Piept de rață cu sos de zmeură și portocale

2.9K

Unele mese merită un meniu mai ales, ca să spun așa. Când îți vin prietenii în vizită și vrei să îi surprinzi, cel mai bine alegi un meniu care să nu fie zilnic pe masă, ceva mai fin, mai complicat prin ingrediente, nu neapărat prin modul de pregătire. Există multe feluri de mâncare, făcute din ingrediente simple, însă cu un impact puternic asupra degustătorului. Așa este și felul de mâncare pe care vi-l voi prezenta azi, și anume Piept de rață cu sos de zmeură și portocale, care se face doar din 5 ingrediente.

Ingrediente pentru piept de rață cu sos de zmeură și portocale (pentru 2 persoane):
  • 2 bucăți piept de rață
  • 165 gr zmeură proaspătă sau congelată
  • 1 lingură miere
  • Sucul de la o portocală
  • Un praf de sare
Modalitate de pregătire:

Am început cu pregătirea cărnii. Am spălat bucățile de piept, le-am curățat de rămășițele de pene,  le-am șters bine cu un prosop de hârtie și le-am crestat.

Am pus pe foc mediu o tigaie și am așezat carnea cu partea crestată în jos, lăsându-le la prăjit 7 minute pe o parte și 7 minute pe cealaltă parte.

Între timp am pornit cuptorul la 200 de grade. După ce am prăjit carnea, am scos-o pe un alt vas și  băgat-o la cuptor pentru 10 minute. Grăsimea de la carne rămâne în tigaie pentru că îmi trebuie la sos.

Modalitate pregătire sos de zmeură și portocale:

În tigaia în care am prăjit bucățile de piept, am pus zmeura, lingura de miere și sarea. 

Când a început să fiarbă și să facă bule, am adăugat și sucul de portocale. Am amestecat până sosul s-a închegat și îngroșat.

Când a fost gata, l-am pus într-un blender și l-am blenduit bine de tot, apoi l-am trecut prin sită ca să scap de excesul de semințe de zmeură și pulpa de la sucul de portocale.

După ce pieptul a fost gata, l-am tăiat si l-am așezat frumos pe farfurie, împreună cu sosul de zmeură și portocale. Ca și garnitura se potrivește perfect cu un piure de țelină. 

Poftă bună!

Larisa

Găsiți aici mai multe rețete cu piept de rață.

Join the Conversation

  1. Nu ai gătit prea mult pieptul?24 min…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close