Brazi pentru copii

658

Crăciunul e ocazia perfectă pentru a fi de folos altora. Nu că n-ar trebui să încercăm asta în fiecare zi. Mi s-a propus să mă alătur unor confrați bloggeri într-o campanie care începe azi și se va încheia aproape de Crăciun. E o campanie care are ca scop strângerea de bani pentru copii. Pentru copiii care n-au mai nimic, să fiu un pic mai precis. Poate nu știați, dar în România, unul din trei copii trăiește de pe o zi pe alta, lipsit de lucrurile pe care părinții celorlalți doi pot să le ofere (de genul haine, mâncare bună și destulă, cărți, educație, divertisment, cântec, joc și voie bună). Cum facem? Simplu. Noi, niște bloggeri, ne-am jucat de-a împodobitul bradului sau construitul lui de la 0 (zero). Pe el, bradul (brazii, na), o să-l (să-i) scoatem la licitație pe blogurile noastre. Banii strânși vor merge fix în contul organizației Salvați copiii. Simplu, nu? Pentru că-i licitație, suma cea mai mare câștigă. Sigur, sumele vor fi comunicate prin comentarii la această postare ori la postările celorlalți participanți la campanie (chiar vă poftesc să dați un tur și să licitați pentru bradul care vă place cel mai mult. Ei sunt tovarășii mei de campanie: Ruxandra PRedescu, Diana Stoleru, Maldita – Daniela Petrescu, Nebuloasa, Roxana și Alex Farca de la Lumea Mare, Mugur Frunzetti, Răzvan Marc, Daniel Răduță și, the one and only, Viorel Copolovici (domnu’, faină lăcrare cu brăduțul din bezea, chapeau).

În ceea ce mă privește, am ales calea tradițională dar ecologică, adică un brad viu, în ghiveci, care poate fi replantat fie în grădină fie într-un ghiveci mai mare. Are cam 1,80 cm cu tot cu ghiveci, e bogat și are podoabe albastre. Partea faină e că persoana care va câștiga licitația, va primi un cozonac făcut de mine și o cutie cu alte bunătăți de pus pe masă, făcute de mine și acelea. Atenție: eu locuiesc în Cluj, ar fi indicat să liciteze pentru brad doar cei care locuiesc în cluj ori cei care au cui să dăruiască bradul în Cluj, din păcate n-am cum să asigur transportul în condiții bune pe distanțe mari. Mulțumesc. El e bradul:

Câinele nu-i de vânzare, doar are grijă de brad până vine după el cumpărătorul.

Contul organizației Salvați copiii România:

Cont bancar: RO15RNCB0071011434790005 (RON) deschis la Banca Comerciala Romana, Sucursala Plevnei, Bucuresti

Licitația e deschisă până în data de 19 Decembrie, inclusiv. Prețul de pornire pentru bradul meu e 130 lei.

Join the Conversation

  1. imi asum eu rolul de a deschide licitatia. Ofer 150

  2. 150 lei

    (nefiind alte comentarii la momentul postării, sper că nu sub licitez) :)

  3. 170 Lei. Merci.

  4. adihadean Author says:

    mă bucur că lucrurile au început să se miște, mulțumesc frumos:).

  5. Un motiv in plus sa regret ca nu stau in Cluj :(

  6. Buna ziua..
    Foarte frumoasa initiativa..
    Fiind pentru copii, licitez 300 de lei. Chiar daca nu voi castiga bradul totusi voi face donatia
    o zi buna

  7. Un gest frumos si cald, mare lucru sa ajuti fara sa primesti beneficii materiale in schimb!
    Cainele e frumos foc!
    Succes si sa vinzi bradul cu o suma mare, copiii merita!
    Uite ce rau imi pare ca nu stau in Cluj, poate gustam din cozonac si celelalte bunatati!

  8. Bafta, Adi, la pret! E faina ideea, foarte frumos si bradul, iar despre bunatatile pe care o sa le pregatesti tu…or sa fie tinute bine minte.

    1. adihadean Author says:

      Simona, mulțumesc:)

  9. Adina, daca nu castigi, dar totusi donezi (un gest minunat) te rog sa ma contactezi, pentru a te inscrie la tombola pe care o organizez eu in cadrul aceleiasi campanii!

    oamenii faini merita o vacanta pe masura! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close