E plin (și scurt) sezon de hribi aka mânătărci, pitoi, pitoance, ptitoi, hiribe bune sau porcini, dacă întrebi prin Italia. Boletus celea bune.
Abia 10% din ce se recoltează din pădurile patriei se consumă la noi, restul iau calea Italiei, a Franței ș-a Spaniei, de unde le cumpărăm uscate sau congelate, ambalate fain și foarte scumpe. Taxa de fraier, cum ar veni.
În week-end am poposit la Livada Bunicului, în Stănești, Argeș, într-o Românie necunoscută mie, grozav de roditoare și de faină. Am adus de acolo ciuperci sub formă de zacuscă și murături (hribi și ghebe), dar și hribi proaspeți, din care am făcut o mâncare pentru cina de aseară.
Hribii curățați de pământul pădurii, limpeziți scurt sub jet de apă și tăiați lamele subțiri, sotați scurt cu o lingură de ulei, două linguri de pătrunjel tocat foarte mărunt amestecat cu un cățel mic de usturoi zdrobit bine. Peste ciupercile fierbinți am pus gălbenuș de ou de găină, care odată amestecat cu ele dă-n noi cu un sos grozav de bun.
Sarea și piperul vin după gust. Aia-i treaba. Să fiți sănătoși.
Mor dupa nebuniile astea scurte, la obiect si care-mi satisfac papilele gustative la maxim. Hm, unde pun acum mana pe niste hribi?
Mi-a lasat gura apa!:)) Interesant fel de a manca hribi, multumesc pentru reteta! Mi-ai adus aminte si de orele de romana :)