Clătite pentru zile de toamnă

873

Am copilărit, urmărind-o pe mama, pregătind des clătite, așa că anumiți pași îmi sunt adânc înrădăcinați în minte și probabil îmi va fi dificil să mă abat. Dacă aveți deja propriile etape de preparare cu care v-ati obișnuit, atunci sper măcar să vă inspire umplutura folosită. Aluatul de clătite este ușor de adaptat și iertător, în sensul că nu necesită cantități exacte sau ingredientele pot fi excluse în funcție de nevoi.clatite-cu-bechamel-sunca-si-brie-

Ingrediente pentru 8 clătite:

Aluat clătite: 2 ouă, 220 gr făină, 200 ml lapte, 230 ml apă minerală, un vârf de cuţit sare, 2 linguri ulei + 2 linguri de ulei pentru gătirea clătitelor

Bechamel: 50 gr unt, 2 căţei de usturoi, 80 gr făină, 600 ml lapte, 2 linguri chimbru tocat fin, sare

120 gr șunculiță afumată (8 felii), 100 gr parmezan ras, 2 linguri chimbru tocat fin, 250 gr brie, piper

Se mixează ouăle, laptele, apa şi uleiul după care se adaugă treptat toată cantitatea de făină şi se amestecă până compoziţia devine omogenă şi fără cocoloaşe. În funcţie de consistența preferată, se mai adaugă apă minerală sau făină. Eu îmi dau seama după prima clătită dacă sunt necesare ajustări.clatite-cu-bechamel-sunca-si-brie-3

Se încinge uleiul într-o tigaie după care se varsă într-o ceaşcă. Pentru pasul următor, se pune în tigaie aproape un polonic cu compoziţie, se roteşte tigaia până se acoperă toată suprafaţa cu aluat, se lasă pe foc 1-2 minute şi când se desprind marginile, se întoarce clătita. Înainte de fiecare clătită se unge tigaia cu ulei după care se varsă în ceaşcă. După ce am terminat clătitele, întotdeauna întorc teancul şi umplu întâi prima clătită gătită.
Pentru bechamel, se topeşte untul cu usturoiul pisat şi cimbru.

clatite-cu-bechamel-sunca-si-brie-4

Se adaugă făina urmată de lapte și un vârf de sare şi se amestecă bine cu telul. Se lasă la foc timp de 4-5 minute, amestecând frecvent.

clatite-cu-bechamel-sunca-si-brie-5

Se preîncălzeşte cuptorul la 200 de grade.

Fiecare clătită se acoperă cu un strat de bechamel

clatite-cu-bechamel-sunca-si-brie-6

Un strat de parmezan

clatite-cu-bechamel-sunca-si-brie-7

O felie de șunculiță, piper și cimbru

clatite-cu-bechamel-sunca-si-brie-8

Și felii de brânză brie

clatite-cu-bechamel-sunca-si-brie-9

Se împachetează clătitele în sferturi și se așază pe tava unsă cu unt.

clatite-cu-bechamel-sunca-si-brie-10

clatite-cu-bechamel-sunca-si-brie-11

clatite-cu-bechamel-sunca-si-brie-12clatite-cu-bechamel-sunca-si-brie-12

Se dau la cuptor timp de 10 minute, cât să se topească parmezanul și brânza brie.

clatite-cu-bechamel-sunca-si-brie-2

 Text&Foto: Lia Ștefan

Mr.Bunny’s Cooking Adventures

alist

Join the Conversation

  1. Dumitrescu Madalina says:

    Arata delicios. Multumim pentru reteta. O sa fac si eu in seara asta sau maine.

  2. O reteta ideala pentru a trata prietenii intr-o dupa-amiaza ploioasa sau una rece de iarna :)

  3. Multumesc pentru aceasta reteta, excelenta pentru diversificare, eu mai faceam clatite cu branza dulce la cuptor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close