Brownies cu zmeură

6.6K

brownies2

Un lucru care nu-mi lipsește niciodată din casă e ciocolata, de preferința cea amăruie, cu gust intens, tipul de ciocolată care poate fi folosită și într-un mousse, dar și într-un desert ca cel de față. Având origini americane, brownies e o prajitură situată undeva la granița dintre ciocolată de casă și tort, o prajitură destul de densă și umedă ca textură, ușor de făcut și chiar și mai ușor de adaptat după propriul gust. Nu e un desert pe care să-l mănânci zilnic, asta-i clar, dar e perfect pentru ocazii speciale. Și vă spun cu mâna pe inimă că merită să faceți rețeta asta, mai ales prin prisma faptului că puteți înlocui zmeura cu diverse alte fructe, puteți adăuga nuci, alune sau bucăți de ciocolată sau puteți fi și mai îndrăzneți și să presărați bucăți de covrigei sărați ori sticksuri, știut fiind faptul că sarea și ciocolata fac casă bună. Un singur lucru vreau sa lămuresc în legătură cu această rețetă – nu e o greșeală, rețeta nu conține praf de copt sau alt agent de creștere tocmai pentru că trebuie să rămână densă și umedă la mijloc.

brownies1

Aveți nevoie de: 175g ciocolată neagră, tocată, 175g unt, 225g zahăr, 3 ouă medii, 1 linguriță extract de vanilie, 125g făină albă, 1/4 linguriță sare, 50g ciocolată (albă sau neagră), tocată, o mână bună de zmeură proaspată.

Pre-încălziți cuptorul la 180C și tapetați o tavă cu hârtie de copt. Cerneți făina și sarea într-un bol.

brownies4

Combinați ciocolata și untul într-un bol termorezistent și puneți pe baie de aburi. Țineți pe foc până ciocolata și untul se topesc și obțineți o compoziție uniformă. Dați deoparte și lăsați să se răcorească 10 minute. Adăugați zahărul și vanilia apoi ouăle, unul câte unul, amestecând bine cu un tel. Încorporați făina apoi turnați aluatul în tava pregătită. Presărați cu ciocolată bucăti și zmeură și coaceți pentru maxim 20 minute. Dacă depașiți 20 minute începe să se usuce.

brownies3

Lăsați să se răcească în tavă apoi tăiați în cuburi mici. Să aveți poftă!

Text&Foto: Oana Olguța Iliescu

www.pastry-workshop.com

Join the Conversation

  1. skella otene says:

    hello i would love 2 have a recipe book of your wonderful food i am so interested with all hat you have made including your baking so if there is a shop where i can buy your cooking books from that will b so great thank you

  2. Acum cateva saptamani am facut brownie si a avut un succes rasunator. Mi-a fost solicitat din nou, dar parca nu voiam sa il fac asa simplu. Mi-ai dat o idee minunata cu zmeura, multumesc frumos!

  3. Splendid! Bv Olguta!
    Magnific, ca de obicei!

    As incerca-o si cu visine din visinata. Ce zici?

    1. Oh asta e alta liga deja. Sigur iese delicios!

  4. Am facut prajitura aseara, dar am folosit visine. A iesit minunata! Multumim Oana :)

    1. Sa va fie de bine!

  5. Madeline says:

    Este nemaipomenita! am incercat-o aseara, am folosit zmeura si bucati de ciocolata alba, ce-i drept, vreo 100g :)) foarte buna a iesit!

    1. Sa va fie de bine. E o reteta de lasat mostenire :D

  6. La ce temperatura trebuie pus cuptorul?
    Multumesc,

  7. Adriana says:

    Reteta e foarte gustoasa si consistenta aproape perfecta. Prima data cand am incercat brownie-ul tau am urmarit pas cu pas indiciile, insa a 2a oara am improvizat putin si in loc de tel am folosit o lingura de lemn pentru a amesteca ingredientele. Mi-a iesit mai stabila in textura, telul de data trecuta mi-o aerase.
    Pofta mare!

  8. Le-am facut cu nuca si visine .Sunt delicioase !!! Multumesc pentru reteta.

  9. Poftă avem, berechet ! Ne-a venit numai citind rețeta și privind la fotografii. Abia aștept să fac și eu brownies cu zmeura ! Mulțumesc pentru rețetă !

  10. Buna,
    Dar daca nu mai punem si zaharul, rezultatul va fi acelasi? Bineinteles va fi mai putin dulce :)) dar ca si consistenta?
    Multumesc frumos!

    1. Da, nu va avea aceeasi consistenta. Decat brownies fara zahar, mai bine un mousse de ciocolata fara zahar adaugat.

  11. Nu a crescut deloc pentru ca aveam nevoie de o tava foarte mica, 20/30 cm. Pacat! M-as fi bucurat daca era precizat lucrul acesta in postarea retetei.

    1. Nici nu creste, nu are praf de copt sau bicarbonat, nici ouale nu sunt batute ca sa fie incorporat aer. Asta e si ideea, e un desert mai dens, ciocolatos, umed, nu e crescut ca un pandispan. 20/30 e destul de mare pentru cantitatile astea – ideea e ca te poti orienta putin cand vezi ce cantitati ai in bol sau faci un calcul al ingredientelor si vezi ce iti rezulta. De acolo te orientezi spre tava mai mica sau mai mare, in functie de volumul acestora. Sper sa-ti fie de folos pe viitor.

  12. Am facut-o intr-un vas de yena si a iesit bine, probabil intr-o tava mare ar fi ramas foarte mica.

  13. A fost prima încercare de brownie, n-am mai mâncat pana acum dar cred că exact asa trebuie să fie- delicioasă!

  14. Am facut aseara aceasta prajitura cu nuci in loc de zmeura si pot spune nu ca este buna ci este extraordinara, crocanta la exterior, cremoasa, insiropata, aromele se impletesc armonios dand acea senzatie de ‘curcubeu pe cerul gurii’. Dupa o zi obositoare la birou, te asezi pe canapea si savurezi un brownies, inchizi ochii si iti spui in gand, ca da, meriti aceasta prajitura.
    Pana acum ma plafonasem la clasica negresa pe care o fac toate gospodinele dar mi-am zis ca trebuie sa fac si eu brownies, tot amanam si gaseam cate o scuza. Am respectat intocmai reteta.
    Multumesc din suflet, o sa o refac curand cu mare drag.

  15. Foarte simplu de facut, foarte gustos! O reteta ce lasa loc si inventivitatii, dupa posibilitati: am facut-o partial cu nuca, partial cu rubarbar, partial cu extra-ciocolata… In toate variantele, un succes! Multumim frumos ca ati facut-o publica!

  16. Buna ziua, pot sa folosesc o tava de 24*24 cm pentru reteta aceasta? Multumesc anticipat!

    1. Dana Posirca says:

      Ati aflat raspunsul la aceasta intrebare?Si eu am o tava de 24×24 si as vrea sa o folosesc

  17. Buna ziua! Daca nu sunt adepta gustului amărui, pot folosi ciocolata simpla cu lapte? Se modifica oare compoziția?

    1. Un procentaj de 50-55% masa de cacao este minimul indicat.
      Folosind ciocolata cu lapte veti obtine o prajitura muuult prea dulce si prea putin aromata.

  18. Petru Petrus says:

    Am făcut-o chiar azi, arată excelent, textura perfectă, doar că mi se pare foarte (mult prea) dulce! Cred că data viitoare am să pun doar două treimi din cantitatea de zahăr.

  19. Cea mai buna negresa pe care am incercat-o ! Delicioasa !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close