O poveste despre facerea pâinii

219

Prietenul Octavian Blaga se ocupă de apariția în bune condiții a revistei de cultură „Zodii în cumpănă”, revistă ce apare la Oradea. Mărturisesc, nu știam de existența ei până să-l cunosc pe Octavian și mă bucur că am aflat chiar și atât de târziu, mă bucur că am regăsit în ea normalitatea cea …normală și firească, nu cea promovată în utima vreme de Institutul Cultural Român. În fine, nu ca să critic ICR sunt eu aici, nici să laud o revistă pe care cei mai mulți dintre voi nu o au în față ci să vă anunț că am fost poftit să scriu pentru această revistă, firește, despre mâncare. Pentru prima apariție i-am trimis lui Octavian o poveste. Sper să vă placă.

Spun ce am auzit de la alții. Nu spun că a fost întocmai așa dar cred că ar fi putut fi. Chiar mi-ar plăcea ca asta să fie explicația gândului care a transformat un om obișnuit de acum multe sute de veacuri în primul brutar din istorie omenirii. Zice povestea așa: într-o zi, pe când puricele se potcovea cu nouă ocale de fier și tot sărea de un stânjen, pe când uriașii cutreierau Pământul în căutarea uriașelor (erau destul de rare din câte s-a auzit până la noi), un om, un biet om sucit și înțeles de prea puțini din tribul său, stătea la foc și ronțăia boabe de grâu. Mormăia oarece vorbe care dacă n-ar fi fost în barbă, ar fi fost de bună seamă articulate. Nu-i plăceau prea tare boabele astea, se spărgeau destul de greu între dinți, nu erau ca acelea de floarea soarelui, nici măcar nu erau prea gustoase dar dacă le-au adus culegătorii, de ceva or fi bune. Și mesteca, și mesteca și gura i se umplea de o pastă pe care-i venea greu să o înghită (în plus avea proaspătă în minte experiența deloc plăcută ce a urmat după ce a înghițit ciupercile aduse de culegători ultima dată și-și propusese să nu mai înghită chiar orice). A făcut cum făcea mai mereu, a scuipat în vatră tot ce avea în gură. Focul nu mai era chiar foc, era mai mult tăciune și, pe ici pe colo câte un ochi roșu de jar. Omul nostru a ațipit, ba chiar a adormit de-a dreptul. Dimineața s-a trezit și a văzut în vatră un soi de nu știu ce pe care noi l-am numi cu indulgență…turtă. Curiozitatea l-a făcut să ducă la gură turta (nu vă mirați, doar nu era să învețe norme de igienă și bune maniere de la uriași ori de la rarele uriașe) și să muște din ea. A văzut că era bună. Sigur, avea și gust de cărbune, și de fum, dar se putea mesteca mai bine decât semințele acelea cu care se ostenise toată seara trecută. De aici și până la zdrobirea semințelor între două pietre, amestecarea pulberii cu apă și aruncarea aluatului pe vatră nu a mai trecut multă vreme. Cel mult două-trei veacuri.

Povestea de mai sus e imaginație, și nici măcar nu-i a mea, am auzit-o cândva, în copilărie, nu mai știu unde și în ce împrejurare. Trecând în lumea reală, pâinea e în sine un univers vast și fascinant, se face în atât de multe feluri, se mănâncă în atât de multe feluri și se povestește de și în atât de multe limbi încât nu mi-ar ajunge numerele pe care le cunosc pentru a număra toate felurile pâinii. Arabii au pâinea lor minunată, evreii au pâinile lor nu mai puțin strălucitoare, indienii au tot atîtea pâini câte triburi și limbi, europenii fac fiecare alt soi de pâine (fiecare nație, vreau să spun), Americile văd, simt și mestecă altfel de pâine și nu-i un soi din care să nu vreau să gust în viața asta (știu sigur că nu o să apuc dar barem pot nădăjdui). Mi-e dragă pâinea în orice fel și îmi place să o fac. Îmi place să frământ, să amestec pe unele cu altele și apoi să stau cuc lângă cuptor, să văd ce iese, deși știu bine ce va ieși. Așa și acum, când scriu aceste rânduri. Stau lângă cuptor și aștept să iasă ce am frământat acum un ceas și mai bine, din făină de grâu, apă, sare, ulei și neapărat drojdie. E cea mai simplă pâine pe care o cunosc, e așa cum o făcea bunica în cuptiorul de pământ din curte. Sigur, nu-mi iese întocmai din motive ce țin de știința facerii (bunica a făcut pâinea asta zeci de ani), de felul cuptorului și de făină. În vremurile vechi făina era neatinsă de atâta tehnologie modernă, era mai aproape de maica noastră Terra, mai sănătoasă. Azi nu mai e chiar așa dar plăcerea de a mânca o pâine făcută de mâinile mele ori de ale cuiva drag rămâne neștirbită.

Dacă vreți să încercați și voi, puteți face așa: puneți o nucă de drojdie la înflorit într-o ceașcă de laspte, cu puțin zahăr. Pe vremuri, când aerul era curat și viu, drojdia e care o știm noi nu era necesară, se găseau în atmosferă destui agenți care abia așteptau să dospească aluatul. După ce se desface drojdia puteți trece la frământat. La un kilogram de făină merge o jumătate de litru de apă. Apoi mai e sarea, o linguriță (pe care nu-i bine să o puneți peste drojdie că o omoară și pâinea nu mai crește. Frământați temeinic măcar un sfert de ceas, puneți o lingură de ulei peste aluat și frământați încă șase-șapte minute. Lăsați aluatul să crească sub un ștergar curat, nu mult, cam un ceas. Modelați-l apoi cum vreți, crestați-l să aibă unde crește și puneți viitoarele pâini în cuptor. O pâine cumsecade se coace într-un ceas, dacă iese prea iute ori e focul prea tare ori e ea prea mică. Important e să nu o grăbiți, să o lăsați să crească în ritmul ei, să o înțelegeți și să-i dați răgaz. Vă va răsplăti însutit.

paine 01

paine 02

paine 04

paine 06

paine 07

paine 09

paine 17

Join the Conversation

  1. As putea face reteta asta la masina de facut paine? am una obisnuita, Moulinex, as mai incerca si altceva in afara de retetele din carticica agregatului.

  2. Adi eşti extraordinar! Reuşeşti să mă faci să casc gura până şi în faţa unei simple pâini. :)

  3. Tătuţule, până la pâinea de mare efect nazal şi vizual, ţi-am mâncat, realmente, minunata poveste…
    Rispect! :)

  4. Foarte frumos, domnule Hadean.

  5. Frumoasa tare povestea!

  6. sys, cu siguranță
    nina:-)
    adrian, mulțumesc
    ada, oana, ce să mai spun? mă bucur că v-a plăcut:-)

  7. Minunata povestea painii. Mi-am amintit de draga de bunica si de cuptiorul din capatul casei.

  8. Faina poveste si mestusugit spusa. Ai un fel aparte de-a face vorbele sa rimeze cu bucatele, pe care nu cred ca-l are oricine si pentru care te felicit!
    Cat priveste painea, de cand iti privesc fotografiile, gura mi-e plina de pofta si mainile de neastampar sa se puna pe framantat. :-)
    Parca ii simt deja mirosul in nari si mi se pare cu atat mai faina, cu cat e framantata cu mainile.
    Acum e cam tarziu sa pun de paine, dar maine… sigur nu mai scap! :-)))

  9. De ce ne aduci aminte de copilarie? N-am sa uit in viata mea, codrul de paine calda uns cu untura!Era o delicatesa!Ce vremuri

    1. Nelu, s-au dus vremurile acelea și doar atât ne-a rămas de la ele: amintiri despre cum mâncam fără grija crizei biliare:-))

  10. Foarte frumoasa povestea! Si painea ta arata intr-un mare fel!
    Noi coacem paine destul de des, nu cred ca pot compara cu ceva painea de casa…
    P.S. Maine coc niste paine :)

  11. Adi,

    Lasam la copt o ora painea, dar la ce temperatura?
    Crezi ca aceeasi reteta se poate folosi si pentru paine neagra cu seminte? Sigur, folosind faina integrala si adaugand seminte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close