Dragilor, viața mea-i așa zilele astea (cam de o lună și un pic): mă trezesc, zbor la București, trebăluiesc pe acolo două zile, mă întorc la Cluj unde, dacă nu-s la spital sunt la Finanțe (sau așa ceva) apoi urc în mașină și plec spre unde am eveniment cu Unisol. Azi pornesc spre Berca (Buzău) unde se petrece Festivalul cârnaților de Pleșcoi. Firește, voi învârti în ceaunele cu zacuscă, ghebe cu usturoi ori tocană de legume. Între timp, mai postez și pe blog, că fără el parcă nu-i bine. Iată povestea de azi:
Sosuri pentru fripturi, sosuri pentru paste, zacuști ori tocănuri de legume (sau carne) – toate pot porni mai ușor și se pot transforma în experiențe gustoase cu ajutorul unei baze pentru sosuri/tocănuri pe care o poți face acasă, relativ ușor și cu cheltuială puțină. Să spunem că ai 200 de grame de ceapă (alege cepe mici-mici ori, dacă nu ai de unde, taie cepe mai mari în sferturi) și 200 de grame de usturoi.
Curăță ceapa și lasă usturoiul în hainele sale. Taie doar partea de jos, aceea de unde începe rădăcina. Pune usturoiul la copt într-o tavă sau pe grătar. În 20-25 de minute, cățeii se înmoaie și pot fi scoși ușor din teci.
Pune ceapa într-o cratiță împreună cu trei linguri de ulei și o jumătate de linguriță de sare grunjoasă.
Lasă pe foc mic (la cuptor ori pe grătar, dacă ai unul pe care-l poți acoperi) până se înmoaie ceapa bine de tot și începe să se rumenească. Dacă-i moale, înseamnă că e și dulce (poți gusta) și mai înseamnă că e gata.
Amestecă usturoiul (o parte se va zdrobi și va deveni pastă, dar asta nu ne încurcă) cu ceapa și pune amestecul într-un borcan steril (e de înțeles că din cantitatea de mai sus nu ies 30 de borcane), sigilează cu o lingură-două de ulei, pune capacul, strânge filetul și dă-i un dunst (o pasteurizare lentă, învelind borcanul în două prosoape ce au fost scufundate în apă fierbinte apoi punând întregul ansamblu într-un lighean ori într-o cutie).
Se păstrează în loc uscat și întunecos. Să fii sănătos.
Multam faina!
Am gresit, scuze, vroiam sa scriu ‘fain’! Deja curat ceapa :)
Astazi m-apuc de treaba.:)
Multumesc pentru retete si idei.