În week-end am filmat oarece rețete. Și am avut musafiri. Pe care nu i-am filmat. Doar i-am hrănit. Am folosit și pentru filmări șipentru hrănirea musafirilor, noua jucărie primită de la Grillshop, grătarul cu gaz Genesis. Grătarul ăsta e ca o orchestră bine acordată și mă face să mă simt ca un dirijor. O să vă tot arăt lucruri „cântate” cu ajutorul lui. Pentru că meritați. Maxim, am zis! Azi, doar câteva exemple, așa, de poftă.
Sâmbătă am pus pe grill o mulțime de lucruri. Pe lângă ele, salate, cu oțet balsamic și ulei de măsline, cu iaurt și brânză cu mucegai nobil.
Salata cu pastramă de vită a avut succes. N-a mai rămas din ea nici măcar pentru analize (presupunând că ar fi vrut cineva să o analizeze).
Am avut și coaste. Pe care le-am uns (după ce le-am pus pe grill) cu un amestec de miere, sos de soia, reducție de oțet balsamic, sare, piper și scorțișoară.
Pentru mușchiul de porc am folosit dry rub, un amestec uscat de coriandru, enibahar, piper roșu, piper negru, piper alb, rozmarin și cimbru, frecate bine împreună într-un mojar, apoi frecate bine pe carne.
Copiii s-au bucurat mai tare de porumbul copt.
Noi ne0am bucurat foarte tare după ce Emil a descoperit cât de bine se potrivește dovleacul cu aiolli (sos făcut din usturoi, sare grunjoasă, ulei de măsline, smântână). A fost revelația săptămânii.
Nici coastele n-au fost rele.
La garnitură am avut cartofi copți cu rozmarin și sfeclă roșie, coaptă și ea. Și ceapă coaptă, dulce și bună.
Am gătit în ceneral cu capacul grătarului lăsat, cu ochii doar pe termometru. Dar despre asta vom mai vorbi.
Desertul, grozav: macarons și o prăjitură cu prune și brânză de capră. Pe care le-a adus Anda. Una peste alta, a fost un week-end fain. Mulțumesc frumos. Să fiți sănătoși.
Multumim tare de hranire :-). Au fost extrem de bune toate, in frunte cu muschiuletul cu dry rub.
Mai poftiți:)
Nimic nu se compara cu un gratar (e bun cu ce-o fi!) si daca sunt pe langa el si prieteni adevarati ( sau doar familia) totul este EXCELENT. Multumim lui Dumnezeu pentru vremea frumoasa si tie pentru…tot. Numai bine!
Dovleac cu usturoi! Asta visez! Asta pictez! :-) Bune or fost toate, mai ales mușchiul extrem de aromat. Musai să fac și eu cât de curând.
Mulțam de tratamentul deluxe :-)
ce e ‘reductia de otet balsamic’?
chiar ca dovleacul cu aioli ‘suna’ bine :D
Miju, e oțet balsamic pus pe foc cu o lingura de zahar, lasat sa scada pana se ingroașa.
Nicoleta, de acord:)
Emil, repeat soon.
Superb festin culinar !
Da-ț-ar Dumnezo sanatate ca bine-ai mai „dirijat” (orchestra). Arata excelent! Tare norocosi mesenii! :)
Mmm.. nu stiu care dintre ele arata mai bine! [drool]
yummy…. apropo de dovleacul cu aioli, il incerc si eu daca zici ca-i bun, oare ar merge intr-o salata de spanac?
Silvia, n-o fo’ rău:)
Victor, norocoși am fost toți.
LeBlogPiquant, în realitate arătau chiar mai bine:)
Alina, aioli? De ce nu?
Te rog sa-mi spui de unde e pastrama de vita si branza din salata din salata,ca tare mi-a lasat gura apa’
Multumesc anticipat.
Lucian, am luat-o de la o măcelărie din Cluj, piața Mihai Viteazu.