Mai e puțin până la Paște și lista se completează.
Ajungem la al treilea rând de producători români care pregătesc lucruri bune pentru masa de sărbătoare. Fiecare cu ce știe să facă mai bine, fără grabă și fără compromisuri.
Dacă încă vă gândiți ce să puneți pe masă sau de unde să luați ceva pregătit cu grijă, aruncați o privire. Sunt șanse să găsiți aici ceva care vă rămâne în minte.
Îi găsiți mai jos, cu ce pregătesc și cum îi puteți contacta.
1. Crama Liliac
Crama Liliac duce mai departe terroir-ul transilvănean prin vinuri cu spirit tânăr, care readuc în atenție regiunea Lechința.
Aici se nasc vinuri care îmbină soiuri locale cu o abordare atentă, ghidată de experiență și tehnică modernă.
În fiecare sticlă se regăsesc grija pentru detaliu, respectul pentru loc și echilibrul dintre natură și intervenția omului — toate puse laolaltă pentru a crea vinuri expresive, cu identitate clară.
Vinurile lor pot fi comandate de aici – http://www.liliac.com
2. Maximilian Chocolat
Maximilian Chocolat este un atelier artizanal din Cluj-Napoca, unde ciocolata se face cu răbdare, precizie și multă atenție la detalii.
Fondat de Laura Hizo, brandul aduce împreună experiența din zona de cercetare și antreprenoriat cu pasiunea pentru ciocolata de specialitate.
Fiecare pralină este lucrată manual, în serii mici, din ingrediente atent alese — de la ciocolată premium Callebaut și sortimente single origin, până la ganache-uri pregătite integral în atelier.
Rezultatul este o ciocolată fină, echilibrată și curată ca gust.
Cutiile acestea foarte faine pot fi comandate de aici – http://www.maximilianchocolat.com
3. SFIZIOSO
Sfizioso nu e doar despre producție, ci despre felul în care ingrediente simple ajung să spună o poveste.
Produsele sunt realizate în serii mici, inspirate din bucătăria mediteraneană, cu grijă pentru gust, echilibru și detaliu.
Fiecare borcan adună în el mai mult decât o rețetă — aduce o stare, un moment, ceva ce rămâne cu tine după ce l-ai gustat.
Aflați mai multe despre aceste produse accesând link-ul următor – https://www.facebook.com/simo.simona.754918?locale=ro_RO
4. SHOPRON KISELEFF
Pe strada Barbu Delavrancea, chiar vis-a-vis de verdele liniștit al parcului Kiseleff, Shopron e locul în care lucrurile bune se fac cu răbdare și atenție. Un spațiu mic, în care produsele artizanale sunt gândite cap-coadă, din ingrediente alese cu grijă.
Pasca — tradiție coaptă cu inimă
Pregătită după principii simple: ingrediente curate, timp suficient și mâini care știu ce fac. Aluat pufos, umplutură generoasă de brânză și stafide, exact cât trebuie.
Babka — sofisticată, dar cu suflet
Frământată lent și coaptă cu grijă, babka de la Shopron păstrează echilibrul dintre textură și gust. Bogată, aromată, cu straturi care se desfac ușor și te țin lângă ea până la ultima felie.
Dacă vă doriți produsele lor pe masa de Paște, aici îi puteți contacta – https://www.instagram.com/shopron_kiseleff?igsh=OTR1NDR4OGEwbjRr
5. Zaliari olive oil
Zaliari este o poveste de familie, dusă între Cluj și Peloponez.
Livezile noastre, cu peste 2500 de măslini — unii vechi de până la 500 de ani — se află în Messinia, Grecia, acolo unde avem grijă de fiecare etapă: de la îngrijirea pomilor, până la presarea uleiului extravirgin, îmbuteliere și ambalare.
Aducem în România un ulei autentic, echilibrat, apreciat și premiat internațional.
Un ulei făcut cu grijă, de la primul mugur până la ultima picătură din sticlă.
Despre povestea lor și a propuselor lor găsiți mai multe aici – https://www.facebook.com/share/1CLif1M1XU/
Ei au fost cei 5 de azi, sper să vă fie pe plac și sper să puneți produsele lor pe mesele voastre de sărbătoare.
Noi continuăm și mâine cu o altă serie de producători români.
Dar de aveți interes să mai aflați și despre alții, las aici un link spre celelalte articole.
Să fiți sănătoși!
![]()














