Orezul meu multicolor e așa:
Ingrediente puține: orez, ceapă verde, ardei gras, ciuperci, pătrunjel.
Am folosit orez cu bob lung dar puteți folosi orice fel de orez.
Pentru orezul galben am folosit un amestec de curry și șofran. Dacă aveți doar curry sau doar șofran veți obține același efect.
Pentru orezul brun am folosit sos de soia, cam două linguri.
Totul începe cu fierberea orezului. E important să nu-l fierbeți până se desface. După 10-11 minute de fiert puteți scoate un bob, să-l gustați, vă veți da seama repede dacă e fiert sau nu. După ce a fiert orezul, l-am împărțit în trei părți. O parte a rămas în oală, împreună cu apa în care a fiert. Am pus amestecul de curry ți șofran și am lăsat să mai fiarbă un minut.
Am scurs apa de pe el și l-am amestecat cu ceapă verde.
O altă parte din orez a rămas așa cum era (mă refer la culoare). L-am amestecat cu pătrunjel și ulei de măsline extravirgin.
Am construit orezul brun. Am pus într-o tigaie orezul, o jumătate de ardei gras tocat și o ciupercă mare. Firește, împreună cu sosul de soia. Am ținut tigaia pe foc aproximativ două minute.
Am obținut o mâncare foarte gustoasă și deloc plictisitoare.
A fost foarte bun, s-a mâncat repede.
Cred că dacă preparați în felul ăsta garnitura la fripturi de pui sau curcan ,când aveți musafiri, vor fi impresionați.
Să fiți sănătoși.
si de ce ai pus betigasele chinezesti langa? ca in nici un caz nu poti manca orezul acela, mai ales cel amestecat cu ulei, cu betigase :)
orezul asiatic face cocoloase, e mult mai putin procesat decat cel pe care il avem noi in magazine. si acela poate fi mancat cu betigase. asta nu :)
intr-adevar, culorile sunt fantastice
Dora, poate tu nu poți. Aș putea să-ți demonstrez contrariul orcând, sunt expert la folosirea bețișoarelor. Pe de altă parte, dacă vrei să te asiguri că-ți iese, începe cu orez amestecat cu ou, treptat vei dobândi suficientă dexteritate:-).
Marius, recunosc:-).
Arată extraordinar! Felicitări pentru prezentare!
Iubesc curry, șofranul sau orezul cu cumin.
Pe de altă parte, sunt foarte pretențios când e vorba de orez :-) (aproape urăsc orice pilaf sau risotto care arată a pure de orez, vreau boabele intacte)
După ce am căutat mult și bine care-i secretul orezului la asiatici, am aflat din nou că lucrurile simple ascund recompensele cele mai de preț.
– Orezul e *musai* să fie Basmati (cel de la Scotti e ff bun și am aflat mai nou că e cultivat în România de niște italieni) sau măcar Jasmine
– Cantitatea de apă e vitală. La Basmati pun fix o cană jumate de apă la o cană de orez. Nici mai mult, nici mai puțin.
– Spălatul orezului în multe ape nu mi se pare atât de important cum se vehiculează.
– Din momentul în care începe să fiarbă orezul, pui capacul aproape închis ermetic. Eu pun un prosop de bucătărie sub capac și se dă focul la minim.
– Odată pus capacul, poți pune cronometrul, fix 10 minute și nu dai greș niciodată.
– Tot odată pus capacul NU îl ridici timp de 10 minute. Dacă te uiți, scapă tot aburul care de fapt face toată magia și compromiți bunătate de orez :-) (așa funcționează și rice-steam-erele Zojirushi sau altă marcă)
– După cele 10 minute, opresc focul, ridic capacul, afânez ușor orezul cu furculița apoi îl las să șadă încă 10 minute.
– Voila :-)
Emil, e interesant ce spui tu dar cred că e foarte complicat. Dacă vreau orez bob cu bob îl fierb în pungulițe pe care le găuresc cu furculița, în apă cu sare. Orezul nu mi s-a lipit niciodată până acum. Dacă vreau un orez ușor cleios, ca în cazul de față, îl fierb în apă cu sare, fără pungă. Dacă vreau risotto, nu folosesc decât orez pentru risoto, din acela cu bob oval, mare. e un orez care conține mai mult amidon și obții din el un risotto cremos. Repet, nu spun că-i greșită metoda ta dar m-am obișnuit să folosesc soluțiile cele mai simple (defect profesional probabil):-).
adi hadean – nu m-ai inteles. stiu sa mananc cu betigase. am stat in japonia 5 ani, am mancat orice cu betigase. deci nu cred ca esti mai specialist ca mine. crede-ma, ceea ce numesti tu mancat ca betigase in cazul orezului de genul asta e o adaptare. orezul se prinde intre betigase, nu se ridica cate 10 boabe pe betigasele aproape alaturate :)))
ok:-)
@dora
si mie imi iese mancatul, fara a lipi betigasele. Poate in Japonia ai avut un profesor ce stia doar cu furculita :)
in afara subiectului: Costitele irlandeze cu varza sunt in meniul zilnic de la Irish Pub???
Marius, lasă fata! :-)). Da, coaste din acelea găsești în fiecare zi:-)
Dincolo de discutia prea aprinsa despre mancatul cu betigasele, mie mi-a placut teribil cat de aspectuos si armonios arata o mancare de post. Trei gusturi diferite ale aceluiasi aliment, unul langa celalalt, hm! Felicitari pentru inspiratie! Eu in farfuria aceea am vazut si multa dragoste pentru cel caruia ii este oferita. Cu grija, atentie, frumusete, culoare…
Elena, singurul adevăr indiscutabil nu se referă la mâncare, în rest, putem să dezbatem cât dorim. Eu nu descurajez discuțiile în contradictoriu, atâta vreme cât se poartă în termeni civilizați:-). Mă bucur că ți-a plăcut mâncarea mea:-)
tocmai am incercat reteta :D si e super buna. orezul +curry nu mi-a iesit prea bine dar restul e okey. :D hihi
foarte buna ideea (i’m going to eat it in work tomorrow too) :D
Ontopic betigase: orezul pt sushi e un orez special diferit fata de cel care il gasim aici (i know pt ca am primit orez from japan) se poate gati traditional (cu 1,1/2 apa) dar cel gatit acolo se face in rice steam cookers si iese foarte lipicios incat poti sa il iei cu betele in bucati ft mari. nu e vorba de cat de expert esti in mancatul cu betigase ci de tipul orezului si modul in care este gatit. In China orezul seamana mai mult cu cel din pozele de sus si da, si ala se manaca cu betigase si poti ridica cantitati mai mici.
O seara frumoasa :D
Adina, poftă bună mâine, o seară frumoasă și ție:-)
Arata excelent! Imi place mult paleta de culori, aromele se imbina fericit, felicitari, frumoasa prezentare!
Alexandrina, mulțumesc:-)
Adina: in China mancatul orezului e diferit fata de alte zone. acolo farfuria se duce in dreptul gurii si cu betigasele se impinge orezul in gura. deci acolo nu conteaza cat de lipicios e orezul :) japonezii manaca din farfuria aseyata pe masa, iar coreenii din farfuria luata in mana, dar tinuta cam la jumatate din distanta dintre masa si gura.
o adevarata proba de dexteritate e sa mananci in stil coreean, pentru ca ei folosesc betigase de metal :-D
p.s. asta a fost in termeni civilizati? ca pana la urma ma cam doare-n cot de cum credeti voi ca se mananca orezul :))))))
Bre, facui. Cel mai delicios mi s-o parut șela brun, da’ tăto o fo de numa-numa.
Nina, să vă fie de bine:-)
am remarcat ca si tie iti place felul si modul de prezentare al artistului radu anton roman.ca si sugestie :la mancarurile pe care le prepari ai putea adauga o vorba buna si despre un vin,o bere,o apa)) care ar dezvolta aroma si gustul preparatelor.stima
Andrei, mulțumesc pentru sugestie. Aș vorbi despre vin și chiar vorbesc uneori. Din păcate nu am atîta pricepere și prefer să-i las pe cei ce știu mai bine. Pentru mine, vinurile se împart în două feluri: cele care-mi plac și cele care nu-mi plac. Ce aș putea eu să-i învăț pe alții fiind eu însumi atât de limitat? Plănuiesc însă să aduc în paginile blogului meu câteva păreri educate, cât de curând:-).
Superb! Dat fiind faptul ca si eu postesc (miercurea si vinerea), mi-am zis ca e musai, da’ musai sa incerc reteta prezentata. Daca iese bine, fac poze, le pun pe blogul meu si te anunt.
Lexa, n-are cum să nu-ți iasă:-)
Am facut reteta asta aseara si mi-a placut atat de mult incat mi-am luat si azi la serviciu :D
Culmea e ca eu sunt carnivor! :D