Tartă cu lămâie și bezea

1.4K

Țin minte că într-o vacanță i-am tot înnebunit pe amicii cu care călătoream cu faptul că vreau să găsesc o cofetărie de unde să cumpăr bezele. Povestea este mai lungă, dar pe scurt, bunica îmi făcea bezele când eram mic și eram fascinat de cât de mult trebuie să aștept ca să le mănânc și că niciodată nu închidea cuptorul când le cocea (a durat ceva, dar între timp am aflat de ce).Contra cronometru-8

Bineînțeles că m-au pus să promit că le voi face „eu cu mâna mea” bezele în momentul în care ne vom întoarce la București și era cât pe ce să primesc și o poreclă nouă (ușor de intuit).

La scurt timp după finalul excursiei, le-am făcut o invitație, de care…am uitat. A trebuit să mă gândesc rapid la o variantă, așa că am ales să fac o tartă cu bezea în locul bezelelor clasice.

Pentru blat am avut nevoie de  170 gr biscuiți digestivi și 70 gr unt.

Pentru bezea: 3 albușuri și 120 grame de zahăr.

Pentru crema de lămâie: sucul și coaja rasă (doar partea exterioară, galbenă) de la 2 lămâi, 100 grame zahăr, 3 ouă, 70 grame unt, o linguriță de amidon dizolvată în puțină apă.Contra cronometru

Prima dată am fărâmițat biscuiții – i-am pus într-o pungă și i-am bătut cu făcălețul (fără să-i doară) după care i-am amestecat cu untul topit. Am așezat amestecul într-o formă rotundă și l-am dat la congelator până am făcut crema de lămâie.Contra cronometru-2

Contra cronometru-3

Pentru cremă, se bat cele 3 ouă cu zeama de lămâie și coaja rasă, se adaugă zahărul, amidonul dizolvat și untul și se pune la foc mediu până ce se îngroașă, amestecând din când în când cu telul.Contra cronometru-4 După ce s-a îngroșat se mai lasă 1 minut la foc mic să fiarbă. Când e gata se pune în formă peste biscuiți și se lasă la congelator 30 min (până când devine ferm și nu mai este cald) – în mod normal se ține la frigider, dar eram în mare grabă.Contra cronometru-5

După ce s-a legat, se scoate din formă și se pune pe farfurie. Pentru bezea se bat tare albușurile cu zahărul și amestecul se pune apoi pe tartă.Contra cronometru-6

Pentru a o termina la timp, am făcut niște „cornițe” pe suprafața tartei cu spatele lingurii (am apăsat lingura în albușuri și am ridicat-o rapid) și am rumenit toată suprafața cu o torță de bucătărie (dacă nu aveți, se poate da la cuptor pe modulul grill, la temperatură mare, câteva minute).Contra cronometru-7

Tarta cu lămâie și bezea e un desert foarte răcoros, care m-a ajutat să îi mulțumesc și pe cei pe care i-am bătut la cap cu desertul copilăriei. A devenit la scurt timp, detașat, unul dintre preferatele mele.Contra cronometru-10

Text&Foto:

Andrei Alexandrescu

alist

Join the Conversation

  1. Buna ziua,
    Am o intrebare legata de ultimul pas: daca aleg sa dau bezeaua la cuptor ( de fapt intreaga prajitura), nu are de suferit crema?
    Multumesc mult

    1. Andrei Alexandrescu says:

      Trebuie setat cuptorul pe modul grill fara convectie (caldura vine doar de deasupra). Lasati cateva minute pana se rumeneste bezeaua la suprafata, apoi puneti la frigider.

  2. Foarte buna reteta,vreau sa o fac, dar ce dimensiune are tava?
    Multumesc si felicitari pentru retete.

    1. Andrei Alexandrescu says:

      Am folosit o tava rotunda cu fund detasabil de 26,5 cm. Daca aveti putin mai mare, aveti grija sa faceti mai mult blat – mai adaugati 50 gr biscuiti sfaramati cu o lingura de unt topit.
      Spor la gatit!

  3. Buna,foarte buna reteta.
    In dimineata asta,am inceput-o,sa fie gata pentru weekend.

    Multumesc mult!

    1. Andrei Alexandrescu says:

      Ma bucur sa aud! Astept feedback de la musafiri :D

  4. Practic mi-a luat-o monitorul razna de la atatea bunatati!

    1. Andrei Alexandrescu says:

      Imi pare rau pentru monitor, dar ma bucur sa aud! :D

  5. Ingrediente putine, o reteta simpla care da forma unui desert de calitate. Mersi o sa incerc cu placere !

    1. Andrei Alexandrescu says:

      Multumesc pentru apreciere! Spor la gatit!

  6. Bezeaua nu necesită coacere?

    1. Andrei Alexandrescu says:

      Nu. Doar foc direct pe partea superioara e suficient (sau cateva minute la cuptorul setat pe maxim pe optiunea grill). Va recomand, insa, sa fie consumata in aceeasi zi.

  7. Adriana says:

    La crema se folosesc ouale intregi sau doar galbenusurile ? Multumesc!

    1. Andrei Alexandrescu says:

      Se folosesc ouale intregi!

  8. Acum am terminat tarta, crema este dementiala, imi pare rau ca nu pot atasa poze, a iesit perfecta! Am tinut tarta la cuptor mai putin de 5 min la grill la 200 grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close