Grozav titlu, plin de inspirație. Îmi propun mereu să nu mai scriu înainte de ora șase dar nu-mi prea iese. Azi, de grija frigăruii, m-am trezit la 5. Trebuie să profit cumva de timpul rămas până ies din casă, nu? Atunci, hai să profit, oferindu-vă o rețetă grozav de simplă, fără pretenții dar cu rezultate. Pentru fiecare porție din mncarea asta aveți nevoie de o pulpă de pui (superioară), două linguri de roșii decojite și zdrobite, o jumătate de ceapă verde, o jumătate de cățel de usturoi și un pic de răbdare. Condimentele vin după gust, dar e bine să le țineți cumva în echilibru.
În tigaia unsă am pus puiul, ceapa verde și usturoiul. Aici, pentru două porții.
După ce și-a schimbat puiul culoarea (e important să nu fie focul iute, s-ar putea arde ceapa și usturoiul și ar fi păcat), am pus roșiile și o ceașcă de apă. Am lăsat să dea un clocot apoi am adăugat aromele: puțin piper, puțin chimen, puțin mărar. Și sare, să le însoțească peste tot.
Aproape de final am pus o mână de pătrunjel și lobodă. Le aveam, nu făceam nimic altceva cu ele, m-am lăsat deci dus de val. N-a fost rău.
Mâncarea asta se poate mânca cu orez, paste, mămăligă, cartofi, mazăre, fasole verde sau pâine.
Mi-am facut si eu asa ceva, dar am pus piept de pui si mirodenii proaspat culese din gradina.
Salve Adi!
Cat de fain e! Tot romanu’ isi permite asa ceva!
Toate cele bune!!!
Tare faina reteta!
O sa incerc in seara asta. Nu am marar proaspat ci uscat. Sper sa iasa bun. Sunt curioasa cum va fi cu chimen. Imi place chimenul…. De abia astept sa vad ce iese..Multumesc pt idee! :-)