(PUB)
De când am început să gătesc m-am lovit periodic de câte un nou val de „știință” legată de cum și ce e mai bine să mănânci pentru a trăi mai mult, mai bine, mai sănătos. Să vă spun drept, am și urcat pe unele valuri, am „navigat” pe crestele lor și am încercat să înțeleg. După o vreme am realizat că nu-i nimic de înțeles și că toate poveștile astea cu inamicii vieții localizați în farfurie sunt niște limite impuse sau induse în general de curentele din marketing și vânzări. Anul ăsta murim de la zahăr, anul trecut muream de la carne, acum câțiva ani muream doar de la unt, recent s-a descoperit că untul e de fapt foarte bun, peste trei zile ne vom duce pe copcă pentru că nu mâncăm destulă sfeclă și poate n-ar fi rău să mâncăm mai multă quinoa, că doar e super-aliment. Poate stropită cu zeamă de lămâie, că și asta ajută. Sigur că există frânturi de adevăr în fiecare teorie, dar între timp am învățat că așa cum nu există adevăr absolut în lumea asta relativă, nu există nici alimente absolut folositoare ori alimente absolut dăunătoare. Ele au putere doar datorită atitudinii noastre față de ele. Lipsa balanței e responsabilă -și noi prin și pentru ea- de necazurile noastre, pe când o balanță folosită corect ne permite să ne trăim viața fără limite, oricât de paradoxal ar suna asta.
Fără limite impuse artificial îmi place să tratez și gătitul. Am descoperit că multe dintre lucrurile care mi se păreau imposibil de realizat devin posibile cu puțin antrenament și cu multă deschidere. Nu mă mai pot ancora de canoane doar de dragul lor, de dragul părerii celor din jur sau de dragul unor convenții (cuvintele sunt tot convenții, să știți). Scopul unic e să dau mâncare bună, cinstită, delicioasă. Ce înseamnă toate astea? Înseamnă că munca mea pusă în farfurie aduce bucurie, plăcere, stare de bine, atât înainte de a fi consumată cât și în timpul consumării, eventual și după (senzațiile bune de după sunt responsabile de cele mai multe ori de revenirea clienților). Ca să nu mă mai întind, concluzionez și spun atât: nu mă mai tem (de ceva vreme) să gătesc cu unt, să torn ulei cât îmi place peste salată, să frig carnea în grăsime, să coc rața în untură, să frig gogoși în baie de ulei, să ard fundul tigăii înainte de o deglazurare cu alcool sau supă de carne. Știu că dacă am grijă voi obține un rezultat suficient de gustos și de echilibrat nutrițional pentru a mă menține în forma pe care o prefer. Și mai știu că o voi continua să gătesc pentru alții atâta timp cât voi găsi măcar un om ale cărui gusturi să se suprapună peste ale mele.
Daaar, să revin la grăsime. A apărut într-o vreme, la noi mai mult prin corporații și agenții, ideea că grăsimea e rea, da’ știi cum? Foarte rea! Și că dacă vrem sănătos, trebuie să fugim de grăsime ca dracu’ (Doamne iartă-mă) de tămâie. Aproape că am căzut în capcana asta, pentru că toată povestea era îmbrăcată în știință. Sigur, oarecum unilaterală, dar ce-ți mai trebuie fapte, când ai deja, nu?Într-un timp destul de scurt am realizat că o singură perspectivă oferă doar o felie dintr-un tablou, așa că am început să cercetez. Am aflat că nu toate vechile căi sunt rele și că nu toate noile căi sunt bune. Din mâncarea fără grăsime lipsește ceva. Exact, gustul. Uneori, de multe ori, lipsește frăgezimea, chiar dacă poți păcăli gustul din tehnică și mirodenii. Da, anumite tipuri de grăsime nu ajută (căutați voi care), da, grăsimea gătită prost (toată, fără excepție) se transformă în necaz (gătit prost înseamnă de obicei ars, fiert, opărit, gătit prea mult sau adăugat în cantitate prea mare), dar de asta suntem sau vrem să fim bucătari – fie și amatori – adică ne place ce facem și vrem să știm cum să facem bine. Odată ce te înveți cu bucătăria și începi să deprinzi tainele, poți începe să prinzi și gustul, gusturile.
Mi-aș bate capul mai puțin cu primejdiile grăsimii din mâncare, mai ales pentru că majoritatea sunt închipuite. Mi-aș bate capul mai mult cu felul în care e folosită și la faptul că dacă vreau ca omenii care-mi mănâncă mâncarea să nu mă vadă drept un bucătar limitat (vorbind în general), poate ar fi mai bine să încep să gândesc și să gătesc fără limite. Și dacă vă gândiți că grăsimea e greu de dat jos de pe vase, uite că ați scăpat și de grija asta, pentru că Fairy Platinum curăță grăsimea cea mai încăpățănată și mai rezistentă de trei ori mai repede decât orice alt detergent de vase.
Sigur că un detergent de vase nu o să vă învețe să gătiți mai bine sau mai liber, dar eu aș putea. Din acest motiv am pregătit o serie de patru rețete „înspăimântătoare” care să vă ajute să depășiți teama de grăsime. Mâncare bună, ca un tratament psihologic. O să vedeți începând de marți. Veștile bune nu-s gata încă: odată cu prima rețetă vă voi provoca și pe voi să încercați să fiți creativi și liberi de prejudecăți, să-mi arătați cum vă descurcați la capitolul „comfort food” și să câștigați niște premii faine de la Fairy. Până atunci, să fiți sănătoși.
