Ospăț la Mayompuri Siam Garden

111

Când am fost pe Khao San Road (de fapt, după ce am ieșit de acolo) am poposit pe o terasă, preț de o bere rece la miezul nopții. Pentru că eram sătui, nu am mâncat nimic dar am cerut meniul, așa, de curiozitate. Am constatat că prețurile sunt un pic mai mici decât cele ale piețarului din China Town, unde tocmai mâncasem, pe scaune din plastic, pentru pitici, cu ploaia pe ceafă și cu câte un gândac (mare cât degetul meu mare) strecurându-se printre picioarele mesenilor. Am hotărât să mâncăm aici, ceea ce s-a și întâmplat.

Ca să iau povestea de la început, o să vă mărturisesc un lucru: domnia nu-i de mine. Ieri dimineață ne-am trezit și am urcat la etajul 23, în Executive Lounge, să vedem ce fruștiuc (scuzați molestarea limbii germane, mi-a venit în minte pentru că managerul hotelului în care stăm e neamț) mănâncă domnii.

Faină priveliște de la etajul 23. Sushi sub clopot de sticlă, croissant lângă croissant, pâinicile lui Heidi din poveste, iaurt de calitate superioară, gemuri de fițe în borcane de să le înghiți nemestecate, mari cât un degetar, cafea espresso adevărată, nu nesu’ pentru toată populația, brânzeturi fine și frigănele decupate-n forme geometrice. Ce mai, numa’ lapte și miere. Din fagure direct.

După ce ne-am fâțăit fizicul prin cel lounge, am ajuns la concluzia că nu o să ne săturăm niciodată (cu excepția Ralucăi, care dintr-o tartină și un iaurt s-a declarat ghiftuită) și că, în ciuda mâncării de super calitate, tot la grămadă o să ajungem, la mâncarea populară (care, între noi fie vorba, numai rea nu e, camerele la Amari Atrium nu-s ieftine, după cum nici serviciile nu-s proaste ci din contră, și aici intră și serviciul numit hrănirea oaspeților). Ceea ce s-a și întâmplat. No, bine. Odată săvârșită îndatorirea de a consuma cea mai importantă masă zilei, am purces la căutarea unor mese și mai importante, respectiv a celor cu specific local. Din una în alta, am ajus la Mayompuri Siam Garden la minute după ce s-au deschis porțile. Am comandat, am admirat clima și ambientul și am așteptat cuminți să ne vină mâncarea.

Am comandat pad thai, mâncarea tradițională thailandeză (tăieței la wok cu sos de chilli, creveți uscați, zeamă de lime, tofu și muguri de soia) și tom ka kai, o supă de pui cu lapte de cocos, zeamă de lime și frunze de kaffir lime, un arbust ce dă niște lămîi verzi și ridate bine. Mâncarea a venit repede și a confirmat așteptările legate de gust. Arroy, cum ar spune localnicii, adică delicios.

Sigur că mâncarea nu era destulă pentru 4 persoane așa că am mai comandat, din feluri diferite, pentru a putea gusta cât mai multe mâncăruri (așa am făcut peste tot, de fiecare dată). Pentru 90 de baht (9 lei) am primit un platouaș cu coaste de porc, marinate și fripte bine. Fragede și gustoase.Și garnisite cu usturoi fript și frunze de coriandru.

O altă mâncare tradițională în Thailanda e som tam, salata de papaya verde. Salata asta se face din papaya verde, curățată și dată prin răzătoare, zeamă de lime, chilli, zahăr de palmier, ocazional alte legume și pui la grill (varianta pentru turiști). Tradițional în zona Bangkok (și de fapt în toată partea de Thailanda văzută de noi), sam tom conține niște crabi mici și negri de orezărie, pe care cei ce fac salata îi pun într-un mojar împreună cu restul ingredientelor și-i zdrobesc binișor. Totuși, pentru că ideea nu-i chiar pe placul tuturor, pentru a vinde salata, care are un gust excepțional, crabii sunt adeseori înlocuiți cu creveți uscați ori proaspeți.

Apă, suc, bere Singha și cordon bleu cu cartofi prăjiți pentru cei ce s-au săturat de bucătăria locală. Și cafele. 100 de lei pentru patru persoane. Rezonabil. Sigur, pe stradă mănânci pad thai cu 25 de baht porția dar nu stai la masă, te bați de toată lumea și n-ai sub fund divan cu pernă, așa cum am avut noi până am decis să ne mutăm pe scaune pentru că era mai bună lumina și aveam nevoie de poze pentru postarea asta.

Iar aici nu eram triști, ne gândeam doar cum să ajungem la Amphawa, tainica piață plutitoare pe care turiștii n-o văd decât accidental. Am ajuns la Amphawa dar piața plutitoare a decis să rămână tainică și nu ni s-a arătat. Așa ne trebe, dacă merem lunea, iar piața-i deschisă doar de joi până duminică :-). Data viitoare o să gândim mai puțin. Barem în cele trei ore petrecute în taxi (dus-întors) am avut parte de distracție pentru că am nimerit probabil cel mai dus cu vaca taximetrist din Bangkok, mr. Amnat. Simpatic, volubil, prea volubil pentur noi, niște farang (străini) înspăimântați de ideea de a ne pierde în noapte cu un necunoscut, într-o țară necunoscută și puțin vorbitoare de limbă engelză. Nu-i bai, am ajuns la hotel sănătoși și cu voie bună iar după un somn odihnitor am putut să vă spun povestea asta. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Ce de bunatati! Nu prea reusesc sa imi imaginez ce gust ar putea avea toate mancarurile din fotografii, dar fagurele stiu sigur ca mi-ar placea :)

  2. da, mancare foarte colorata, probabil gustoasa, voi sunteti sau pareti obositi; dar veniti acasa si va reveniti voi

  3. Trebuie să-mi pun și eu niște fasole la germinat. Mi-e tare dor :-)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close