pe vremea aceea. S-a schimbat Oaza, deși a rămas în același loc. Arată mult mai bine dar nu mai are aceeași vibrație. Ori poate m-am schimbat eu prea mult și nu o mai percep.
Nu o să uit (sper) celebrul McDollar, localul cu șnițele și salate de la buclă. Făceau niște șnițele enorme, cele mai mari pe care le-am văzut vreodată. Uscate , gustoase, lipite de câte o salată măricică ori de cartofi prăjiți sau natur. Nu o să uit nici suflul nou adus de Il Padrino, local deschis de un roman întors de la muncă, din Italia. Pretențiile consumatorului de mâncare cu specific italian crescuseră (orașul avea o populație vorbitoare de italiană destul de consistentă) și odată cu ele și calitatea mâncării. Localul era frecventat de italieni și amantele lor romance ori nevestele lor italience, în funcție de ghinionul fiecăruia.� Se mânca bine acolo, înțeleg că se mănâncă bine și acum.
Nici la Budapesta nu era rău. Aveau mâncare cu specific unguresc și au fost primii care au adus în Baia Mare ciorba în pâine. Au făcut senzație cu ea la vremea aceea. La Narghila am mâncat prima dată în viață hummus (făcut de Alic, unul dintre patronii de la vremea aceea). Mi-l amintesc și acum. La Igniș (la vinclu) mă trimitea tata după bere când aveam 12-13 ani, la Pizza H mi-am pierdut într-o felie de pizza� dintele fisurat în timpul unui meci de tae kwon do iar la Carpați am început să merg după ce-mi câștigam banii singur. Acum nu mai merg pe nicăieri pentru că nu mai locuiesc în Baia Mare și când ajung acasă prefer să stau cu părinții, să merg la țară ori să mă văd cu prietenii� pe la casele lor sau pe câte o terasă, la o cafea băută pe repede înainte.
Toate locurile despre care am vorbit mai sus au în comun un lucru: sunt locuri în care mergeai, pe lângă mâncare, pentru a vedea pe alții și pentru a fi văzut. Pentru că, mai ales despre asta-i vorba când ieși în oraș. Vrei să iei parte la viața publică a orașului, să schimbi idei, să schimbi o bârfă, să afli lucruri noi, să vezi cine a mai crescut, să afli cine s-a mai măritat, cine a făcut copii, cine a câștigat la bursă și cât de rău le merge adversarilor tăi, în caz că ai unii (să recunoaștem, în felul ăsta lucrează natura umană, nu în altul). Steaua unora dintre locurile pe care le-am pomenit mai sus a apus demult, a altora încă mai licărește ori poate chiar strălucește puternică încă. În vremea asta, o stea nouă răsare și urcă spre locul din care o vor vedea cu toții: mall-ul orașului. Am văzut la ultima vizită acasă că firmele luminoase sunt aprinse, indiciu clar că se apropie deschiderea Gold Plaza, noul loc în care băimărenii vor merge pentru a vedea și a fi văzuți, pentru a mânca, a face terapie prin shopping (da, dragele mele, știu că „suferiți” și doar cumpărăturile vă pot alina), pentru două ceasuri și un pic la multiplex� și o ciocolată caldă după film, pentru cumpărături în hypermarket ori după pantofi de mers la nuntă. Poate nu mă credeți, dar eu știu: centrul orașului nu se va muta nicăieri din locul în care e acum dar pulsul orașului se va simți cel mai bine la mall. E ca un soi de lege a firii, e un nou pas în evoluția orașului. Știu� că o să ne vedem pe acolo din când în când. Să fiți sănătoși.
Gulasul cela in paine e fenomenal…am mancat gulas de caprioara acolo si de abia astept sa mai ajung pe la la BAIA-MARE…
Da. Ai dreptate,flosterul se muta la Mall.
P.S.
Pentru cei care nu stiu la ce ma refer,cuvantul floster,deriva din germanul
flaster = loc de plimbare.
Un cuvant adoptat de baimarenii get be get :)
Salut Adi, ce zici sa iti preiau articolul si sa-l public in Glasul? Ai fi de acord? Stii tu, pe pagina „Baia Mare de altadata”…
Imi plac amintirile tale despre orsul natal,mai ales ca afost o perioada in care devenise al 2-lea oras al meu,stiam numai cand ajung la Baia Mare,dar niciodata nu stiam cand plec,asa se intampla cand functiona combinatul din oras,cel de la Firiza.Cand mergeam acolo,nici nu era construit hotelul Mara,stand mai mult acolo,mai ales dupa sarbatorile de iarna,mi-am facut multi prieteni,aveam doua familii chiar langa casa de cultura,apoi cand sa terminat hotelul,numai acolo ma cazam,eram langa prieteni,langa faimosul mag.univ.din centru,unde si acolo aveam o prietena!De acolo aduceam la Buc.prosoape chinezesti,din care mai am si acum,tot felul de bibelouri,bineinteles tot chinezesti si servicii de masa.Cei de la aeroropt se obisnuisera cu mine,intarziam totdeuna si aveam lucruri fragile,deh,ce sa fac si eu,tinerete,peripetii.Daca ai placerea si citesti aceste randuri,te-as ruga sa-mi dai un semn,poate reusesc sa-mi regasesc o prte din prieteni.Noi ne-am vazut la ceainaria Green Tea,dar n-am indraznit sa te abordez,poate alta data,sa fii sanatos si un sfat*nu te apuca de carte numai cand iesi la pensie,*vreau s-o citesc si eu,multumesc.
Si eu sunt nascuta in Baia Mare, dar nu am stat atat de mult acolo. Mai mult stateam in „Ferneziu” la bunici in vacantele de vara, cand parntii ne „uitau” o luna doua acolo. Restaurantele nu le stiu dar imi aduc aminte de locurile unde lumea se plimba: parcul mare ,cel de langa Turnul lui Stefan… si altele.
Dragilor, mă bucur că ne regăsim cu toții printre amintirile astea.
Nela, să știi că nu mănânc oameni:-)
Dorin, m-aș mândri cu asta:-).
Jasmine, prin Ferneziu treceam des, în drum spre Firiza, la bunici:-).
Lia, ceva-ceva mai știu și eu:-)
Ionel, adevărul e că și mie mi-e dor de o mâncare-n pită, făcută cu simțul răspunderii:-).
Frumoase amintiri. Adi sa stii ca iti urmaresc cu placere retetele ori de cate ori te vad la TVR Cluj sau Euforia si sunt mandra ca esti baimarean de-al nostru.
De multe ori cand nu sunt inspirata ce sa mai gatesc intru pe siteul tau si ma inspir. Mutumesc mult!!!!!
nu ma dau in vant dupa savarina,dar acele choux a la creme….never found again!la mara imi placea boema,cu muuuuulltttaaaa frisca!
Cate amintiri placute ai! Si eu cam multe nu le-am mai stiut/vazut la fel ca tine, de fapt suntem generatii diferite. Oaza italiana de exemplu o cunosc dar nu mi-a dat nici un fel de emotii…mergeam doar pt ca lumea zicea ca acolo mai gasesti ceva de..calitate. P’orma s-au deschis si alte pizzerii si ma rog pentru cine vine in tara doar din cand in cand (nici macar anual) multe din aceste trairi „scapa”. Ma bucur insa sa te pot citi. O saptamana plina! Cu mult drag, Kris
foarte frumos articolul cred ca noi sintem cam aceiasi generatie, pacat ca copii nostri si cei mai tineri nu vor putea ezperimenta aceste sentimente ,dsi amintiri de care ne amintim atit de des cel putin eu , nu situ daca aceste cuvinte vor ajuge la tine pt ca nu sint f cu internetul un salut calduroa din sapnia
Nu sunt baimareanca dar mi-am petrecut cateva vacante acolo, la cei 2 unchi ai mei care sunt – amandoi – profesori de matematica si banuiesc ca mama avea intelegeri secrete cu ei ca intre doua ture de joaca sa ma bage in sedinte de lucru cu ecuatii si probleme de geometrie…
Nu am amintiri legate de cofetarii sau restaurante, eram prea mica pentru asa ceva iar unchiul la care zaboveam mai des avea mania pescuitului, asa ca mai multe imi amintesc despre excursiile pe malul Turului sau pe malul lacului de la Calinesti, unde unii pescuiau si injurau iar altii (mai ales eu) umblau pe coclauri la cules de coarne…
In ultimii ani insa am mers de multe ori la Baia Mare, cu pretextul de a-mi vizita neamurile dar mai ales ca sa-mi umplu masina de bunatati de la Bizo (o brutarie-patiserie cum nu exista inca in Cluj) si de la Fredy (din fericire au deschis si in Cluj un mic punct de distributie de prajituri).
Cumnatul meu e din BM si ma cam călca pe nervi când venea la Cluj şi compara: la pizza H e mult mai bună pizza, la Casa Alba berea e mai ieftina si mai rece, etc. Adevarul e ca ne-am dus într-o seara de iarna la Restaurantul Medieval, undeva prin centrul vechi si ne-am cam lins pe degete după ce am terminat de mâncat. Si nu de foame (mâncare multă), ci de poftă.
La fel de mult mi-a plăcut şi păstrăvul cu sos a la Lostriţa, undeva la vreo 9 Km de Baia Mare.
Dar sincer, nici de Cluj nu mă plâng!
Gina, salut și eu Spania. Și pe tine:).
Strumfa, sigur că-n Cluj îi mniezu’ Transilvaniei dar Baia Mare are un farmec aparte care n-o să-mi iasă din suflet în veci:-).
Cătălina, bine că mi-ai amintit, data viitoare când ajung acasă intru pe la Bizo:-).
Vai… ce amintiri mi-ai trezit cu povestioara asta…Super:) Si ai mare dreptate in ceea ce zici cu mallul. Dupa parerea mea, va fi noul punct de atractie al orasului, locul in care pitipoancele de Baia Mare isi vor gasi Paradisul si in care bisnitarii (care apopos, sunt exact acceasi de ani buni, cu mici modificari) si „baietasii” se vor da in stamba cu noile achizitii feminine, cu 10-15 ani mai tinerele decat ei. De cate ori am ajuns pe acasa in Baia Mare, am observat ca personajele masculine notorii ale orasului sunt tot aceleasi de „mii” de ani, insa mult mai imbatraniti pe zi ce trece si din ce in ce mai ramoliti si culmea culmilor, au langa ei adolescentele cu potential de odinioara, ajunse mari „doamne” acum. Mai ca imi vine sa rad… :))
adi,in cartea ta sa nu uiti sa pomenesti de portia de coniac Murfatlar bauta intr-o noapte in care filosofia despre rosturile din gresia de la oaza a devenit subiect de stire
Dane, aia-i clar de carte!:-) (de fapt, etapa Cinemar ar merita mai multe volume, de aiai nu ști ucum să încep) :-))
Stropinela, fetele bune ajung în rai, fetele rele ajung…doamne:-).
Doamne, Hadean, ce foame mi-ai provocat…
Nu ne vom vedea la mall, dar musai sa ne vedem la …o mancare buna.
Si, Hadean, e choix, asa se scrie, asa se citeste. Ce bine radeam, cand eram copii, de aceasta denumire!
Cici, poate ne vedem. Dar să știi că e choux, choix e cu error, cum ar fi gordon bleu :-).
hahaha,iti amintesti cum am fost la mare de doua ori intr-un an,fara banuti,dar cu promisiunea ca nu stam mult:))?preda era sa moara atunci,si baimarenii de dorul nostru
apoi cu bani poate oricine:-))
Serus Adi,
Mult mi-i drag sa citesc ce povestesti tu cu atata daruire. Si mi-i draga amintirea noptilor pe care le-am petrecut in in Radio Cinemar, nu cu tine…. Pe tine te asteptam dimineata (atunci aveai tu emisiune) si de cateva ori am mai stat in „borcan” si-am zis doua trei vorbe.
Era perioada in care se juca Karmaghedon (daca am scris corect), tu erai extrem de cretz, eu eram (cum sunt si acum) mica si grasuna, si lucram la Teatrul de Papusi din Baia Mare. Iar cele 2 sau 3 luni de Radio Cinemar au insemnat pentru mine acelasi rastimp in care am dormit cam 45 de minute- 1 ora jumate/zi, ca sa pot fi si la papusile mele si la radio!
Da’ mi-o placut tare mult.
Si-acuma vreau sa-ti testez memoria: tu tii minte desertul care se chema pe-atunci Maralact? Dupa numele Fabricii de Lapte pe al carei loc se face acuma Mall-ul. Era un desert ce costa 5 lei, un dreptunghi cu consistenta de fondant intarit, cu arome de vanilie, fistic sau capsuni (de asta nu sunt sigura, stiu numa’ ca era roz). Il gaseam la chioscul de la Crinu’, de langa Cinema Dacia. Primeam 10 lei de film, o prajitura Gutinu sau Ignisu si un Brifcor! Si mai bine dadeam 6 lei pe film, mai strangeam din banii de placinta de pauza mare si dadeam 5 lei pe Maralact.. Un total de 11 lei ce ne facea asaaaaaaaa de fericiti!
Acum nu mai sunt in Baia Mare, sunt in Bucuresti, tot artisticarii fac, dar ma voi intoarce intr-o zi in orasul natal, pentru ca mult mi-e drag de acasa. Si numai acolo poate fi acasa pentru mine!
Te tzuc. Si de-o da Dumnezeu poate in viata asta om gasi 5 minute in care sa…. nu stiu, ne salutam si poate vorbim.
Mihaela, țin minte desertul, și oboseala ta de atunci, ascunsă după zâmbete:).
Maralact vanilie si Maralact ciocolata – fiecare cate 5 lei… Ceva minunat in copilaria noastra. As manca si acum un baton. Oare nu are nimeni reteta? E mai bun decat ciocolata de casa… :-)
Ce vremuri…
Sa dea Dumnezeu ca mollul din Baia Mare sa nu ajunga la fel ca acelea din Bucuresti, niste expozitii de pitipoance si fraieri, unde nu mai poti avea placerea intalnirii cu prietenii la o cafea, iar de intimitate, nici nu poate fi vorba…
Doamne ca fumos povestesti !!! De ce oare voi cei din nord aveti un farmec ” verbal” aparte atat de frumos (scuzati pleonasmul ) fata de noi cei din sudul tarii care parca vorbim o limba de lemn ? Si noi am copilarit ca tine , si la noi la scoala veneau savarine si eclere , dar parca nimeni nu-s mai aminteste !Sigur este ca pe aici n-am vazut inca un povestitor ca tine ! Te rog , grabeste-te cu cartea ca varsta mea nu stiu cat imi mai permite sa astept pentru a o citi .Sa fii sanatos , ca ai cam multe de facut pe lumea asta !
Nicoleta, să fim sănătoși, cărțile or veni și ele:-).
Ce-ti veni sa ne starnesti amintirile dulci? Savarina, amandina si Brifcorul (caruia noi ii ziceam ,,Parameci” ca parca aveain el lighioane mici cand il amestecai cu linguritza) erau the best la cofetaria ,,COrso” cand eram eu sincaista!
Meda, bine c-ai fost tu șincaistă!:-)) (er ok Corso, sigur că da)
buna ziua ADI H.,vai ce vremuri frumoase ,cite amintiri despre tot ce ai vorbit ,imi este asa de dor de baia mare acolo mama nascut si crescut pina la 28 de ani ,dar din pacate nu am reusit sa imi fac mare lucru si drept urmare am hotarit sa vin in portugalia ,aici am invatat sa fac mincare si lucrez si acuma la bucatarie in fine este totul minunat ,sper la anul viitor sa ma duc in baia mare pentru ca tot acasa e mai bine si acuma miam terminat si casa pe care am construito cu sotul meu ,de cite ori am ocazia caut noutati din baia mare si acum cu noul mall imi imaginez ce nebunie va fi in partea asta a orasului ,oricum tu ai vorbit extraordinar de baia mare si de toate vremurile de la ,,revolutie,, iti doresc mult succes in continuare si felicitari pentru tot ce faci.
Călina, hai acasă:).
Abia acum am descoperit postarea asta desi incerc sa te citesc cu regularitate. Mi-am amintit de orasul meu, BM, pe care l-am vazut de Craciun. Super retele pe care le impartasesti cu noi si din care incerc sa invat ceva nou de fiecare data. Mult noroc in noul an!!!!
Andreea, mulțumesc, la fel:).
MARALACT MARALACT MARALACT!!!! mi-e dor de Maralact, de prajitura Lamaita, de drajeurile de ciocolata, de casata si mai era un praf ce imita budinca dar nu-i mai stiu numele… da’…. de Maralact… astia de la Giropa mai fac ceva ciocolata de casa buna…
:-) Baia Mare…
Fosfarin ii zicea prafului din care se facea budinca… La cutie, cam cum e ambalata pudra de cacao azi.
Iar batonul Maralact era ceva de vis. Pacat ca azi nu mai face nimeni asa ceva.
Buna seara!
Mi-e dor de prajiturile Fredy. Mi-au placut in mod special rulada Fredy si choux a la crème.
Va rog tare mult, daca aveti reteta de la aceste prajituri mi-ati face o enorma bucurie.
Din pacate ne-am mutat in sud, iar sansele sa trec prin Cluj sunt foarte mici.
Multumesc frumos!
Buna Adi ,
Foarte frumoase memorii si chiar ma regasesc in ele fiind si eu baimarean . Recent am avut ocazia la una dintre expozitiile de pictura si fotografii vechi avand tematica municipiul Baia Mare ieri si azi sa fac efectiv o calatorie inapoi in timp vazand imagini din oras cu cladiri si locuri inca inainte sa ma nasc eu dar si din perioada vietii mele . A fost ceva ce m-a miscat profund revazand locuri pe care acum doar in amintiri le mai pot gasi , cum ar fi terenul pe care s-a construit hotelul Mara si unde inainte bateam mingea cu prietenii mei , Magazinul universal MM in ziua deschiderii stiind ca am fost acolo , si doar locuiam la un bloc in spatele magazinului , gara veche , si liniile ferate care traversau orasul pe unde azi nici nu ti-ar veni sa crezi ca vreodata acolo umbla trenul …. si multe altele . Oaza Italiana pe langa cele prezentate de tine eu o asociez si cu Campionatul Mondial de fotbal din SUA in 1994 daca nu ma insel , fiind cea mai mare terasa din oras la vremea aceea cu televizoare , imi amintesc cu placere cum curgeau hectolitri de bere , cata lume era acolo sa vada meciurile si bucuria oamenilor la realizarile baietilor nostrii din generatia de aur . In aceasta ciudata democratie a noastra lucrurile evoluau repede si prin natura jobului am ajuns la Cluj Napoca unde am locuit vreo 10 ani . Spun asta deoarece ati pomenit unii din voi de Fredy si ca in Cluj ar fi un mic punct de desfacere al produselor sale . Ei bine cred ca fara sa vreau si fara sa-mi dau seama este posibil ca eu sa fiu vinovatul pantru deschiderea acestui punct de desfacere dupa o intamplare fericita in viata mea . In perioada cat am locuit la Cluj intr-un an am decis sa sarbatorim ziua sotiei la Baile Baita langa Gherla impreuna cu vreo 150 de invitati din Cluj , Gherla , Dej , Turda si evident grupul nostru de prieteni din Baia Mare . Sotia mea fiind clujeanca mereu cand mergeam in vizita la Baia Mare tinea mortis sa mergem pana la Fredy ca sa luam prajituri de acolo sa ducem acasa la Cluj si cu ocazia petrecerii de ziua ei , a tinut mortis sa renuntam la orice tort de tip traditonal si sa-l inlocuim cu rulada Fredy . Am plecat in Baia Mare le-am explicat celor de la cofetarie ce vrem si ei au stiut ce trebuie sa faca , pe un suport supraetajat au stiut foarte bine sa monteze rulada Fredy incat arata ca un tort superb nu ca o simpla rulada . Asta se intampla prin 2007-2008 , vreau sa va spun ca acel tort a avut un impact nimicitor intre invitati incat dupa s-a ce servit tortul pret de vreo doua ore si eu si sotia doar raspundeam invitatilor de unde este tortul comandat ei crezand ca am descoperit ceva nou in Cj. Stiu doar ca a urmat un adevarat turism Cluj- Baia Mare la Fredy caci toti invitatii care cum aveau ceva de sarbatorit ne sunau sa ne ceara precizari cum ajung la cofetaria lui Fredy , asa ca nu m-as mira ca de atunci si de acolo sa se fi nascut punctul de desfacere din Cluj .
Chiar nu stie nimeni retata de la Maralact? imposibil sa nu mai existe nimeni din cei care l-au fabricat. Inca nu e tarziu. Este una din amintirile cele mai profunde ale copilariei. Fiind 5 lei o bucata nu prea ne-o permiteam. Batonul rulat implut cu mac la 1,25 lei era la ordinea zilei, era mai accesibil. Si tocmai asta e motivul ptr. care acum tanjesc dupa gustul Maralact-ului.