Nobila Casa – Satu Mare

416

Nobila_casa_#eatthis_adihadean

Personal, cred că orice bussines trebuie să fie în primul rând social, să răspundă unei nevoi reale a celor din jur. Nu cred în afacerile care au doar obiective financiare. Îmi place ca o afacere să încerce să facă viața mai frumoasă celor din jur. Și evident, să fie și profitabilă, pentru că altfel…o luăm de la început :)
Acum un an de zile când am început să lucrez la noul restaurant, am avut multe temeri (o parte încă le mai am), însă am fost susținut de un bun prieten francez (evident, inclusiv financiar).
Spațiul fiind unul ultracentral, premisele erau și sunt încă unele favorabile unui restaurant de lux. Însă fiind un spațiu situat la demisol, comportă și anumite riscuri. Poate cel mai important este cel al aerisirii.
Fiind „chitit” să pun la punct o afacere frumoasă, care să atragă oamenii activi, împreună cu familiile lor, am decis fără rețineri ca în noul local să fie INTERZIS FUMATUL.
Știu sigur că e si o decizie corectă din punct de vedere al bussines-ului, pentru că în acest fel voi putea atrage exact nișa de clienți pe care o doresc: familiști activi, cu o anumită condiție socială, ce-și doresc să poată ieși cu toată familia la un restaurant decent. În plus, prietenul meu francez m-a liniștit, asigurându-mă că și în Franța după ce a apărut legea care interzice fumatul în spațiile publice, tot mai multe familii au început să iasă la restaurant.

Deși am dechis doar de câteva zile, feed-back-ul este unul excelent, având satisfacția să-mi calce pragul chiar clienții pe care mi-i doresc. Clienți fini, care știu să aprecizeze o mâncare și un vin bun. Iar pentru cei care nu se pot abține, am pregătit în fața localului un butoi cu nisip, să aibă unde ieși la o țigară (nu vă spun cât am plătit chirie la primărie, ca…); dar ce nu fac eu pentru confortul clienților mei.

Restaurant Nobila Casa – Fumatul interzis

Satu Mare, str. I.C. Brătianu nr. 3

0770 503 961

https://www.facebook.com/Nobila.Casa.boieresc

Join the Conversation

  1. Michelle says:

    Adica ai restaurant in SM si acum ne spui? Tu gatesti sau tu ai planuit meniul? Bine de stiut. As incerca cand sunt in zona.

  2. Michelle says:

    Si felicitari pentru ca nu se fumeaza acolo. Confirm ca in Franta e o placere sa mergi la restaurant fara fum. Mi se pare tare ciudat in Romania si ma chinui sa gasesc ceainarii, cafenele cu aer mai curat. Bravo.

  3. adriana says:

    buna Adi

    doresc sa iti relatez, punctual, experienta noastra cu Nobila casa.Initial, cautand date de contact pt.restaurant, imi apare acest articol al tau, care m-a entuziasmat instantaneu: Adi Hadean a deschis acest restaurant? ce cauta Adi, la cate oportunitati exista in jurul lui, intr-un orasel uitat de D-zeu ca Satu Mare( spun uitat pt. ca din pacate, aici nu se intampla nimic, nu se dezvolta nimic, nu se investeste nimic)Oricum, foarte incantata, sun si intreb daca am inteles bine, si daca Adi Hadean este chef-ul din bucataria Nobila casa.Mi se raspunde” da, da, Adi”. Redundant sa mai spun ca, foarte incantata am facut rezervarea pt. ziua de vineri, saptamana trecuta.
    si, la ora respectiva, vineri, ne infiintam la restaurant.Prima surpriza -dimensiunea.Local mic, cu mese mici, foarte apropiate una de cealalta ,din memorie, apreciez un numar maxim de 7-8 mese. Si fiind locul mic, mesele erau amplasate foarte aproape una de alta, de unde zero intimitate sau sa te relaxezi, stiind ca la 10 cm de tine sunt altii care aud tot ce spui.Reiau, vad 2 mese libere si ma indrept spre ele , cautand rezervarea.Nici una din cele 2 mese nu avea semn de rezevat .Oarecum nedumerita ma asez la una din cele 2, si bine am facut pt. ca in urmatoarele minute au mai venit 2 persoane care au ocupat-o pe ultima. Si incepe o lunga asteptare, pentru ca vedem un singur tanar, pierdut si deloc profesionist care se ocupa de toate cele 7 mese. Intre timp ne edificam, este ora mesei, restaurantul are meniul zilei, noi astia care vroiam sa comandam a la carte eram niste raritati pe acolo.In cele din urma vine si la masa noastra.Ii spun ca aveam o rezervare dar ca nevazand nici un semn ne-am asezat la o masa libera.Mirarea de pe fata lui era fara tagada: habar nu avea ca cineva ar fi rezervat o masa, dar, ne spune el, e in regula ca ne-am asezat, nu e o problema!? studiem meniul ( 10-20 de minute, pana cand a ajuns din nou la noi) .Deja ne umpluseram de frustrare: el nu mai aparea sa ne ia comanda, scaunele, mici si cu sezut din lemn, TOTAL INCOMODE , ne-am tot fatatit cat am stat acolo ca ne dureau fesele.Ne propunem sa ne ridicam si sa plecam, dar ne incapatanam sa ramanem: nu se poate sa plecam, aici este bucatar Adi Hadean, orice disconfort va fi compensat de calitatea mancarii. Intre timp, ignoram (foarte gresit din partea noastra) toate semnele ca ceea ce urma va fi mai rau:oamenii care stateau la masa de langa noi cer servetele-ca nu aveau pe masa, la alta masa, un domn exasperat spune” mi s-a taiat pofta, faceti-mi nota”, tacamurile de la masa de o curatenie indoielnica si in mod vadit cu multi ani la activ.
    in cele din urma vine sa ne ia comanda, spunem ce vrem si il intrebam de oferta din partea casei. scoatem cu forcepsul de la el ce putem consuma din partea casei ( in loc sa fie el cel care sa ne ofere!) ; din cele 6 produse care apar in meniu ca oferite din partea casei daca se comanda a la carte noi am nominalizat 4 ne-a adus 3.
    in intrebam de niste perne sau burete, orice sa ne faca sa stam mai comozi ( crede-ma, scaunele erau infernal de incomode). ne spune ca pernele sunt la alt restaurant, asta este ?!
    despre mancare:
    aperitivul a fost gustos si ne-a facut sa devenim optimisti: mini painici prajite cu un pate de casa , cimbru si rosie deasupra.
    intre timp, vrem sa ne stergem pe maini, nu avem cu ce, ii cerem servetele, ca am inteles de la cei dinainte ca se dau doar la cerere !
    supa: eu si prietena mea am comandat o supa de legume, prietenul a comandat o ciorba de burta. ciorba de burta a fost in regula, am inteles. ciorba noastra de legume… mustea de ulei! foarte sarata si plina ochi de ulei!
    felul 2: primul care a primit farfuria a fost barbatul de la masa !!! inteleg ca tanarul nu stie ca intai se servesc femeile.cand am vazut ce avea in farfurie mi s-a facut rau.comandase fleica de porc, si a primit 2 bucati de carne, de un diametru de cca 15 cm si grosime 2 cm.Talpa de pantof ! doar uitandu-te la farfurie te umpleai de dezgust.prietena mea a comandat un piept de pui. realmente, nu tin minte daca eu vreodata, in viata mea, am mai vazut asa preparat pieptul de pui: asa cum il iei de pe pui cand il dezosezi, asa l-au gatit. nu era batut sau sectionat, pur si simplu asa, sub forma aia l-a pus in farfurie. eu am comandat o dorada si chipsuri de cartofi. m-am trezit cu o dorada foarte acra,cat toate zilele, cu multa lamaie stoarsa deasupra si , culmea, ca garnitura, o lingura de cartofi si morcovi, nici vorba chipsuri, cartofii erau cuburi si morcovii erau taiati in doua, erau ceva intre prajit si sotat, si din cele sa zicem 7-10 bucatele de legume , cam 4 erau arse bine.
    intre timp, se golise restaurantul de musterii meniului zilei, dar a venit o familie cu 2 copii mici, din care, evident, unul tipa ca din gura de sarpe. noi am ales restaurantul acela ca sa sarbatorim un eveniment, sa ne simtim bine, sa ne relaxam. evident ca nu s-a intamplat asa! profund suparati pe tot-local, conditii, servire, mancare, ambient, am cerut nota. ne era suficient si vroiam sa plecam cat mai repede de acolo -de altfel, asta am si facut, am mers la un alt local, unde am mancat bine si ne-am simtit bine.
    desigur, urma sa mai avem parte de un mic obstacol. nu se poate plati cu card, nu au semnal pentru ca localul este la subsol-de parca , pana la acel moment nu am mancat in alte asemenea locuri amenajate in pivnite , si nicaieri nu am intalnit aceasta problema. am fost invitata sa merg afara , pe strada cu acelasi tanar one man show, sa tastez coduri pin pe trotuar. am platit cu cash, mi-am dat seama ca, din fericire, aveam suma in portmoneu, si am plecat de acolo ca din pusca.
    Adi, eu una refuz sa cred ca tu ai ceva, orice, de a face cu acest local! nu este posibil ca tu sa fi de acord cu maniera in care se intampla acolo lucrurile.Eu sunt o cititoare constanta si pasionata a blogului tau, am gatit nu odata dupa retetele de aici, ti-am cerut si sfaturi, vad plating-urile pe care le pregatesti, am mancat la Camino, din Cluj, cand erai acolo si am ramas profund impresionata de mancarea, atmosfera, servirea de acolo. Chiar nu sunt o persoana pretentioasa, nici eu si nici prietenii mei cu care am fost la Nobila casa, dar ceea ce am intalnit acolo, sincer, nu cred ca mi-a fost dat sa vad de foarte multe ori in viata mea. Sa stii ca, la fel ca mine, bucatar amator , umil discipol si admirator al tau si al blogului tau, in oras se stie ca acest locat este „al tau” si cei carora le-am povestit despre experienta noastra neplacuta sunt foarte surprinsi, reactia fiind aceeasi” nu este posibil ca la Adi Hadean in bucatarie si in restaurant sa se intample asa ceva”
    am scris toate aceste (foarte multe) randuri, pentru ca am vrut sa descriu exact, punct cu punct, toate lucrurile care s-au intamplat, din momentul in care am facut rezervarea (ce buna gluma) pana cand am iesit din local.
    Adi, o zi frumoasa iti doresc

    1. Adi Hădean Author says:

      Lungă poveste, dar n-are legătură cu mine. Nici eu cu Satu Mare.

  4. adriana says:

    adi, cu tot respectul, din textul articolului reiese altceva.
    imi permit sa citez”acum un an de zile când AM INCEPUT să lucrez la noul restaurant…” sau” Deși AM DESCHIS doar de câteva zile… având satisfacția SA-MI CALCE pragul chiar clienții pe care MI-I doresc. ….Iar pentru cei care nu se pot abține, AM PREGATIT în fața localului un butoi cu nisip, să aibă unde ieși la o țigară (nu vă spun CAT AM PLATIT chirie la primărie, ca…); dar ce NU FAC EU pentru confortul clienților mei.”
    personal consider ca sunt o persoana inteligenta, si din articolul de mai sus, cel pe care l-ai publicat , un cititor intelege ca este vorba despre o locatie/business pe care l-ai initiat si pe care il gestionezi tu.
    imi pare rau pt.dimensiunea povestii anterioare, vroiam sa povestesc tot, si sa nu las nici un detaliu afara.
    inteleg , din replica ta, ca nu ai nimic in comun cu restarurantul Nobila casa din Satu Mare, si faptul ca acest articol l-ai publicat tu, folosind persoana intai la singular…ei bine asta nu prea are sens, pentru mine.
    sincer nu vroiam sa te superi, ma gandeam doar ca e normal sa stii despre aceste locuri care folosesc numele tau.

    1. Adi Hădean Author says:

      Singurul motiv pentru care se afla pe site-ul adihadean.ro este pentru ca a participat in cadrul campaniei #eatthis initiata de mine. Toate restaurantele inscrise in aceasta campanie au beneficiat de promovare din partea mea aici. În această categorie specifică se regăsesc mai multe restaurante/localuri. Fiecare articol are la final semnătura localului, nu a mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close