Ton cu glazură asiatică

875

Săptămâna aceasta am încercat marea cu degetul. Și la propriu, și la figurat. Tocmai m-am întors din vacanță și am abordat diferit provocarea săptămânii. Mai exact, am gătit ton pentru prima dată în viața mea. Este o carne nemaipomenită, aș mânca zilnic, dar încă nu am câștigat la loterie.

Ton (1)

Am cumpărat un cotlet proaspăt, foarte frumos, pe care l-am făcut în tigaie cu o glazură asiatică, ciuperci brune Shimeji și sos de cătină incașă.

Întâi am făcut amestecul pentru glazură. Am folosit boia iute, o linguriță de ghimbir proaspăt ras, 1 cățel de usturoi zdrobit, o linguriță de miere, puțin suc de lămâie, ulei de măsline și semințe de susan.

etape ton (3)

Am pus toate mirodeniile într-un bol, am amestecat bine și am dat deoparte.

etape ton (4)

Apoi am pregătit tonul, să-l asezonez cu sare și piper și l-am lăsat și pe el deoparte.

etape ton (6)

Am început să fac sosul de cătină incașă. Am cumpărat o mână sănătoasă de cătină, le-am curățat și le-am tăiat în jumătăți.

etape ton (1)

Le-am pus pe foc mic cu 2 linguri de apă și le-am zdrobit bine, până am scos cât de mult suc am putut din ele. Apoi am strecurat, am readus sucul pe foc și am presărat puțină făină, pentru ca sosul să capete consistență. Nu a mai fost necesar să adaug absolut nimic la acest sos, cătina are un gust nemaipomenit de proaspăt, dulce-acrișor, în opinia mea se potrivește mai mult decât bine cu preparatul acesta.

etape ton (2)

După ce am terminat sosul, l-am acoperit și l-am lăsat deoparte până am făcut garnitura, 5 minute.

Am luat un buchet de ciuperci și le-am curățat.

etape ton (5)

Am topit 50 de grame de unt în tigaie, când s-a încins am pus ciupercile cu puțin piper. Le-am lăsat să se frigă la foc mare pentru 2 minute, apoi am stins cu câteva linguri de sos de soia, și am mai lăsat pe foc încă 2 minute.

etape ton (7)

Revenind la ton, am încins tigaia cu un cubuleț de unt, am gătit tonul 1 minut pe fiecare parte.

etape ton (8)

Apoi am pus glazura și am mai lăsat pe foc încă 1 minut pe fiecare parte.

etape ton (10)

Am scos tonul din tigaie și l-am lăsat 2 minute să își tragă sufletul. Sau mai degrabă să îmi trag eu sufletul, pentru că am avut emoții.

etape ton (9)

Apoi l-am feliat și poftă bună mie! :-)

Ton (3)

Text&Foto: Aura Crăciun

Bake-Up Artist

 

*O parte din vasele folosite de Aura Crăciun fac parte din gama Casual Cook,
disponibile în Auchan și pe eMAG.

 

alist

Join the Conversation

  1. Buna ziua! Unde se gaseste in Bucuresti ton si un pret orientativ ? Multumesc!

    1. Buna ziua. Eu am luat din Cora. Aprox. 120-150 lei/kg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close