Propun să începem săptămâna lejer (vă dau azi și o rețetă cu carne, pe gurmandapetit.ro, pentru echilibru), cu o rețetă potrivită pentru un mic dejun sau pentru o gustare luată oricând în timpul zilei (chiar și seara). Ar trebui să fie de la sine înțeles că „perlele” din brânză nu-s chiar perle și că nu le poți prinde în șiraguri (fac precizarea asta pentru că au început să apară și pe aici o mulțime de oameni care nu pot trece de sensul propriu al cuvintelor, mama ei de școală și de cine-a uns-o cu slană, de-au mâncat-o câinii).
Așadar: 300 de grame de brânză de vaci, nu prea stoarsă, nu prea umedă. 150 de grame de iaurt cremos (tip grecesc).
Se amestecă ușor, cu o furculiță. Nu cu tel, nu cu mixerul, nu vrei să obții o cremă fină. Adaugi o ceapă verde și un usturoi tânăr, tocate mărunt. Condimentezi cu sare și piper abia zdrobit.
Adaugi ulei de măsline sau de floarea soarelui presat la rece (100 ml) și o mână de frunze aromate (pătrunjel, busuioc, oregano, cimbru), mai amesteci puțin.
Dacă ai semințe de pin, nu te sfii să le folosești. Poți pune migdale, sâmburi de caise, miez de nucă, toate crude și hidratate ușor.
Străduiește-te să amesteci cu grijă de fiecare dată când e nevoie să faci operațiunea asta (adică după ce adaugi fiecare ingredient).
Cam asta-i treaba.
Perfect cu buscuiți sărați sau pâine neagră cu semințe.
Simplu, gustos, hrănitor, ușor.
Atât pentru azi.
Să fiți sănătoși.
Asa fac si eu si branza exclusiv de primavara, numai ca eu pun la verdeturi hatmatuchi sau verdeata de ridiche. Dupa cum spui si tu, simplu, usor si foarte, foarte bun!
O gustare excelentă, mai ales cu ”perlele” puse pe pâine cu semințe ușor prăjită !”
branza/crema de branza,o mananc cu orice;in copilarie,imi salva papilele gustative de vreo ciorba mai fada: o lingura de ciorba,una de branza :)