Fumăm unde mâncăm?

303

Am postat aseară textul de mai jos pe pagina mea de Facebook. Mi-ar fi de mare folos dacă l-ați citi și dacă apoi ați face ce vă rog eu acolo. Mulțumesc.

Nota asta e un experiment dublu. Pe de o parte sunt curios să văd câte reacții adună un lucru pe care-l postez pe Facebook la ora asta (altul decât mâncare, un cântec fain sau o poză cu Tito), pe de altă parte, sunt extrem de interesat de calitatea reacțiilor voastre, de conținutul comentariilor, dacă acestea vor veni. Problema e una simplă: fumatul în spațiile în care mîncați (mă refer aici la bistrouri și restaurante, mai puțin la cafenele și deloc la casele voastre) – pro sau contra? Argumentele vor fi apreciate dar un simpu răspuns cu DA sau NU ajută mult. De asemenea, distribuirea acestei note, pentru ca la întrebare să poată răspunde cât mai multe persoane, e de dorit (aș aprecia din suflet să mă ajutați cu asta). Se cuvine să precizez că răspunsurile gen „da, dar în spații special amenajate” nu mă prea ajută, pe de o parte pentru că nu cred în punerea oamneilor în cuști, indiferent de viciile cu care aleg să trăiască și pe de altă parte pentru că știm cu toții, delimitarea spațiilor de nefumători de cele de fumători în localurile publice din România e aproape imposibilă, asta dacă vrei ca ea să funcționeze cu adevărat. Vă mulțumesc frumos.

Join the Conversation

  1. Am avut preocuparea sa citesc in ultimele trei luni multa chimie alimentara. Nu din pasiune ci din obligatie. Dau un examen. Ce am descoperit: o bucata de carne prajita prea intens fie pe gratar fie la tigaie, are o cantitate foarte mare de gudroane si de reziduuri asemanatoare cu cele din smoala si din hartia arsa a tigarii. Uneori mancarea preparata gresit e mai toxica decat substanta pura ingerata direct. Adica fumatul este jucarie nevinovata pe langa un bucatar nepriceput. Eu unul nu concep sa se fumeze in bucatarie. Nici in timpul mesei acasa nu permit asta. Dar la restaurant e cu totul altceva. In vremea cand aveam restaurantele mele, m-am batut cu Protectia Consumatorului vis-a vis de legea de atunci, pentru ca interzicand fumatul imi pierdeam clientii, nu mai puteam plati salarii nici furnizori. Aceasta este o chestiune cu doua taisuri. Eu recomand de obicei urmatoarele: Nu fumati, daca sunteti fumatori, in primele ore ale dimineti, nu fumati pe stomacul gol si nici o jumatate de ceas dupa ce ati mancat. Nu fumati in spatii inchise ci mai degraba in aer liber. Nu fumati in prezenta nefumatorilor si niciodata nu fumati tigarea pana la capat, lasati un deget generos de la filtru fara sa mai trageti din el. In partea aceea se aduna toate mizeriile cancerigene.

  2. Nu sunt de acord cu fumatul in locurile unde se mananca, nici macar la mine acasa
    Cand iubitul meu fuma si ieseam in oras cu prietenii, mereu il ”certam” daca fuma la masa; atunci cred ca se supara putin, dar acum cand a renuntat la fumat si el e deranjat atunci cand se fumeaza la masa.

  3. mia elekes says:

    A , CLAR CA NU SANT DE ACORD SA SE FUMEZE IN SPATII INCHISE. ACASA FIECARE CU REGULILE LUI DAR LA REUSTAURANTE ,COFETARII ,NU CLAR CA NU SANT DEACORD

  4. mia elekes says:

    SCUZE RESTAURANTE[AM VRUT SA SCRIU]

  5. Interzicerea fumatului a devenit o problemă pentru patronii de restaurante și bistrouri. Îi face să piardă clienți, deci bani. Și atunci găsesc soluții: ba o terasă acoperită, uneori închisă cu geamuri, la Paris, ba o berărie nemțească (am fost în ea, la Koln) din care aproape jumătate este spațiul pentru fumători. Am impresia că, încet-ncet, fumatul va fi degradat din postura de inamic public nr.1.
    Se pregătesc legumele de la supermarket, mult prea pline de conservanți și alte substanțe chimice ca să poată fi numite sănătoase, zic medicii.

  6. Visan Florin says:

    Dar de ce fumatorii nu au voie sa fumeze in restaurante sau cofetarii, sunt doar ale voastre? Sa va faca si voua custi sa vedeti cum e.

  7. Fumatul in spațiile publice ar trebui interzis complet. O data ce nu mai ai măsura asta de jumătate, fumători vor trebui sa se adapteze. Așa cum o fac in Canada si in alte tari.

    Florin: dacă vrei sa fumezi este alegerea ta, dar nu ai nici un drept sa ii obligi pe ceilalți sa iti inhaleze fumul tau. Si nu-mi zice ca noi ceilalți nefumatorii avem de ales, pentru ca alegerea de a nu merge in locuri unde se fumează înseamnă excluderea de la orice activitate socială.

    E la fel ca si cand ți-ai injecta o substanta si ai forța si pe cel de lângă tine sa faca la fel.

  8. Visan Florin says:

    Am inteles ce vrei sa spui, ceea ce nu inteleg eu, de ce trebuie noi fumatorii sa ne adaptam si sa facem sacrificii…sa faca si nefumatorii sacrificii…sa se imparta sacrificiile :)

  9. @VIsan Florin: pentru că fumatul este un viciu. Nu înțeleg de ce EU trebuie să mă sacrific pentru viciul TĂU.

    Dacă viciul meu ar fi să trag vânturi puturoase (sau pur și simplu să nu mă spăl cu săptămânile) și m-aș așeza lângă tine la masă, te-ar deranja?

  10. daca un fumator ia decizia in mod constient de a-si scurta radical viata, asta nu inseamna ca trebuie sa o scurteze si pe a celor din jur.
    urasc fumul de tigara. chiar si in aer liber cand o briza „impinge” fumul spre mine.

  11. nu se fumeaza unde se mananca, asta ar trebui sa fie destul de clar. @Ionut Staicu – bine ai spus.

  12. NU se fumeaza in spatii inchise si nici chiar in cele deschise daca fumul poate ajunge la ceilalti , cum ar fi terase si in nici un caz nu se „scutura” scrumul de tigara astfel incat sa ajunga de la etajul superior pe terasa mea. NU suport fumul de tigara. Si daca pana acum am auzit mii de cazuri de morti provocate din cauza fumatului , nu am cunostinta sa fi murit cineva ca nu stia sa gateasca. Si in plus , a fuma este alegerea fiecaruia dintre noi dar si o placere a celui care fumeaza. Asadar placerile nu le expunem in public. Ne sau imi place sa fac sex , de ce nu as face-o in public ca doar nu afecteaza sanatatea nimanui. Si nici nu putem sa facem partasi pe oricine la placerile noastre. Repet in modul cel mai vehement cu putinta .. SUNT IMPOTRIVA FUMATULUI !!!! Nu am votat pe facebook pentru ca nu sunt registrata si nici nu o voi face.

  13. In locurile unde se mananca(restaurante) ar trebui interzis in totalitate fumatul. Pur si simplu e foarte deranjant pentru un nefumator sa inhaleze tot acel fum in timp ce mananca si bea ceva.
    @Visan Florin: Fumatorii au impresia de multe ori ca ai ceva personal cu ei, nu…nu avem nimic personal cu voi, avem cu fumul „degajat” de voi. Daca vin langa terasa unde bei tu o bere si fumezi o tigara si aprind o bucata de cauciuc, iti va face placere sa inhalezi fumul facut de acesta?

  14. Visan Florin says:

    Ok, si cafeaua este un viciu. Daca se aseaza langa mine o persoana care si-a comandat cafea si pe mine ma deranjeaza, de ce trebuie sa suport eu mirosul viciului respectivei persoane…

  15. daca bei cafea, deranjezi cel mult pe cel din stanga si pe cel din dreapta ta, de la aceeasi masa. cel mai probabil sunt 2 persoane dragi care te suporta.
    daca fumezi, deranjezi o camera, o sala, un restaurant si chiar pietonii daca fumezi in aer liber.

  16. Nu, pentru că nu mai fumez și încerc, pe cât posibil, să nu se fumeze la masă, măcar cât mâncăm, pentru că fumul alterează percepția și gustul.

  17. Bineinteles ca orice om are dreptul sa fumeze! De asemenea eu, ca nefumatoare, am dreptul sa NU fumez alaturi de cei care o fac. De ce cred ca ar trebui interzis fumatul in spatiile publice (mai ales restaurante!)? E simplu. Pentru ca e o incalcare a dreptului meu si al altora ca mine de a respira in voie. Mi s-a intamplat sa merg la ceai cu colegii si sa nu ma pot bucura de nimic pentru ca eram prea ocupata sa nu ma inec de fum! Pentru cei care vor sa-si inunde plamanii cu fum, nicio problema, e legal! Dar sa pastreze acest beneficiu doar pentru ei. Sa fim seriosi, nu e vorba de inchiderea oamenilor in cusca sau de ura impotriva fumatorilor. E vorba doar de respect, de civilizatie, de bun simt si de putina logica.

  18. …..fumat in restaurante , cafenele, etc…doar in spatii anume rezervate si foarte bine izolate…….nu vreau sa ma condamne nimeni la inconfort si boli grave doar pentru a=si satisface o placere …..fumatul pasiv este citeodata mai daunator decit cel activ……dar copiii nostri ce vina au sa suporte in restaurante fum de tigara ??….sau persoane cu alte sensibilitati ale aparatului respirator sau ale ochilor, etc ??!!!….deasemenea nu sint de acord cu fumatul in spatiul public …..la mare stateam in rindul 2 de la marginea marii iar in fata noastra statea o perdea de fete si barbati care turnau in ei bere si fumau tigara de la tigara …nu mai simteam nimic din briza marii iar copilul tusea desi il adusesem pentru aerosoli !!!….poti fuma acasa cit vrei, in masina ta sau oriunde nu deranjezi pe nimeni !!!….ati vazut ca fumatorii acasa la ei fumeaza pe balcon si isi arunca scrumul si chistoacele pe strada ????……si eu am fumat pina in anul 2003 (deci nu sariti cu gura ca nu stiu ce inseamna sa te lasi ) …..iar in locul de mincat vreau sa simt arome,mirosuri,gusturi,sa maninc in liniste ,relaxata si fara graba….si fara sa fiu nevoita sa imi las hainele pe balcon cind ajung acasa !!!!!….

  19. NU fumatului in locuri publice. Pana acum li s-a acordat prioritate fumatorilor din diverse motive, fie localurile isi vor pierde clientii fie clientii fumeaza cu nerusinare, chiar daca e interzis, insa nu pot fi de acord cu astfel de lucruri, am calatorit inafara, am iesit in locuri publice si chiar am constatat cu stupoare cat de putin in comparatie cu noi se fumeaza. Societatea in care traim ar trebui sa creeze premise pentru un mod de viata sanatos. Eu Clientul, care vreau sa ies si sa imi petrec un weekend placut intr-un local, cu ce sunt de vina pentru viciile celorlalti, de ce sunt dezavantajati nefumatorii la acest capitol, asta e si motivul pentru care ma indrept spre localuri mai aerisite, chiar nefumatoare(foarte putine in Cluj), in speranta ca intr-o buna zi legislatia sa influenteze favorabil acest lucru.

  20. eu nu inteleg nimic din macare daca sunt inconjurata de fum dens. In Ro am vazut restaurante in care puteai taia fumul si totusi lumea manca, eu cred ca mancarea nu are gust daca e prea mult fum, ochii sunt iritati etc. In casa bunicii mele nici flori nu aveam la masa ca sa nu altereze simturile. Cred ca nu ar trebui sa se fumeze in interiorul unui restaurant sau cofetarie, doar afara unde fumul dispare rapid.

  21. In mod clar spun NU fumatului in spatii publice. Si o spun din postura de ex-fumatoare. Cu parere de rau am constat ca fumatorii nu au nici urma de respect fata de cei care nu fumeaza, nici macar fata de femei insarcinate. Ele si bebelusii lor nenascuti de ce ar trebui sa fie obligati sa fumeze pasiv, sa inhaleze pe strada sau in parcuri fumul de tigara? Sau la restauramte sa stea la sectiunea de nefumatori, in curent si frig, ca astea sunt locurile rezervate pentru acestia?

    Si nu inteleg cum se plang fumatorii ca sunt dezavantajati!!! In marea majoritate a restaurantelor locurile cele mai proaste sunt rezervate nefumatorilor (gen langa usa, in frig, langa toaleta)… ca sa nu mai vorbim de restaurante care „deschid” la nefumatori doar dupa o anumita ora, iar in rest e un fumarai de sa-l tai cu cutitul. Sau saloanele de fumatori si nefumatori unul langa altul, despartite printr-o usa care sta tot timpul deschisa. Deci unde e respectul fata de nefumatori? Si prin ce sunt dezavantajati fumatorii in 90% din localurile din Cluj?

  22. Sunt nefumatoare dar intamplarea a facut sa locuiesc cu fumatori. Mama , fratele , soti .
    Din fericire ultimul sot e nefumator .La noi in casa nu fumeaza nimeni .Cine are viciul asta poate sa o faca in gradina.Mie acum mi se face rau si daca trece cineva cu tigara pe langa mine.
    Cat despre restaurante si locuri publice? Nici eu nu sunt de acord cu fumatul in aceste locuri.Dar am citit revoltari ale unor fumatori …dece nu fumati dragii mei si in avion si apoi sa deschideti geamul?:))
    Eu zic ca e mai sanatos sa nu fumati , va protejati nu numai sanatatea personala ci si pe a celor din jur.

  23. Chestia asta cu restaurantele care nu vor mai avea clienti daca se interzice fumatul nu are nici un sens.
    Eu locuiesc in Canada si au fost si aici foarte multe discutii pe teme asta cind au inceput campania de interzicere a fumatului.
    Dar uite ca au trecut citiva ani, fumatul nu mai este permis nici macar afara pe terase, dar slava Domnului restaurnatele sint pline si se poate bucura toata lumea de spatiul comun pe care il impart.
    Fata mea de 10 ani a stat asta vara in Romania si mi-a spus ca nu ar vrea sa se mute acolo din cauza ca toata lumea fumeaza. Nimeni nu a facut nici un comentariu cu privire la copiiii care inhaleaza fumul de tigara. In Romania asta pare normal pentru toata lumea. Si culmea si mie mi se parea normal cind eram copil sa inhalez fumul de tigara al tuturor. Dar acuma nu mi se mai pare normal deloc.

  24. Am fost fumătoare mulţi ani. Vreau să cred că m-am lăsat, de câteva luni. Înainte nu mă deranja fumul de ţigară atunci când mâncam în oraş. Acum mă deranjează şi atunci când nu mănânc. Pot să înţeleg ambele puncte de vedere. Cea mai bună soluţie, după mine, e cea cu separarea zonelor: fumători „vs” nefumători. Dacă aleg să stau cu fumătorii, îmi asum chestia asta şi-mi văd de mâncarea/băutura mea. Doar că din păcate în România la ora actuală sunt prea puţine locuri unde să ai această opţiune.

  25. Ar fi minunat să nu mai fie fum de ţigară în spaţiile publice unde se mănâncă.

    Înainte să ne veselim cu bunătăţile din farfurie mâncăm cu mirosul care anunţă papilele festinul aşteptat. Mâncăm desigur şi cu privirea, iar abia în al treilea rând degustăm. Terenul însă a fost deja pregătit şi ce reuşită este aceasta, un fel de muncă în echipă: nas, ochi, gură.

    Domnilor şi doamnelor fumători şi nefumătoari (pasivi) şi dumneavoastră stimaţi patroni vă întreb: de ce să acceptăm să parazităm această comunicare cu fum de ţigară?
    Aşadar, sunt pentru mai puţine fumoare în care se serveşte mâncare şi pentru mai multe restaurante în care îţi plouă în gură.

  26. Mulţumesc şi iertaţi.

  27. Visan Florin says:

    Intr-adevar cel mai corect ar fi ca toate restaurantele sa aiba spatii de fumatori si nefumatori.

    Sunt prea drastici cate unii, fumatorii daca vor sa fumeze la ei acasa si atat. Adica daca sunt fumator nu mai am voie sa ma duc in nici un restaurant sau cafenea?

  28. ma mira ipocrizia asta!!!!!!!!!!!!!!! de ce nu interziceti bautura….si bautul e un viciu…..sa fie asa, restaurante in care nu se fumeaza si nu se bea…
    ce ziceti????
    un tip beat mort de la masa de langa tine e la fel de enervant ca si unu care pufaie…
    va rog interziceti bautul!!!!!!!

  29. Nu fumăm unde mâncăm, fie acasă fie spațiu public.

  30. Majoritatea fumatorilor sunt extrem de egoisiti.. asa ca ma asteptam si la aceste raspunsuri. eu atat pot sa spun, ca nefumatoare nu pot sa inteleg nevoia fumatorilor de a fuma in restaurante. UrasC si sa ies dintr-un club/cafenea/ mirosind a tigari, dar asta e, merg mai rar, exact din motivul acesta, insa intr-un restaurant ti se face rau efectiv sa inhalezi fum de tigara in timp ce mananci..

  31. Am raspuns si am dat si share. Voi spune si aici: atata timp cat fumul e deja acolo, mananc fara probleme. Am intelese ca este vorba de bistro si restaurant, dar ca idee, fumatul la terasa ma scoate din minti daca mananc. Prefer ca locul respectiv ori sa aiba fum permanent, ori deloc.

  32. Am fost fumator mai bine de 15 ani, si nu am avut probleme morale in a fuma la restaurante, petreceri, etc… adica acolo unde alaturi de mine, erau si nefumatori.
    Acum, ca m-am lasat (de tot si de mult), si constat pe propria-mi piele cat poate fi de neplacut, mi-e rusine de acest lucru. Este o lipsa TOTALA de RESPECT fata de cei cu care stai alaturi. Sa nu mai vorbesc de fumatorii care isi expun, indiferent unde, proprii copii la riscurile implicate de fumatul pasiv, cat si de exemplul personal…
    Asa ca NU, cu convingere si hotarare!
    Si sa nu se mai abereze fumatorii sa-si sustina cauza cu argumente puerile, pentru ca oricum, zilele le sunt numarate, numai ca ei inca nu realizeaza asta…
    Sanatate!

  33. Nu. De ce-urile aici: http://siblondelegandesc.ro/2011/09/13/da-ma-deranjeaza-ca-fumezi/

    poti sterge linkul, insa numai dupa ce citesti si comentariile la post. ;)

    1. adihadean Author says:

      nu șterg:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close