Sunt născut în 1977, în Pâncota, Arad. Sunt mereu îndrăgostit de soția mea și sunt topit după fiul nostru. Am profitat la maximum de experiențele mele din ultimii 30 de ani și mi-am învățat bine lecțiile. Știu ce am de făcut în fiecare zi pentru ca viața mea să fie așa cum îmi doresc și pentru a putea merge la culcare cu un zâmbet pe față.
Am început să lucrez în radio la 17 ani și am continuat să le vorbesc oamenilor despre lume, viață, veselie și muzică timp de 13 ani. Am început să fac emisiuni pentru televiziune în anul 2002 și de atunci am livrat show-uri culinare pentru Antena1, Euforia TV, TVR, Trilulilu (proiectul Cook’nRolla, premiat la scurtă vreme de la debut) și o serie de televiziuni locale. Am scris sute (poate peste 1000, cine mai stă să numere?) de articole în cotidiene, săptămânale și reviste și am publicat prima mea carte în 2003.
După ce m-am retras din presă am lucrat în marketing, mai întâi ca specialist marketing și apoi ca brand manager în industria alimentară. Între timp am descoperit că pot trăi bine urmându-mi pasiunea de o viață – gătitul. Am devenit bucătar profesionist și cu diplomă (înțeleg că-i important pentru unii), consultant pentru restaurante și, pentru a nu pierde legătura cu scrisul, blogger. Am decis să scriu despre mâncare, dar și să-mi dezvolt pasiunea pentru fotografie. Îmi fac singur fotografiile pentru blog și pentru pagina de Facebook, scriu cu multă bucurie și încerc să-i ajut în felul acesta pe cei care-și închipuie că bucătăria e un loc îngrozitor în care te pândesc mari primejdii.
Pasiunea pentru gătit mi-a adus în viață unul dintre cele mai solicitante și mai frumoase proiecte la care am lucrat vreodată, Farfurii curate, programul de alimentație sănătoasă destinat grădinițelor, program introdus cu succes în cinci grădinițe de stat din Cluj Napoca. Farfurii curate a atins destinele a aproape 1000 de copii, părinți, bunici, educatori și bucătari de grădiniță din Cluj și mi-a atins mie viața într-un fel care m-a schimbat, m-a îmbogățit și m-a făcut să fiu mai atent cu ce mi se întâmplă sau cu ce permit să mi se întâmple, începând de la felul de a mă alimenta până la felul în care îmi trăiesc viața în ansamblu.
Aceeași pasiune mi-a oferit un cadou la care nu mă așteptam: posibilitatea de a purta torța olimpică înaintea deschiderii ediției din 2012 a Jocurilor Olimpice de la Londra.
În anul 2014 am avut șansa de a fi ales să fac parte din juriul Masterchef România, lucru care a deschis unele drumuri, dar le-a închis pe altele. Nu poate fi altfel decât bine.
Sunt recunoscător pentru asta și pentru toate lucrurile bune ori mai puțin bune pe care le văd, simt, miros, trăiesc în fiecare zi.
Vă mulțumesc pentru că îmi citiți blogul și-mi cercetați pagina de Facebook. Sper să vă pot oferi cât meritați pentru asta. Să fiți sănătoși.
Scurt ghid al utilizatorului pentru www.adihadean.ro:
Blogul acesta nu e adresat bucătarilor profesioniști sau specialiștilor în bucătărie, deși sunt bineveniți și ei, mă bucur de fiecare lecție pe care o primesc. Blogul le este destinat celor care caută o idee pentru masa de azi ori pentru cea de mâine.
Blogul este locul meu de muncă. E condus de pasiunea mea, dar eu nu încurc pasiunea cu care-mi fac treaba cu vreun hobby. Nu-i greșit să ții un blog doar din hobby, poți chiar să faci o treabă extraordinară. Eu am ales alt drum, cu ani în urmă.
Publicitatea: sunt probabil cel mai prolific blogger român de pe această nișă (vorbesc strict despre cantitate acum, să nu avem discuții) și asta vine cu niște costuri. Ele sunt acoperite de publicitatea de pe blog (bannere care apar ocazional, advertoriale plătite și semnalizate ca atare, campanii la care particip). Tot publicitatea de pe blog mă ajută să organizez evenimente sau campanii umanitare ori acțiuni cu impact social. Nu voi renunța la publicitate și mă voi ghida în continuare după același principiu simplu: promovez doar ce-mi place și nu încerc să vând un lucru pe care nu l-am sau nu l-aș folosi în beneficiul meu sau al familiei mele. Nu semnalizez ca fiind publicitare postările care conțin linkuri pe care le consider de interes public (spre un site care vinde cuțite, spre un site care explică ce-i cu echipamentul cu care lucrez, dacă n-am primit bani pentru a face reclamă produsului, spre brutăria de la care am cumpărat o pâine bună, spre un producător de materie primă care m-a impresionat, spre un restaurant în care am mâncat – apropo, îmi achit notele de plată peste tot tocmai pentru a putea să scriu despre experiențe fără să am îndoieli de ordin moral, o fac pentru mine, nu pentru altcineva).
Comentariile: poate să comenteze oricine, primesc critici, atâta timp cât sunt exprimate într-un limbaj civilizat. Nu accept atacuri la adresa familiei mele, nu accept înjurături, nu accept ca disputele (uneori apar) mai mult sau mai puțin amicale dintre unii dintre comentatori să degenereze în jigniri. Blogul meu nu e tabloid și toate comentariile sunt în moderare. Ele sunt aprobate doar dacă merită să fie aprobate. Dacă un comentariu e la subiect și exprimă o nelămurire, sunt mai mult decât bucuros să răspund și să aduc lumină, pe cât mă pricep. Altfel, vă rog să înțelegeți că postările mele de pe blog și de pe rețelele sociale atrag sute de comentarii în fiecare zi și mă tem că mi-e imposibil să răspund la fiecare.
Criticile: le primesc cu bucurie, chiar dacă în momentul înregistrării au un gust grozav de amar. Dacă au temei, învăț ceva din ele. Dacă nu au temei, le ignor, mă cunosc destul de bine și mă încred în echilibrul meu. Prefer varianta constructivă a criticii și sunt nebun după bunul simț utilizat fără măsură când e vorba de critică. Îl utilizez mereu și mă aștept să fie folosit și în cazul meu.
Greșelile: sunt om, prin urmare greșesc, cu atât mai mult cu cât fac o mulțime de lucruri. Dacă realizez că am greșit, revin și corectez. Dacă am greșit o literă într-un text și acea literă nu compromite sensul textului, nu revin, nu consider că-i important. Dacă vrei să-mi atragi atenția asupra unei greșeli, îți mulțumesc de pe acum. Te anunț însă că dacă vrei doar să faci pe deșteptul și îți petreci viața vânând greșelile altora, n-ai găsit nici omul nici locul.
Acestea fiind spuse, închei cu acest gând: îmi place să zâmbesc mai mult decât să mă încrunt. Zâmbetul e vindecător. Ceea ce vă doresc și vouă.