To beer or not to beer?

431

Am aflat (dintr-o sursă care nu-i cea mai de încredere dar care totuși merită luată în seamă) că berea e pe locul trei în topul celor mai băute lichide pe Terra după apă și ceai. Dacă stau să mă gândesc (puțin), între 2007 și 2009 am contribuit și eu cu câțiva hectolitri la alcătuirea acestui top. În ultimii doi ani am băut mai mult vin decât bere dar asta nu înseamnă că refuz aventuri sporadice cu câte o blondă sau câte o brună, mai ales dacă descopăr sortimente noi ori pe care nu le-am mai întîlnit (deh, spirit de cercetător). Nu sunt fidel defel când vine vorba de bere, nu m-am îndrăgostit de un brand (cred că-s în general un consumator atipic, nu m-am îndrăgostit niciodată de un brand de nimic-nimic) și beau bere exclusiv pentru plăcerea gustului și pentru bucuria descoperirii acestuia. Doar apa-mi ține de sete. Dacă mai sunt și alte motive pentru care beau bere, probabil sunt puse la păstrare într-un ungher al subconștientului și voi fi nevoit să sap puțin pentru a le descoperi. De fapt, o să aleg calea ușoară și o să vă cer ajutorul, poate-mi vor fi de folos motivele voastre. De ce beți bere când beți? De ce alegeți un brand de bere dacă aveți în față două sau mai multe opțiuni?

Poate pentru că vreți să descoperiți un gust nou? Poate pentru că știți deja gustul, fie el amărui ori dulceag și vreți să retrăiți o experiență plăcută? Poate ca să vă potoliți setea? Poate pentru că vă intrigă suficient de mult broboanele de apă de pe o sticlă bine răcită? Poate pentru că are reclame mai bune decât alte beri? Poate pentru că v-a spus cineva că-i probabil cea mai bună bere din lume? Poate pentru a vă simți mai bine așezați într-un grup? Poate pentru că-i mai ieftin să socializezi la o petrecere lângă bordura de spumă a unei beri decât lângă adâncimea unui pahar cu vin?  Ce ziceți?

Sigur că nu m-au apucat neliniștile despre bere așa, subit. Dacă vă amintiți, acum câteva zile scriam despre gust și gusturi, ca urmare a provocării lansate de Ciuc Premium. Ca mine mai sunt și alții (o să-i pomenesc într-o postare viitoare și o să-i cinstesc cu câte o bere cu prima ocazie), pe care o să-i atac dur dar inimos în convingerile lor, folosind desigur, argumentele voastre. Practic, împreună suntem o oaste înarmată cu idei și convingeri. Nu-i musai să fiți băutori de bere, dacă nu beți bere niciodată aveți precis un motiv suficient de bun pentru voi, și dacă-i suficient de bun pentru voi, trebuie să fie destul de bun ca noi să-l respectăm, așa că sunteți bineveniți să-l împărțiți cu lumea. Vă mulțumesc și vă poftesc să vă folosiți de libertatea de a comenta. Să fiți sănătoși.

 

 

Join the Conversation

  1. Buna,

    Eu am baut bere in facultate, aproape toata facultatea. Era buna ca era rece, era amaruie si asta imi placea, era de cele mai multe ori mai ieftina ca sucul si chiar apa plata. In general aveam o preferinta de marca si daca n-o gaseam aveam si-un locul doi. La inceput de tot beam o bere si mai amaruie, cu un gust mai pronuntat, dar a disparut de pe piata de la noi, cel putin asa stiam eu.

    De mai bine de 5 ani am renuntat la bere (aproape terminam facultatea) si de un pic mai mult de 4 am trecut exclusiv la vin.

    Am renuntat si din cauza caloriilor, dar mai ales din cauza faptului ca imi facea rau, ca orice chestie cu acid.

    N-am mai pus gura pe bere de atunci, dar uneori mi-e tare dor de senzatia aia pe care o aveam cand beam vara pe caldura, o bere rece…

    1. Adi Hădean Author says:

      asta mă încântă și pe mine:)

  2. Nu sunt o persoana care bea acool, degust vinuri, ca de baut, e mult spus. La capitolul bere… cred ca beau un pic odata la cativa ani, cand probabil am nevoie de ceva din ea.. dar din nu stiu ce motiv consider ca nu prea e”lady’like” sa bei bere. Mai ales cea comercializata intens.
    Sincer, ma dezgusta reclamele (sau scenele din viata reala) cu, ma scuzati, ”baietii” burtosi, care se uita la fotbal, beau bere la PET /sau sticla si ”mananca” seminte, servesc alune sau junk food langa ea si fag glume de prost gust. Nu vreau sa supar pe nimeni, dar asta e parerea mea, oricum ca si target sunt un client care face parte din nisele destul de inguste pe piata.

    Am degustat, ca s-a nimerit, beri speciale, filtrate sau nu, facute artizanal, englezesti, franceze, belgiene, germane, de toate tipurile. si da, sunt intersante si deosebite ca gusturi, merita experienta. Recent, am fost la Hanovra, am mancat la o berarie si proprietarul ne-a facut turul berariei de la subsol. Pot sa spun ca a fost extrem de interesant tot procesul. El recomanda berea neinsotita de mancare (eventual o salata, cel mult), pt a se evita ingrasarea. Ce e drept, berea poate fi considerata o paine lichida :)

    Si ca sa inchei, o faza draguta cu Ciuc: la Tg. Mures, la o terasa, mai demult, anunt: ”Avem Ciuc blond” :D

    1. Adi Hădean Author says:

      cea mai tare comentariu! :)) mulțumesc pentru final, m-a pus pe râs:)

  3. Spînu Ovidiu Cristian says:

    Eu prefer berea nefiltrata, am baut si la noi in tara dar si in europa, nu pot sa zic ca a noastra e mai rea, de obicei prefer Timisoreana, dar si berea neagra e foarte buna !

  4. Berea este preferata mea dupa vinul romanesc,berea noastra este foarte buna, un gust aparte. Eu am baut foarte multa bere proaspata, la halba:))pentru ca am avut probleme cu rinichii si m-a ajutat foarte mult in eliminarea pietrelor si a nisipului pe langa tratamentul medicamentos si celelalte ceaiuri, ca tratament profilactic ca sa nu mai zic ca are diferite si multiple intrebuintari. E si un aliment bun si sanatos, eu nu m-am ingrasat de la bere si nici nu simt nevoia sa beau. Adica sa imi dea dependenta. Numai la sfarsitul saptamanii cu prietenii, asta e un motiv sa ne vedem ziceam noi:)), cu o pitza, 2-3 mititei sau ceva sarat, imi plac alimentele sarate dar nu abuzez. Numai ca aici, in Franta berea nu e la fel de apreciata desi se gasesc foarte multe sortimente, bineinteles ca vinul este pe primul loc. Insa nu are acelasi farmec ca o halba de bere, un pahar de vin care este si mult mai alcoolizat deci poti savura un vin bun dar nu prea mult.:) Ce imi aduc aminte din timpul crizelor renale este ca tata ma obliga, sa zic asa, sa beau o cana de bere pe stomacul gol si aproape ca ma imbatam:)). Asa ca e mai bine consumata dupa ce mancati ceva evident. Eu o folosesc si la fripturi impreuna cu alte mirodenii, la coafat sau tratament pentru par,in scop medicinal si este singurul aliment cu gust amarui pe care il agreez. Prefer berile noastre, cred ca din cauza orzului sau al apei nu imi dau seama de ce au un gust mai placut si mai aromat. mai prefer berea olandeza, belgiana si nemteasca. Intotdeauna bere blonda nu neagra, gen Guiness. Mai ales ca irlandezii o beau calda si din cate i-am intrebat pe majoritatea mi-au zis ca nici ei nu prea beau bere neagra, mai degraba un scotch sau un vin bun:) Inchin un pahar de bere in sanatatea tuturor!

    1. Adi Hădean Author says:

      excelent răspuns, mi-ai oferit mai mult decât așteptam, mulțumesc:)

  5. …. si scuze pentru ca am omis mai multe virgule dar, de data asta, o sa zic ca este din cauza grabei. Multumesc pentru intelegere.

  6. Gusturile berilor sunt variate, mai amarui, mai dulcii, baza fiind amara, after-taste-ul este f important si difera in fct de tipul de bere: blonda, bruna, weiss-bier…etc..si modul de prelucrare. Sunt beri care se servesc cu siropuri sau fructe, gen capsuni, banane sau cirese – gusturi la moda, se pare :) Oricum o bere facuta ca la carte si bauta dupa recomandarea berarului, nu in timpul sau dupa masa, ci pe stomacul gol, e ok, pt cine obisnuieste. :)

  7. adi_shone says:

    Doar apa tine de sete. Beau bere doar pentru socializare. Atmosfera de pub e fantastica. Nu merg pe aceeasi marca. Uneori ma inspira si comesenii.

  8. Putina bere, cateodata, cred ca nu strica nimanui, zic eu. Nu ca as fi eu capabila sa termin una intreaga, decat tare rar si daca reusesc ma prinde o sete dupa vreo ora… ca numai cu apa mai pot s-o sting.:)
    Dar am descoperit ca daca tot esti undeva cu prieteni si e musai sa bei ceva, e usor sa bei bere fara alcool, ceea ce vad ca e „lady’like” mai nou, dupa cum se reped toti sa te ridiculizeze cand ceri asa ceva.:) Si totusi nu e rea.
    Ca tot s-a pomenit de reclame la bere mai sus, mi-amintesc de una care ma facea sa zambesc de fiecare data, folosea „Love of my life” a lui Queen si da, parca mi se facea pofta.
    Gust cu placere bere neagra sau nefiltrata, daca sunt facute bine. Savuratul berii cred ca tine de masura ca si la alte bauturi.

    1. Adi Hădean Author says:

      corect, măsura trebuie să fie în toate.

    2. Monica, adevar graiesti cu masura si cu berea facuta bine. Dupa degustarile intamplatoare pe care le-am avut, mi-am schimbat si eu parerea, dar tot n-o sa am vedeti vreodata cu o halba de bere in fata, nici macar intr-un pub – cel mult degustare:)
      Cat despre reclame, eu ma refeream doar la unele, ca sunt si din categoria celor la care chiar imi face placere sa ma uit :) Gen Ursus, sau Carlsberg, etc(sa imi fie cu iertare, am cam renuntat la TV in ultimii ani, asa ca nu mai sunt la curent, dar cred ca stii unde bat:) Cred ca e misto sa fii ”beer stylist” pt filmari si fotografii :)

    3. cat despre berea fara alcool, are aceleasi beneficii ca cea cu. exista comentarii de genul ”bere inutila” etc.. :D dar sincer, daca te opresti undeva pe drum sa mananci, si nu au nimic in afara de Fanta fructe de padure sau cola sau mai stiu eu ce chimicale (de fapt aceleasi, doar colorate diferit), tot mai bine o bere fara alcool. :)

  9. adi_shone says:

    Ahhh… O singura data o reclama la bere m-a trimis pur si simplu la magazin. Nu stiu marca. Nici nu conteaza. Era ceva pe un canal de afara, deci nu era la PET. :)) Am vazut reclama si in 10 minute eram in magazin. Desfaceam prima bere.

    1. Adi Hădean Author says:

      tare! ce se întâmpla reclamă?:)

  10. Buna,
    cu privire la bere n-am ce comenta,nu ma omor dupa ea.
    Am descoperit blogul de la inceputul anului si sunt fascinata.Retele sunt extraordinare, – am facut cateva – iar felul cum le prezinti arata talentul tau nu doar la gatit, ci si la scris.
    Te felicit.

  11. bere pot sa beau doar vara, de preferat pe plaja sau dupa o zi foarte calduroasa – prefer AMSTEL:)
    citire de la nutritionistul cu care colaborez:
    „Berea conţine humulon, lupulon, xantohumol, izoxantohumol
    Substanţa cheie: hamei
    Conţine acizi fenolici (fitoestrogeni), polifenoli (catechine), care sunt substanţe antioxidante
    Are efect antioxidant, anti-cancerigen, inhibă resorbţia osoasă prin conţinutul de siliciu, efect fitoestrogenic
    Berea nealcoolică poate fi consumată, ea având aceleazi beneficii ca cea alcoolică
    Consumul scăzut (moderat) – la femei aproximativ 1 pahar, la bărbaţi 1-2 pahare pe zi este benefic”

    1. Adi Hădean Author says:

      no, vezi?:)

  12. Mie imi place berea dulce.
    Mai precis, berea aromata. Totul a inceput cu Radlerul austriac (jumatate bere blonda, jumatate limonada), pentru ca apoi sa evolueze catre berea belgiana de tipul „Kriek” (cu aroma de cirese) sau alte fructe (o varietate imensa, incepand de la capsuni si fragute si pana la mere sau mango).
    Si berea bere, traditionala… cred ca pana acum am gasit un singur sortiment palatabil (daca e inventat cuvantul, asta e, din englezescul „palatable”), si anume cel facut aproape artizanal (de genul celei de la Fabrica de bere) din varii orase din Europa.

    1. Adi Hădean Author says:

      eu am băut în ungaria, la baza zidului unei cetăți medievale, o bere cu gust de vișine pe care n-oi uita-o în veci:)

  13. Am si io un trico’ cu titlul postarii… Numa zic.

    1. Adi Hădean Author says:

      sigur că ești exact pe subiect. numa’ zic.

  14. Locuim in Germania de cativa ani buni, dar cand venim acasa, tata ii face placerea sotului meu, o Ciuc si musai blonda si rece! Apropos, cred ca le-a gustat pe toate, fiecare are farmecul ei.Aici fiecare sat (si satul e oras aici) are propria marca de bere! Iar nemtii iubesc berea si wurst-ul! Tchuss!!!

    1. Adi Hădean Author says:

      asta-mi place, mă refer la varietatea fantastică pe care o găsești în țările vestice.

  15. hy, berea e buna vara dupa o zi calduroasa :), e cea mai accesibila tuturor dar sa o bei cu o limita sa stii sa spui gata..ca dupa tre sa suporti consecintele. imi place sa beau un pahar cu bere alaturi de o pizza:)

  16. Şi eu tot de la tata şi tot de la rinichi am ajuns la bere …. cu măsură, face bine! În tinereţe, dacă mergeam cu prietenii la un concert Desperado sau Nightlosers în club, în Bucureşti, preferam o bere decât altă băutură colorată. Adică, în tinereţe foloseam berea şi ca o chestie de socializare să zicem.
    În noua mea familie, când e cald, se bea o bere pentru răcorire sau la ceva fript pe cărbuni. Şi, la bere, pentru noi clar prioritar e gustul, nu reclama. Ne cam enervează când mergem undeva şi n-au bera care ne place nouă. Anumite gusturi nu se mai schimbă odată cu vârsta, rămân aceleaşi.

  17. Eu am lucrat mult in marketing si ajut cu placere o campanie, desi unii ar zice ca nu sunt relevanta, dar mentionez nu am lucrat in bere, doar in sucuri si whisky. Eu prefer vinul, poate fi si putin snobism, e nobil,se fac colectii, sunt podgorii cunoscute, lumea buna are pivnite cu soiuri speciale. La fel e si la whisky, vorbim de single malt, de vechime, iar e putin status la mijloc. Insa berea are calitati evidente pentru mine daca am petrecut ultima data vreo 5 minute la telefon cu sora mea care era la non stopul de langa casa sa ia paine si avea sarcina sa vina sus fara bere. Am vrut clar o bere mexicana, da brandul acela cunoscut, mi se pare gustos, usor, racoritor. Despre bere am vazut prin reclame ca se vorbeste mult rational, gust, si cred ca au dreptate. Lucrul de care imi este rusine insa este ca desi nu aveau berea aceea mexicana am insista sa imi enumere brand-urile si am optat pentru o bere de import, cautam ceva interesant ca si gust. In decembrie am mers la o aniversare intre fete, pub in centrul vechi. Am fost singura care a cerut bere neagra ( celebra G de import) si apoi o bere rosie, irlandeza, celelalte au avut cate o bere blonda sau un long drink. Aleg berea pentru gustul interesant cred ca asta e.

  18. TO BEER, OF COURSE! acum, ca mi-ai dat tema de gandire, mi-am dat seama de ce-mi place sa beau berea, cand o beau…adica rar, dar cu placere! vinul il asociez (inconstient) cu mancarea, deci bei vin cand mananci; tzuica o asociez cu taiatul porcului si cu oala de tzuica pusa la fiert, dar berea!… oh, berea neagra, rece, pusa intr-un pahar mare si transparent, bauta la o masa cu multi si dragi prieteni galagiosi, berea neagra cu gust de hamei si inca ceva, ceva care o face sociabila si tanara, vesela si optimista, berea este altceva! iti imaginezi pe cineva band bere la necaz? nuuuu!

  19. Asa cum mentiona Cristina mai sus, berea poate fi paine lichida. Si nu numai pentru cei ce numara cu atentie caloriile, ci si pentru cei care sufera de celiachie. In cazul lor berea este complet interzisa, deoarece contine gluten, acesta fiind cauza acestei boli. Glutenul este prezent in grau, orz, ovaz si secara. In ultimii ani au aparut diverse firme internationale care produc bere din cereale care nu contin gluten, cum ar fi mei, hrisca, orez sau porumb, dar gustul este destul de diferit de cel al berii traditionale.

  20. Da recunosc ca imi place berea. Nu tin la o anumita marca dar nici nu beau bere la pet. Eram intr-un magazin in Germania si un neamt gaseste o bere era ambalata in pet-uri de 1/2 l, nu va spun ce grimasa a facut. Nu beu berea dupa reclama ci in functie de gust. Nu imi place Ciuc desi pe vremuri au avut campanii publicitare bine facute. Ultimele lor reclame in care critica reclamele altora sunt jenante.

  21. Mie berea mi se pare prea amară. Când eram mică și gustam bere sau cafea și nu îmi plăcea gustul, îmi imaginam că voi crește și atunci mi se va părea ok…aveam așa cumva o idee cum că berea si cafeaua = pentru ” oameni mari ”. Timpul a trecut și mie tot ” rele ” mi se par amândouă :) Plus că parcă beția după bere e și mai nasoală decât altele :p
    Recent am gustat o ” nefi ” și mi s-a părut super bună, nu este atât de amară…dar parcă nu m-aș încumeta la una întreagă, mi-e teama ca m-aș face ca un balon după ea :))
    Prefer vinul roșu în loc de bere, oricând, la orice oră :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close