Săptămâna mea de regim nu-i gata, deci n-am cum să vă scutesc de „beneficiile” ei nici pe voi. Sigur, mă alint puțin, mâncarea nu-i rea deloc dacă-ți dai interesul, ba poate fi chiar delicioasă. Ieri am făcut limbă cu pâine prăjită și busuioc.
Am luat patru limbi (de porc), le-am spălat și am adunat pe lângă ele câteva boabe de enibahar, unele de piper, unele de coriandru, unele de chimen. Și trei frunze de dafin.
Le-am pus pe toate în oala sub presiune. În ceea ce privește cantitatea de apă din oală, am avut grijă să nu pun foarte multă, doar cât să acopere limba.
După 40 de minute am scos limba și am curățat-o. În timp ce făceam asta, am decis că ăsta-i singurul fel în care voi mai fierbe limbă de acum înainte. S-a fiert perfect, repede și, peste toate, s-a curățat extrem de ușor.
Am stripit limba cu puțin ulei de măsline, maxima extravaganță pe care mi-am permis-o.
Am prăjit câteva felii de pâine.
Apoi am mâncat. Să vă spun drept, aș vinde asta într-un local.
Chit că e extrem de simplu, sună incredibil de bun. Or limba-i buuuună. :)) Fac şi io.
Si sare? sau tot din cauza regimului lipseste?
Unde ai gasit limba de porc?
găsești în orice măcelărie
In parlament :)
la magazinel kaufland
tare, dragos!bravo!!!
extraordinara, fantastica poanta cu gasitul limbilor.BRAVOOOOOOOOOO!!!!!!!!!!