Orice faci în viață, trebuie să ai un scop pentru care o faci (și aici nu mă refer la bani). Îți trebuie un țel. Numai în acest mod vei putea progresa și vei ajuta și comunitatea din care faci parte să progreseze odată cu tine.
Am deschis restaurantul La Strada cu gândul de a învăța o clientelă prea mult timp “mințită” de restauranteuri cum să mănânce, care sunt prețurile reale ale unor preparate și ce gust ar trebui de fapt să aibă. Mulți prieteni sau cunoștințe m-au avertizat că ne vom lupta cu morile de vânt încercând să schimbăm cum merg treburile, dar cu o încăpățânare specifică, am implementat absolut tot ce mi-am propus. Printre acestea, și încercarea de a educa clienții că nu este civilizat să fumezi lângă cineva care mănâncă. Motiv pentru care, din 23 februarie 2015, in restaurantul La Strada, nu se mai fumează de luni până vineri intre 10:00 dimineața și 16:00 după amiază, iar miercurea nu se fumează deloc, toată ziua.
Feedback-ul a fost unul extrem de pozitiv! De unde, inițial, mi-a fost un pic frică, trebuie să recunosc, nu numai că toți clienții au reacționat pozitiv, au crescut și vânzările: nu se mai stătea la cafea și o țigară încă 30 de minute după ce s-a mâncat. Clienții veneau, mâncau, beau un pahar cu vin și plecau. În aerul din restaurant se simțea un foarte ușor iz de vin roșu, tare plăcut, și deloc a fum de țigară.
În concluzie, fumător fiind, abia aștept să intre în vigoare legea interzicerii fumatului în spațiile publice. Până una alta, restaurantul La Strada a limitat fumatul în incinta sa și probabil că vom elimina complet fumatul, chiar înainte de publicarea legii.
Susținem această cauză și încurajăm toți restauranteurii să adopte aceeași măsură dacă din respect pentru gastronomie nu, măcar pentru acei clienți care nu vor să se înece în fum de țigară la prânz.
Victor C. Pop
Restaurant La Strada – Fumatul interzis complet începând din 17 noiembrie 2015.
Prea putin vor interzice fumatul de frica sa nu puna lacatul pe usa.
Saptamana trecuta am fost la „La Strada” si mi s-a spus ca inclusiv in zilele si orele mentionate mai sus se fumeaza, dar numai in zona de bar (care nu este separata de zona unde se serveste masa). Rog pe cineva din stafful bistroului sa ma contrazica daca gresesc.
Daca nu s-a schimbat nimic de atunci si daca nu s-a interzis complet fumatul in intreg localul, din punctul meu de vedere, al clientului, nu poate fi considerat local de nefumatori in intervalele specificate.
Salut Andrei,
Am vizitat Hard Rock Cafe din Praga, fiind singurul local de fumatori din Praga. Am constatat ca permiteau fumatul doar in anumite sectoare, intrucat fluxurile de aer erau de asa maniera construite incat fumul nu ajungea la clientii care doreau sa manance.
Similar, am incercat – si reusit – sa realizez fluxurile de aer in asa fel incat sa nu ajunga fumul din zona barului, spre zona de mese (si nu ajunge).
Am testat cu 11 prieteni fumatori. Si-au aprins toti o tigara in zona barului, iar alti prieteni nefumatori au stat in zona de mese si mi-au confirmat ca nu miroase absolut deloc a fum pe tot parcursul sederii lor acolo (cam o ora), motiv pentru care am hotarat ca in zona barului sa fie permis fumatul.