Zilele trecute mi-a cerut doamna mea chec. Credeam că am în casă tot ce-mi trebuie pentru o așa lucrare. Nu aveam, îmi lipsea praful de copt. Nici bicarbonat nu aveam în casă, noroc că-mi rămăseseră fix patru grame de drojdie proaspătă într-un plic, pe ușa frigiderului. Am folosit trei grame. De aici a început cea mai simplă rețetă de chec pe care am făcut-o vreodată.
Am pus drojdia la crescut, cu puțin lapte și o pișcătură de zahăr.
Am bătut trei ouă cu 100 de grame de zahăr și o lingură de ulei de floarea soarelui presat la rece (dacă vă place mai dulce, puneți 120-140 de grame, pentru noi a fost perfect așa).
Am cernut 180 de grame de făină peste maglavaisul de mai sus.
Am turnat în vas 100 de mililitri de lapte călduț.
Am bătut amestecul cu mixerul, adăugând o pișcătură de sare.
Am tăvălit prin făină o mână zdravănă de vișine din compot (le-am lăsat la scurs dar s-au dovedit a fi oricum destul de grele, vișinele proaspete sau cele deshidratate sunt mai „ascultătoare”) și două linguri de migdale tocate cu cuțitul.
Le-am pus în aluat și le-am amestecat ușor (aluatul e moale, curge din lingură).
Un truc simplu: dacă vrei ca hârtia de copt să stea cum o pui, fără să se ridice pe la colțuri, șifoneaz-o bine înainte de folosire.
Am pus hârtia de copt într-o tavă mică de chec (10 felii bunicele ies din ea).
Am copt checul 25 de minute la 180 de grade și 25 de minute la 130 de grade Celsius, în cuptorul încălzit doar de jos. Cuptorul a fist încălzit din vreme. Temperatura mare e pentru a asigura creșterea și crusta, cea mică e pentru stabilizare.
Am scos checul după ce a trecut testul scobitorii.
L-am pudrat cu zahăr chiar înainte de a se răci total.
M-am mai răbdat cu greu zece minute, înainte să-l tai.
A fost un chec bun. Simplu, fără pretenții, grad de dificultate redus, un singur vas pentru a amesteca ingredientele, nicio grijă referitoare la finețe în execuție. Un chec bun pentru orice începător.
După coacere, se pretează la însiropări/ungeri cu diverse dulcețuri sau creme.
Acum stiu precis ca am pierdut vestea cea mare!!! La ragu ai spus de restrictii la ceapa si usturoi si acu ne masori lapte cu biberon!!!
Sa fie sanatos, sa va bucurati de momente minunate impreuna! Felicitari si doamnei!!!
Multzam fain pentru pontul cu hartia de copt!
Praful de copt nu este absolut necesar pentru un chef pufos. Important e sa fie albusul bine batut și rețeta echilibrată.
da, dar dacă nu bați albușul? (vezi rețeta de față) :)
absolut superba unitatea de masura pentru lapte :)cat despre reteta, daca stiam mai repede, aveam si noi un chec pentru mic dejun :)
Ma bucur ca am aflat trucul cu hartia de copt. Ma chinuiam mereu cu ea. Mersi!
O intrebare am: pot folosi un plic de praf de copt? N-am drojdie prin casa. Dar daca trebuie neaparat o sa fac un efort sa trag o fuga pana la magazin :)).
un vârf de linguriță de praf de copt ajunge.
Ti s a nascut puiutul?:)
Am observat ca in toate retetele romanesti(postate de romani) lipsesc dimensiunile tavilor recomandate pentru cantitatile respective. Tava mica sau 10 felii suna cam vag!Altfel, multumesc pentru toate retetele minunate!
Înainte să inventeze americanii praful de copt cam aşa se făceau checurile. N-am avut niciodată curiozitatea să fac cu drojdie. Dar acum sunt curios dacă contribuie în vreun fel la aromă, caci drojdia are acest obicei.
PS: Ăla în care ai mixat e cumva un wok?
E wok, din fontă. Util în diverse împrejurări. Drojdia are o contribuție bună la gust, dacă nu-i prea multă. Probabil că 2 grame în plus ar fi contat într-un sens nedorit.
Si cand te gandesti cate biberoane am donat!!!! Acum regret atat de mult ca n-am pastrat macar unul ca amintire, dar si pt a-l intrebuinta precum o faci dumneata….
Imi amagesc supararea savurand din priviri bunatatea asta de chec.
Gata, am primit comanda, ma apuc… pupam(discret) familionul largit!
Cea mai buna veste, cand o familie se mareste !!!!
FELICITARI DIN TOT SUFLETUL!!!!!!!!
Initial am crezut ca nu vad bine, legat de sticluta pentru laptic !
M-ai salvat cu drojdia, am patit-o, ma apucase preparea unui chec la ora 22 (aveam pofta de ceva dulce intr-o sambata, la un remi cu prietenii), totul era pregatit si pe cand sa pun bicarbonatul PAUZA ! Din pacate era pe lista de viitoare cumparaturi, insa nu si in cutia din dulap !
Multumesc pentru idee !!!
Nu credeam ca prima reteta pe care o prepar de la A. H. este acest chec :) . M-a convins pe loc simplitatea si rapiditatea cu care se executa, aveam in casa visine congelate (le-am lasat 4 ore la scurs), visine din dulceata si migdale, aveam toate tipurile de prafuri de crescut mai putin, ghinion, drojdie proaspata. Puteam sa pun praf de copt dar eram tare curioasa ca sa vad ce face cu drojdie si nedospit.
Din pacate drojdia mea uscata era cam veche, am echivalat la 1.2 g dar am pus din ochi 1/4 lingurita. Daca ar fi fost buna, in 15-20 min ar fi trebuit sa faca un pic de spuma dar n-a facut. Mi-am zis precum Dorel, merge si-asa :P si bine-nteles ca n-a crescut decat putin si a ramas crud la mijloc dar cum mie imi plac si galustele ratate, alea inghesuite si necrescute, aproape ca m-am bucurat, gustul este minunat cu visine. Nu simt vreun disconfort de azi-dimineata si pana acum dar nu ma las, o sa-l repet intr-o zi cu drojdie proaspata desi n-am cantar electronic ca sa masor exact. M-a intrigat tare mult formula acestui chec.
Daca folosesc visine congelate cum procedez?le dezghet intai? thanks
ar fi mai bine:)
Salutare! Îndrăznesc să întreb: de ce se pune zahăr pudră pe chec?
doar de decor și, poate, dacă-l vrei mai dulce. nu-i musai:). pe de altă parte, dacă-l pui cât e cald checul, se înmoaie crusta de la suprfață, lucru destul de plăcut.
Mulţumesc!
Si doamna a fost fericita…
Multumesc pentru pontul cu hartia de copt. Masurarea lichidelor cu sticluta lui bebe am folosit-o si eu, era la indemana…Rezultatul final arata super, am sa testez si eu reteta in curand.Sper sa fac si eu niste oameni fericiti.
Va multimesc mult pentru reteta de chek. A iesit siper bun !
Am si eu un micut site culinar, dar fiind mamica de 2 copilasi nu am cum sa postez zilnic, ci odata la 1-2 saptamani. Site-ul meu este http://ungustaparte.blogspot.ro/. Rugamintea mea este daca ma lasati sa redactez si eu (cu cuvintele mele) aceasta reteta. Am facut-o aseara si pot sa zic ca am fost cu totii incantati de ea (mai putin cel mic, care atunci cand a vazut visinele a renuntat imediat :( ). Am facut si poze la prajiturica, doar ca eu am facut-o intr-o forma de tort.
cu drag și bucurie:)
Am facut reteta de 2 ori, a iesi delicioasa doar ca mie nu mi-a crescut chec-ul ca si in pozele postate de tine. Oare de vina e cuptorul meu, care este unul antic care nu are trepte de reglare a temperatutii? sau am gresit cu altceva?
Nici mie nu mi-a crescut, cred ca de la drojdie.
Salut,
dupa ce scot checul din cuptor scade foarte mult din inaltime. Ce fac gresit? Nu il las sa se raceasca in cuptor, il scod cand e gata. Ar trebui sa il las acolo pina se raceste cu tot cu cuptor?
Mersi !!!
Am prestat checul (ca gen, mult detestat de consort), care s-a bucurat de maare trecere, spre uimirea mea. Mersic din nou. A, credeam ca doar eu mai pastrez biberonul ca sa masor lichidele cu el:))
M-ai inspirat, Adi Hadean! Evitam sa fac prajiturile care aveau in reteta praf decopt, amoniac, etc. Deja am inlocuit cu succes praful de copt din tarta cu fructe cu drojdia. Beneficiarii nu au simtit nicio diferenta de gust. Multumim!!!
excelent , acum e la cuptor , multumim.
Buna,
sunt o sigheteanca stabilita in Spania si foarte fericita de 2 zile, odata cu descoperirea blogului tau, iti multumesc si eu pentru retetele tale.
Povestea acestei retete m-a cucerit dar imi lipseste finalul acesteia…cu toate ca-l banuiesc, parca asteptam sa ne spui reactia sotiei tale.
Un blog fantastic din care voi invata multe lucruri!
Mersi.
Se poate face prajitura si la masina de paine?
Arata grozav! si eu vroiam ceva dulce, dar eu n-am faina decat vreo 50 g. Se poate face ceva doar cu atat?