Gnocchi cu sos de roșii

1.6K

Gnocchi sunt niște paste mai dodoloațe și mai dolofane decât altele. Sunt niște gălușcuțe italienești despre care Wikipedia spune că au fost introduse în restul lumii de către legiunile romane. Deci, sunt șanse bune ca Gerula să fi auzit de gnocchi, care merg bine cu brânză, viezure, mânz ori barză. Se găsesc de cumpărat, made in Italy, așa că am cumpărat un pachet zilele trecute, să văd ce poate fi într-însul. De bună seamă, am găsit gnocchi, varianta cu cartofi (există nenumărate versiuni, de la gnocchi cu spanac ori ciuperci până la gnocchi cu trufe busuioc sau zeamă de sfeclă). Prepararea a fost simplă de tot:

Asta-i pasta:

Nu m-a lăsat inima să mănânc gnocchi fără ceva, motiv pentru care am mai adus în zonă niște „ceva”-uri, adică brânză cu mucegai, șuncă crudă și roșii pasate.

Am pus o oală de apă la fiert, am presărat puțină sare în apă apoi, când a dat în clocot ampus pastele în apă. Într-un minut-două s-au fiert (pastele fiind într-o stare apropiată de cea prroaspătă) și s-au ridicat la suprafața apei.

Am pus roșiile, brânza și șunca tăitaă-n felii subțiri într-o tigaie, pe foc. Cu puțin busuioc uscat și puțin oregano.

Am pus pastele în sosul fierbinte și am amestecat bine.

Am pus pastele cu tot cu sos într-un vas termorezistent.

Am presărat brânză rasă (parmezan) pe deasupra și am pus vasul în cuptorul încins. L-am lăsat acolo zece minute.

Brânza de deasupra s-a rumenit frumos. Am știut că-i gata.

Simplu, nu?

Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Faina treaba !…si cu multa pricina de povesti in miez de zi…..la un pahar de vorba!..
    :)

    1. adihadean Author says:

      nu zici tu rău, dar nu-i vreme de vacanță. încă:).

  2. Dar cum le facem acasa la noi, nu ne zici? Pleeease!

    1. adihadean Author says:

      o să vă spun când o să fac :)

  3. Coane…..nu e timp!
    Asa e!!!….
    Dar se apropie…..simtesc asta prin toti porii….:)

    1. adihadean Author says:

      mă bucur că-ți place:)

  4. Arata delicios ,mi-ai dat o idee buna (mai putin sunca)…Toata mancarea gatita sanatos arata super.

  5. tipa viorica says:

    Chiar acum o ora am fost la penny si am cumparat o punga de gnocchi asa ca sa fie acolo.Sigur le prepar dupa reteta ta.Multumesc Adi.

  6. cine m-a pus pe mine sa intru pe blogul tau tocmai cand sunt la dieta? :(((((
    arata demential, mai ca as renunta la dieta pentru ele.
    In alta ordine de idei, noul design e foarte misto :)

  7. cred ca trebuie sa fie foarte bun :)
    dar, cat de des posibil, este bine de evitat combinatia carne/produse din carne – lactate.

  8. Buna Adi!ce fain ti-ai decorat casuta virtuala!
    Si ce fain is gnocchi…nici nu iti trebuie mai mult!e de facut…si pt.congelator!

    1. Adi Hădean Author says:

      mariana, mulțumesc

  9. sunt simplu de făcut gnocchi, cam acelaşi aluat ca cel pentru gomboţi,..eu pun sarea în apă după ce a început să fiarbă..

  10. Am incercat reteta, nu am gasit gnocchi dar au iesit super si cu paste Barilla! Excelenta combinatie!

  11. Cristi Mazare says:

    Excelenta reteta si cred ca e una din cele mai simple (incercate de mine vreodata, cel putin) cu un gust excelent si la un pret(la ingrediente ma refer) extrem de rezonabil, felicitari si ma bucur ca „te-am descoperit” ca sa zic asa :)))) recomand si un pahar de vin alb dupa ;)

    1. Adi Hădean Author says:

      cristi, mulțumesc frumos:)

  12. Etraordinar de bune, daca nu puneai aici reteta nu as fi incercat niciodata!

  13. samegirl says:

    Sunt foarte buneee ! Am mancat in italia la mama lor . Moartea mea fainoasele :)

  14. Faina reteta, dar sa nu stiti ca romanii nu cunosteau cartoful, nu credeam. Nu cunosteau nici notiunea de paste, nici rosia, nici curcanu, nici porumbu, nici macar nu fumau.

    Sau poate sunteti dacopat, si dacii au cucerit lumea, deci gnocci sunt de fapt mancare daca furata de legiunile romane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close