Gogoșari copți cu mozzarella

398

Am făcut salata asta (e o salată până la urmă) acum câteva săptămâni dar am văzut zilele astea că se mai află gogoșari în piețe iar ardeii, mai grași ori mai slabi, sunt peste tot. Așa că, dacă aveți vreme și poftă, puteți să încercați și voi să faceți ce vedeți aici.

Eu am copt gogoșarii pe grătar. Pot fi copți și pe plită, de bună seamă. Dacă aveți hotă. Bună.

Am presărat puțină sare peste ei, i-am lăsat zece minute sub un ștergar, să nu-mi frig degetele.

I-am curățat.

Am pus bulgărași de mozzarella într-un borcan. Am presărat fulgi de ardei iute peste brânză.

Am mai pus în borcan și câțiva căței de usturoi.

Am îndesat gogoșarii, o rămurică de rozmarin a venit în sprijinul aromei…

Am turnat ulei de măsline peste gogoșari și am pus capacul.

După trei zile în frigider, salata asta-i perfectă. E bună de pus lângă carne sau pe pâine prăjită ori lângă nite legume fierte. Nu stă mai mult de o săptămână, deci nu insistați, mai bine umpleți alt borcan. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. arata fabulos!!!

  2. arata tare bine, cred ca si la gust e super! chiar nu aveam nimic in minte care sa implice gogosari, desi uneori sunt mai gustosi decat ardeii nu prea exista retete care sa specifice gogosarii.

  3. Sunt o mare gurmanda. In schimb, sunt certata cu bucataria dintotdeauna.
    Dar tu.. Tu, nu stiu, faci totul sa para asa de natural, de fain, cred ca as sta toata ziua sa ma uit cum gatesti.
    Mda, ar trebui sa intru si eu in bucataria aia odata! :))

  4. …..captura de toamna !!!!!……minunata !!!…cred ca nu are aceeasi savoare cu ardei gras copt !!!!…..sint tare curioasa ce gust capata bocconcini de mozzarella !!!!!

  5. poate rezista si ca conserva de iarna daca e in ulei? asa in beci la intuneric si racoare…? :)

    1. poate rezista si ca conserva de iarna daca e in ulei? asa in beci la intuneric si racoare…?

    2. Adi Hădean Author says:

      nu, nu co mozzarella. cu o brânză uscată, da. caș, telemea uscată, burduf, feta.

    3. Am incercat eu acum 2 ani .. dar la mine s-au stricat.
      Si am incercat fara brinza… doar gogosarii copti cu mult usturoi si ulei pusi in frigider (3-5 grade).
      Estimez ca tine maxim 30 zile.

  6. va multumesc,azi incerc reteta,o zi buna !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close