Încercările mele m-au purtat și mă poartă pe drumuri cu peisaj interesant. De multe ori se întâmplă să aleg o direcție, căutând un anume gust, un anume rezultat, fără a atinge rezultatul propus, dar descoperind în timpul procesului de căutare niște lucruri cel puțin la fel de ofertante din punct de vedere gustativ, emoțional și nutritiv. M-aș bucura să știu că înțelegeți (pentru voi, nu pentru mine, eu am înțeles deja) că în bucătărie, mai ales în cea de acasă, nu-i loc pentru idei puține și fixe, că flexibilitatea e la fel de importantă ca stăpânirea tehnicilor de bază, că adaptabilitatea e la fel de importantă ca rigoarea cu care urmezi o rețetă. Am constatat că un „eșec” descurajează destul de tare pe omul neantrenat, motiv destul de bun pentru mine să scriu rânduri ca acestea, motiv destul de bun pentru o încurajare din inimă: nu ți-a ieșit rețeta după care ai început să gătești? Nu-i nimic, va ieși data viitoare, când vei fi mai pregătit să o înțelegi. Între timp, bucură-te că ai gătit, bucură-te de rezultat, scoate tot ce-i mai bun din munca și din experiența ta de azi. Tragediile ireparabile în bucătărie nu li se întâmplă începătorilor, ele le sunt rezervate, cu rare excepții, celor foarte buni.
Acum, să revin la ideea din titlu. În urmă cu ceva timp, lucrând pe o rețetă de chili con carne pentru un client am explorat opțiuni care să aducă mâncarea aceasta sud-americană mai aproape de gustul românilor, fără a o transforma de tot. Iată cum:
Pentru 6 porții am folosit 1,2 kg carne tocată (gât de vită/mânzat – pulpa poate fi o opțiune, dar nu-i cea mai bună, după mine), 250 g fasole fiartă, 100 g porumb fiert, 200 ml suc de roșii, 1 ardei gras mare, 1 ardei jalapeno, 1 cățel de usturoi, 1 ceapă mare și roșie, piper negru zdrobit de mine, fulgi de sare, un vârf de cuțit de scorțișoară măcinată, un vârf de linguriță de chimion arăbesc și 100 de mililitri de lapte. Coriandru proaspăt, lime și o salată din roșii, ardei, castravete și ceapă roșie – mărunțite toate- abia la final.
Înainte de orice am pus la fript într-o tigaie trei felii de piept de porc (asta-i surpriza din povestea aceasta). Aveam nevoie de grăsimea lor aromată și dulce (la final, carnea friptă bine, crocantă, a fost mărunțită și adăugată în mâncare). În untura rămasă de la ele (transferată într-o cratiță) am pus ceapa la rumenit (tocată mărunt), usturoiul, scorțișoara, ardeiul jalapeno mărunțit, piperul și chimionul. Am pus carnea peste ele, am amestecat bine și am lăsat-o sub capac, 45 de minute. Pe foc mic, amestecând în ea frecvent. Dacă folosiți o cratiță cu fund gros și un capac care închide bine, nu va fi cazul să adăugați lichid peste carne. Dacă e nevoie, puneți puțină apă călduță.
Am adăugat apoi laptele. După ce a scăzut, am pus sucul de roșii, porumbul, fasolea și sarea. Am mai ținut pe foc un sfert de oră.
Asta a fost tot. Să fiți sănătoși.
Despre reteta nu am cuvinte sa spun ceva, e grozava.
Cu privire la celelalte comentarii ai dreptate. Nu trebuie sa ramanem in niste tipare in bucatarie, aceleasi feluri de mancare, acelasi gust. Ar trebui sa ne jucam mai des cu ingredientele, sa cautam arome noi, sa ne bucuram ca am mai descoperit ceva bun , iar daca o „zbarcesti” nu-i nimic, data viitoare o sa iasa bine.
Imi place modul tau de a prezenta o reteta, nou sa veche, incepi cu un comentariu care te pune pe ganduri, pe care-l raportezi de cele mai multe ori la tine si ajungi la concluzia ca si tu gandesti la fel, dar fara a o exprima asa ca tine.
Inca o data multumiri pentru tot ceea ce ne daruiesti , ganduri, sfaturi, retete
foarte interesanta reteta si nu-I greu de facut , iti multumesc din suflet ptr. minunatele retete pe care ni -le expui , sunt minunat de gustoase si facute cu migala .
Geniala ideea cu porcul :)
Hai sa fiu stalker si băgător in seama permanent. La fiecare postare.
Interesanta faza cu porcul, de obicei se mai pune chorizo in Sud-America. Dar ca tine, nu sunt adeptul rețetelor bătute in cuie.
In schimb am incredere in metodele folosite de sute de ani. Cum ar fi aztecii. Reteta este din Americi, de acolo vin fasolea, porumbul, roșia, chili, majoritatea ingredientelor din Chili con Carne.
Cand eram mic ma uitam la desene animate cu Speedy Gonzales sau la filme cu cowboy, ma tot întrebam ce fel de fasole e aia săltăreață. E fasole normala, ei folosesc mai mult rosie sau neagra. O fierb si o prăjesc, ghici ce se întâmpla? Sare fasolea ca in desenele animate, pocnesc de zici ca-s floricele. Si capăta un gust mai bun, cremos. Înainte de fasole, in uleiul încins, intra chimenul, chili, un catel de usturoi. Apoi fasolea pana pocnește. Si de aici dupa inspirație… Sosul poate fi barbeque, adica cu ceapa calita, ardei capia copt, sare, piper, mustar, zahar brun, worchestershire sauce, blenduite sau neblenduite. Ma rog, fiecare cu inspirația sa dupa experienta.
Dar ca sa o duci in alta dimensiune: chili con carne y queso. Asa cum se obișnuiește. Adica cu cașcaval sa topeasca deasupra. Oricum iese fasolea, daca razi cașcaval deasupra si bagi la cuptor transformi o mancare intr-o călătorie emoționantă. Traiesti emotia plăcerii gustului.
Ia si fasolea pe care a facut-o mama ieri, rade cașcaval, presară chili si da-o la
cuptor. Va fi altceva: Frijoles con Carne y Queso . Merge alături cu Jitomate Salsa de la nahuatl (aztec) -xiltomatl.
Buna, ai uitat de ardeiul gras. Presupun ca il adaug o data cu ardeiul halapeno.