Degete de vrajitoare

540

Februarie e o lună a declarațiilor de dragoste. Unele timide, altele formale, sincere sau de nevoie. Fiecare alegem după sufletul nostru un om iubit și ne verbalizăm în mod organizat sentimentele. Spirit generos, recunoscut ca atare, aleg anul ăsta trei persoane cărora să le declar amor nevinovat prin intermediul acestei rețete, conștient fiind că exagerez, că nu toate mă iubesc la fel, dar fiecare când mă prinde îmi împletește codițe, îmi dă cu ojă degetele de la picioare și-mi face cadou desene cu mine în pantaloni scurți.
Până atunci să trecem la treabă.
Pentru aluat, activați un pachețel de drojdie uscată, 10 grame, în 250 de ml de apă călduță împreună cu o lingură de zahăr.

2
Lăsați 10 minute la loc cald. Încorporați drojdia cu apă în 400 de grame de făină amestecată cu o lingură de sare. Frământați până la omogenizarea completă.

3
Ungeți un vas cu o lingură de ulei de măsline, așezați aluatul și lăsați-l la crescut 1 oră.

4
Între timp, scoateți din maț carnea unor cârnați proaspeți de calitate. Aveți nevoie de aproximativ 400 de grame. Amestecați cu semințe de fenicul și un strop de piper proaspăt măcinat și căliți ușor carnea. Nu e nevoie să devină prăjită, e mai important să-și păstreze pe cât posibil volumul și o parte din grăsime.

5
Frămantați pentru a elimina aerul în exces și întindeți aluatul în foaie pe o suprafață cu făină. Tăiați pătrate cu latura de aproximativ 10 cm. Puneți carne, rulați, lipiți marginile încercând să obțineți forma unui deget. Crestați ușor la mijloc, ungeți cu ou bătut și aplicați la un capăt al fiecărui degețel de aluat, o frunză de salvie sau busuioc. Presărați eventual și susan alb sau negru.

6
Dați la cuptorul preîncălzit la 220 de grade Celsius pentru 15 minute.
Pentru sosul pizzaiollo, căliți în 2 linguri de ulei de măsline, 3 căței de usturoi tocați și o linguriță de oregano. Adăugați și ardei iute dacă vă place. Lăsați doar să se aromeze uleiul, nu să prindă culoare usturoiul.

7
Stingeți cu o cană de roșii bine coapte, tocate cuburi. Reglați de sare și piper neuitând să adăugați 2 lingurițe de zahăr pentru a compensa aciditatea roșiilor. Lăsați la foc mic 15 minute mestecând din când în când. Puteți să mai adăugați oregano uscat, nu-I strică.

8
Știu, ați fi pus și mozzarella sau cașcaval. Mie însă, combinația de carne cu brânză mi se pare indigestă și o evit când e posibil. În cazul copiilor, chiar nu o recomand.

9
Copiii sunt izvorul limpede de dragoste și tot ei sunt ființele în care, scuturați de cele urâte ale sufletului nostru, ne putem depozita în siguranță și cu folos cele mai curate sentimente. Așa socotesc eu. Și dacă în februarie e musai să iubim și să declarăm public țintele, eu aleg așa, aici, sub rețeta asta caraghioasă: Lelia, Daria, Antonia, Costică vă iubește!

Text & Foto: Costin Barbutz

Facebook 16 minutes & guests

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close