Tartar – un mod de a servi carnea de vită, popular în secolul 19, chiar la începutul secolului 20, conform Wikipedia, care citează o ediție a Larousse Gastronomique. Metoda se referă la carnea crudă și, în timp, a fost adoptată și pentru alte cărnuri în afară de cea de vită (șoc și groază, oamenii mai mănâncă și carne crudă). Chiar dacă tartarul nu mai e în vârful perioadei sale de glorie, încă se vinde bine, cel puțin la noi, în versiunile sale pe care au curajul să le încerce femeile: tartarul de somon și tartarul de ton. Femei care să mănânce tartar de vită n-am văzut și, să vă spun drept, văd tot mai puțini bărbați care să-l ceară ori să-l prefere. Se schimbă vremurile, oamenii la fel, iar bucătăria a ținut mereu cont de trend, zică-se orice despre asta.
Tartarul trebuie să fie o mâncare simplă, făcută dintr-o carne bună, curată și neapărat crudă. Carnea afumată nu mai e crudă, dar se acceptă și chiar se savurează versiuni de tartar în care mici (și foarte puține) bucăți de carne afumată sunt folosite drept condiment. În fond, bucătarii au dreptul la amprenta personală. Uneori le iese, alteori nu. Tartarul la care mă refer azi e unul făcut din ton, curățat și mărunțit (aici e din nou o poveste întreagă legată de dimensiunea granulei de carne, eu consider că nu-i greșit să încorporezi în tartar și granule/bucățele de carne ceva mai mari, acolo unde se poate face asta fără ca tu să fii obligat să depui efort când mesteci) cu cuțitul.
La trei linguri de ton, un gălbenuș de ou de prepeliță, foarte puțină sare, foarte puțin piper abia zdrobit, foarte puțin coriandru proaspăt, mărunțit bine. De aici încolo poți să te mai joci cu aromele, dacă simți că poți să le dozezi în așa fel încât să pui în valoare tonul. Poți să adaugi wasabi (cu grijă, e foarte puternic), ardei iute tocat foarte mărunt, câteva picături dintr-o infuzie de ceai verde. Nu spun că trebuie să o faci, doar că poți. Repet, cu atenție, tonul e scump și nu vrei să-l strici.
Eu am constatat că tonul pregătit așa, adică doar cu sare, piper și gălbenuș, merge bine cu aromele fructate. Am făcut pentru cel de față un coulis, adică un piure fluid dar nu prea subțire și strecurat, din căpșuni. Mi-a plăcut crud, nu l-am mai pus pe foc (dacă vrei să-l păstrezi mai mult de o oră, e necesară să-l pui pe foc și să-l reduci). Cum am făcut sosul? Simplu: 100 g căpșuni, 5 g zahăr, 20 ml zeamă de lime, pe post de antioxidant, puse puțin în blender și apoi trecute prin sită. Un fulg de sare Maldon în blender, pus odată cu celelalte ingrediente, te asigură că nu faci un coulis banal, plictisitor. În poze veți recunoaște broccoli crud și mazăre opărită, adaosuri nu neapărat necesare, dar plăcute, dincolo de rolul lor decorativ. Atât pentru azi. Să fiți sănătoși.
Din cate spui aici se pare ca eu as fi o foarte mare raritate dar familia mea s-a obisnuit desi o numeste o ciudatenie. De cate ori am ocazia, poate sa fie vita, pui sau porc, (insa trebuie sa fie foarte proaspata sa ma atraga aspectul carnii) imi pun in farfurie bucatele (nu tocata) de carne cruda, sarata, eventual si ceva piper si o savurez cu o deosebita placere, Si trebuie sa fie undeva la 250-300 gr sa imi satisfac pofta. Chiar si fetele mele au deprins placerea acestui gust, dar nu o fac decat sa guste, eu mananc sa ma satur cu asemenea delicatese.
Adica tu vrei să spui că mănânci carne crudă de pui și porc!? Cum de mai trăiești?
Am mancat cu plăcere tartar de vita, nu doar o data, și este o experienta delicioasa. Cu multă plăcere consum carnea cruda de somon și ton, iar dacă este însoțită de sos de soia amestecat cu wasabi este perfect!
Aici m-ai pierdut ! Nu sufăr cruditățile în materie de carne, de orice animal ar fi. Nu zic că n-o fi bun tartarul de ton, dar nu pot eu nici să mă gândesc că aș putea să mănânc carne crudă. :D
Eu am facut Tartar de somon cu jumate file de somon si jumate file de somon afumat amestecat cu ou si piper cu un sos mic si simplu de mustar. Foarte bun !
Tocmai azi am mancat un tartare de vita: carne de vita foarte slaba, galbenus, capere, castraveti cornison, ceapa tocata, si cel mai important ingredient – sos englezesc, Worcestershire sauce, fara de care steak-ul tartare nu prea are gust, sare, piper. Cartofi prajiti. Salata.
In Belgia e aproape o mancare nationala.
Am fost mereu reticenta in a manca vreodata carne cruda, dar am nimerit un restaurant excelent si am incercat prima data un tartar de somon. A fost exceptional! In gust pe care nu il pot compara cu nimic. Am incercar apoi pe cel de ton si in final pe cel de vita! Nu va spun, cand intru intr-un restaurant, prima data ma uit daca au tartar!
Ma bucur ca am gasit reteta cu ajutorul unei prietene de pe un grup de gatit! Perfecta!
Si in Luxembourg, rare sunt restaurantele care nu au asa ceva in meniu. Acum, mai nou, am vazut si in Romania in meniuri tartarul!
Cel mai bun tartar de vita … pe care l-am mancat pana acum a fost in Bratislava. Slovacii inca se bucura din plin de aromele acestui preparat culinar … simplu, dar din punctul meu de vedere … exceptional. Favoritul meu este pregatit fara usturoi .. se serveste cu paine ( pusa 2 min in tigaie ( poate fii si prajita putin cu ulei de masline ). Apoi, la servire ai iti amesteci singur oul cu tartarul si poti sa ungi painea cu un catel de usturoi ( mai mult sau mai putin … dupa gust ).
Culmea este ca … favoritul … nu este intr-unul din restaurantele de top ( gen Carnivale … din orasul vechi ) ci la un restaurat mai „fara pretentii”.
Enjoy.
Si eu mananc tartar de vita cat de des pot. Si la restaurant, si acasa. Si copiii de la varsta de 1 an :D. Makranc mai des ca sotul.
Poate adică sper ca nu am înțeles
Tartar de pui și porc?