Lecția despre fast food

572

Această postare nu-i o lovitură în direcția vânzătorilor ori cumpărătorilor de fast food. Din contră, e o mână de ajutor pentru ambele categorii (din a doua fac parte și eu sporadic, dar despre asta explic mai încolo). Sper deci că mă voi putea face înțeles.

Uneori n-ai de ales. Te lovește foamea în timp ce mergi pe stradă sau ai o pauză de masă scurtă și n-ai avut vreme dimineață să-ți pui un pachet cu mâncare (chiar, cine mai face asta?). Poate ți-e pur și simplu poftă, mirosul de șaormărie e prea îmbietor sau merdenelele zâmbesc spre tine de după geamul patiseriei din colț. Sunt un milion de stimuli care te pot determina să cumperi fast food și, recunosc, în unele situații, eu sunt capabil să răspund la oricare dintre acești stimuli. Totuși, am grijă, lucru care mă scutește de îmbolnăviri, de trigliceride cu nivel crescut și de buhăiala caracteristică mâncătorului de hamburgeri în regim intensiv. Pot să am grijă pentru că sunt un om informat. Azi vreau să împart cu tine această informație, în speranța că odată citite aceste rânduri, vei putea să ai grijă și tu, mai bine decât o făceai până acum.

Ce nu fac? NU mănânc burgeri pe nicăieri. Burgerii sunt carne tocată și amestecată cu diverse lucruri, impsibil de identificat, cum imposibil de identificat sunt calitatea și originea cărnii din chiftelele despre care vorbesc. O să găsiți în ele prea multă grăsime, prea multă sare, prea puțină carne, cantități neprecizate de conservanți sau agenți de afânare. Prea scump, prea nesănătos. Prea multă pâine de proastă calitate în compania acestor chiftele (prea albă, prea rafinată, cu prea mult zahăr). Așadar, evitați tocăturile de pe stradă. Dacă vi se face poftă, puteți să vă faceți singuri chiftelele, din carne măcinată în fața voastră, cu pâine aleasă de voi și cu sosuri făcute în casă din ingrediente sigure. Ingredientele atent selecționate din reclame sunt o păcăleală de cele mai multe ori. Selecționarea atentă are un preț pe care-l găsești în meniurile restaurantelor, nu la fast food.

Șaorma, quesadilla, altele-n lipie? Da, uneori mănânc. Dar în condițiile mele. Nu iau kebaburi pentru că sunt de cele mai multe ori tot carne tocată și amestecată cu diverse lucruri despre care nu știu nimic, clădită pe țepușă, friptă și vârâtă apoi într-o chiflă. Iau doar carne pe care o pot identifica. NU pun cartofi prăjiți în lipie. Pot să pun mâna-n foc pentru afirmația asta: NIMENI nu schimbă uleiul în care se prăjesc lucrurile (cartofi, șnițele, cordon bleu, inele de ceapă, cașcaval pane) la numărul de prăjiri recomandat de producătorul uleiului. Uleiul se schimbă după modelul „arată curat, e curat, îl mai ținem”.Pun în lipie doar carnea, legume proaspete (multă varză, ceapă, salată, roșii, castraveți), nu pun murătură pentru că vine cu prea multă sare în plus (carnea e deja condimentată), NU pun maioneză sau ketch-up – prea multe grăsimi, prea mult zahăr. Pun un sos din iaurt dacă e în ofertă și doar dacă vânzătorul poate să spună dintr-o suflare ce-i în sos. Pun un sos de roșii dacă-i făcut de ei sau pun foarte puțin ulei de măsline. Uneori fac șaorma acasă, după modelul descris mai sus.

Pizza intră tot la categoria fast food. Cea vândută la geam e de obicei o mizerie care stă prea mult sub o lampă, la căldură. Aș mânca pizza la geam doar dintr-un loc cu trafic mare, eventual la care se stă la coadă. Nu aș mânca pizza nicăieri dacă are mai mult de 4 ingrediente peste blat. O felie de pizza încărcată excesiv înseamnă multe-multe calorii într-o îmbucătură. Ai nevoie de de multe îmbucături pentru a căpăta senzația de sațietate, timp în care îngurgitezi de trei ori numărul de calorii de care ai nevoie. Mănâncă pizza dar limitează-te la blat subțire, brânză (apropo, 4 tipuri de brânză pe o singură pizza e prea mult din punct de vedere caloric, vă spun doar să știți), sos de roșii (nu ketch-up), ciuperci, puțină carne. Nu puneți porumb pe pizza. Nu puneți trei-patru mezeluri diferite pe lângă brânză, ciuperci și legume. Învățați să faceți pizza acasă, nu-i greu. După ce veți face de două-trei ori, o să reconsiderați mâncatul de pizza în oraș pentru că, pur și simplu, standardele voastre vor crește.

Fast food-ul preferat al românilor, micii, sunt de cele mai multe ori un accident pe cale să se producă și pe care nimeni nu-l mai poate opri. Mult bicarbonat, prea mult usturoi, carne de o calitate îndoielnică, prospețime și mai îndoielnică. Grătare mizerabile prin târguri ori la margini de DN, mici fripți în ulei prin tot felul de bombe cu pretenție de restaurant. Aici lucrurile stau cam așa: fiecare pentru el. Identifică o sursă în care poți avea încredere, cumpără amestecul doar de acolo și frige-ți micii singur. Sau interesează-te și fă-ți singur amestecul. Lasă micii pe post de mâncare ocazională. Știu că vara-i lungă și ai tot pune lucruri pe grătar dar opțiunile-s nenumărate, rândul micilor poate să vină mai rar. Părerea mea. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. uitati aici o super-reteta de mititei! nu e chiar usoara, dar, daca tot e sa ii faceti in casa, vor merita: http://ro.wikibooks.org/wiki/Carte_de_bucate:Mititei_Carul_cu_Bere

  2. Exceptional articol si foarte educativ!!!! Modalitatea de abordare este foarte bine gandita! Felicitari Adi Hadean!!!!

  3. Foarte frumos spus și adevărat în proporție de 99%. Totuși, eu nu m-aș arunca să spun că nu e bine să mai guști un fast-food niciodată, ba chiar e ok din când în când dacă știi să ai grijă de ce mănânci în fiecare zi. Nu e dracul chiar așa de negru, dar poate deveni așa dacă pe lângă fast-food-ul de la prânz mai bagi niște snacks-uri, vreo 2 croissante dimineață, iar seara vreo 2-3 sarmale, că tot le ai făcute de mama. :)

    În orice caz, dintre cele prezentare mai sus, cele mai „sănătoase” sunt în ordine: saorma, pizza și după aia restul.

  4. Faina postare! Sunt de acord ca tot ce putem face acasa e mult mai sanatos, nu 100% pt ca nu avem posibilitati sa ne crestem singuri animalele dar macar nu bagam in carne prafuri diverse care se pun pana si in carnea tocata in comert.

  5. Eu imi pun sandwich-uri in fiecare zi, chiar daca lucrez langa mall unde as avea de unde alege. . Imi place sa stiu ce mananc. Astazi mi-am facut un sandwich cu sfecla rosie coapta la cuptor + ciolan rece de porc ( ramase de aseara ) .

  6. Sunt doar un consumator ocazional de saorma si pizza. Mici, burgeri etc… N-am mai mancat de mult de pe strada pentru ca nu s-a nimerit. Prefer sa iau un sandwitch sau un covrig.
    Acum… eu nu stiu niciun FF in Bucuresti care sa puna sos BUN in saorma (apostolii saormei de Dristor sa se abtina va rog, nici aia nu au sos bun), tocmai din cauza am renuntat si la sos (asta pe langa faptul ca eram incapabil sa mananc o saorma fara sa ma manjesc pana la coate)

  7. Eu am mare noroc pentru ca nu avem in oras shaormerii sau alte smecherii ,imi fac acasa pizza si shaorma si mici i cumparam si frigem acasa.Ai dreptate cu gratarele alea sunt slinoaseeeee si de cele mai multe ori si cel ce frige carne sau mici pe ele ,este la fel de slinos.Tocmai au fost zilele toamnei in oras si iti venea sa fugi cand vedeai taraboaiele si gratarele pe acolo dar era lumeaa la coada la mici si friptura si pastrama

  8. Bummer! Singurele chestii pe care le mănânc în oraș sunt:

    – pizza cu multe feluri de brânză
    – hamburgeri. Din păcate, de la Mc, că în altă parte nu găsesc…

    Din fericire însă, asta se întâmplă foarte rar, o dată la câteva luni :D

  9. mihaela moldovan says:

    Nici eu nu sunt de acors cu fast-foodul, mai ales ca am si o fetita de 9 ani, pe care am invatat-o ca nu e sanatoasa mancarea de acest fel de mica.Gatesc in casa pizza iar o data la doua-trei luni are voie meniu de la Mac Donalds si eventual o shaorma , dar atat.In rest mancare gatita , prajituri la fel nu cumpar deloc, fac eu in fiecare sambata , sucuri la fel nu cumpar, muraturi fac tot eu , fara conservanti si cred ca este mai sanatos asa si pt.familie, dar mai ales pt.copil. cu toate ca imi ocupa mult timp, merita pt.sanatatea familiei mele.Deci sfatul meu , nu consumati fast-fooduri si prajiturile colorate excesiv ca nu stiti ce contin.Sunt retete destule pe net (are Adi o gramada!) si usoare asa ca nu merita pt.comoditate sa fugi la mag.din colt si sa cumperi ceva rapid.

  10. Gabriela I. says:

    Felicitari pentru acest articol!

  11. excelent articol…educativ as spune :)
    pizza – doar acasa de cateva luni, dupa ce am descoperit retetele tale – pot sa zic cu mana pe inima ca nu am mancat pizza mai buna (in Cluj) decat cea facuta dupa retetele tale.
    sharoma – singurul fast-food din ultima vreme
    mcdonalds, kfc, etc. – nu mai, mi-a ajuns
    chinezism – doar de la restaurant.

  12. marius1971 says:

    @Mihai: Se cunoaste ca esti nou pe adihadean.ro!

  13. Multumim Adi

  14. Maria Elena says:

    Wow!!! Minunat articolul! L-am citit cu multa placere si dintr-o rasuflare! Ai punctat niste lucruri foarte interesante.
    Pot spune ca ERAM consumatoare de shaorma si pizza,micii nu-i suport,n-am mancat niciodata din comert,doar cei facuti in casa.
    Acum nu mai vreau sa vad in fata ochilor nici shaorma si nici pizza.!
    De ce ? pentru ca am considerat ca asa este mai bine pentru mine si pentru organismul meu,pentru sanatatea mea!
    Prefer o friptura rece si salata de varza sau alte legume , asta pentru pachet la serviciu,desigur!
    Dar si in timpul liber accept mult mai usor o friptura de orice fel de animal la cuptor cu un pic de sos si garnitura,decat cartofi prajiti si cu snitel sau mai stiu eu cu ce!
    Adi,pentru articolul tau nu am deact cuvinte de lauda,ca si pentru restul atricolelor ce le-ai scris pana acum! Nota 100 cu felicitari!
    Sa ne gasim cu bine si sanatosi data viitoare!

  15. Foarte bun articolul, mult adevar.Se intampla ca de 4-5 ori pe an sa mananc un hamburger cumparat, atat (la noi la Tg jiu se fac unii foarte gustosi, de sanatosi – nu comentez).Am facut si acasa de ziua mea cu carne cumparata si tocata ulterior, condimente, toate cele- o minunatie.In rest folosim din ce in ce mai mult sosurile pe care inainte le neglijam din cauza de educatie culinara.Traiasca sosurile, mai ales cele pe baza de iaurt si rosii de casa.Toate aceste lucruri le-am aflat de pe acest site.Multumim Adi!P.S. familia si prietenii iti sunt recunoscatori, se plictisisera de mancarurile clasice, nu foarte sanatoase. :)

  16. sa ne traiesti!esti un bun profesor!

  17. Foarte pertinent si argumentat articolul tau, Adi, foarte bune sfaturile pentru cei care (de prea multe ori) aleg varianta fast food. Recunosc, de cateva ori pe an scap intr-un Mac, insa pentru shaorma, pizza si mai ales pentru mancarea de la job poti sa-ti faci intotdeauna timp acasa.

  18. Mi-am propus sa slabesc acum vreo 2 ani. Exact schimbarile astea le-am facut si eu. Fast food cand muream de pofta si atunci doar carne si legume in lipie, pizza ori vegetariana si cu sos de rosii, ori doar cu putina carne, branza si sos de rosii, cand ieseam la gratar mancam doar carnea cu legume fara sos sau cartofi, etc. Schimbarile sunt minore si te obisnuiesti foarte repede cu ele, nu simti ca te opresti de la ceva. Astazi sunt cu 10 kilograme mai usoara, fara eforturi considerabile.:)

  19. Am si eu o nelamurire: de ce sa nu punem porumb pe pizza? Anumite marci nu contin zahar, exista alt motiv pt. care sa nu il folosim?

    1. Adi Hădean Author says:

      dacă-ți place, pune. recomandarea mea e să evităm adaosurile calorice inutile. pentru gustul unei pizza, porumbul nu-i chiar un plus care să merite caloriile.

  20. Pizza „la metru” din Roma, magica

  21. Bine zis, Adi! Eu nu mai mananc in oras orice contine carne tocata de cand am facut toxiinfectie de la o lasagna..Deh, vorba aia, patzasti, si tot patitu-i priceput. Nici prajeli, din acelasi principiu pe care l-ai enuntat si tu mai sus.
    Pizza nu mi se pare asa nociva, doar ca din pacate ingrasa.. Dar oricum nu mananc decat daca e facuta de cine trebuie – cu cele mai proaspete ingrediente si cu mult drag. Sa stii ca este si o parte buna la fast food-uri: acolo unde cererea e mare, ingredientele pot fi mai proaspete decat la restaurante cu n stele unde nu calca prea multa lume…

  22. Eu sincera sa fiu nu prea sunt multumita de fel de raportul calitate/pret , prefer sa mananc o felie de pizza decat un sandwich sau niste cartofi chiar daca am acasa mereu cate un sac, cu toate astea fast-food ul mi se pare putin depasit, poate din cauza ca-s mai rabdatoare uneori.

  23. 1. Pizza facuta in casa nu e pizza. Reteta originala cere cuptor special, de aceea pizza… e pizza si nu aluat cu carne sau branza deasupra.
    2. Cu un salariu de 1000 de lei, nu imi permit sa cumpar mancare zilnic, asa ca da, lumea isi mai duce sandwich-uri de acasa. Cred ca atitudinea afisata de tine e putin cam snoaba, intreaba-te ce fac cei care castiga in jur de 500 de lei pe luna, cum e taica-meu!

    Cu stima, o baimareanca de-a ta, care nu va uita niciodata de unde a plecat!

    1. Adi Hădean Author says:

      unde în articol am spus că mâncarea de acasă nu-i bună? sau că e aiurea să-ț pui sandwich la muncă? cât despre pizza, nu ai nevoie de cuptor special ci doar de un cuptor bun. am demonstrat asta de sute de ori.

  24. Dupa parerea mea, micii trebuie facuti numai sub propriul control. Undeva departe de oras, intr-un loc pitoresc, cu gratarul tau, cu condimentele tale, etc.

    Intrebarea mea la tine Adrian e: Care-i parerea ta despre fast-food-urile americane „nu de pe strada”, ci alea standardizate si cu calitate controlata. Sper ca stii la care ma refer, fara sa spun nume de branduri :)

    1. Adi Hădean Author says:

      am probat, m-am lămurit, nu servesc:).

  25. Mi-a placut articolul.. exact aceeasi parere o am si eu despre fast food si despre carnea procesata in general, care din fericire nu ma atrage deloc! Eu sunt una din persoanele care isi pune pachet la birou :) Din mai multe motive..plec de acasa la 7.00 asa ca nu am timp sa mananc acasa si ma intorc la 3 cand pregatesc pranzul, asa ca micul dejun si o gustare trebuie sa fie la pachet. la micul dejun mananc o salata, un sandvis cu ou , vinete sau iaurt cu biscuiti… si gustarea migdale si goji. In jurul firmei nu exista nici un fast food, restaurant sau un magazin decent.. deci nici o tentatie :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close