Curcan cu hribi și fasole

436

Mâncare de făcut repede, fără pretenții, fără să-ți fure din timp, fără migală. Dacă ai o plită cu inducție, e gata în 15 minute. Dacă ai o plită obișnuită sau un ochi cu flacără, poate să-ți ia ceva mai mult. Ai nevoie de o bucată de pulpă de curcan fără os (3-400 de grame), o pungă de hribi congelați (jumătate de kilogram), o jumătate de litru de lapte și o conservă de fasole (400 de grame). Sare, piper, cozi de ceapă verde sau arpagic, frunze de busuioc sau cimbru, după preferință.

Rumenește mai întâi carnea, tăiată-n bucăți nu mari dar nici foarte mici, într-o lingură de unt topit.

curcan

Toarnă peste ea laptele în care ai pus o ceașcă de apă caldă. Lasă să fiarbă pe foc mediu.lapte

Pune ciupercile (dacă nu ai în congelator, le găsești la supermarket).curcan cu hribi

Adaugă ierburile și dă focul mic. ierburi

Când e pătrunsă carnea, deschide conserva și scurge apa de pe ea.fasole

Pune fasolea peste curcan, amestecă bine, mai lasă pe foc două minute.fasole

Adaugă o mână de ierburi proaspete și servește.curcan cu fasole

Se potrivește pesrfect cu lămâia, deci, dacă vrei să bați bine de tot două linguri de zeamă de lămîie cu patru linguri de ulei de măsline extravirgin și să lași amestecul la rece până-i gata mâncarea, o să ai o surpriză plăcută.curcan cu fasole

Atât pentru azi. Să fii sănătos.curcan cu fasole

Join the Conversation

  1. Sună foarte bine și foarte simplu de făcut, potrivit pentru o seară de iarnă :-)

  2. Vad de multe ori la tine pe site combinatii de pastaioase uscate (fasole, naut, linte etc.) cu carne (nu putina si nu doar pentru gust). Eu am o oaresce reticenta in a combina aceste tipuri de proteine, mi se pare ca ies feluri de mancare prea consistente, nu stiu daca e adevarat sau ba.

    1. Adi Hădean Author says:

      e adevărat ce simți tu. dacă te îngreunează după ce mănânci, știi că nu mai trebuie să o faci.

    2. Pai da, ca asa m-a atras si ciulamaua ta de pui cu bureti si smantana (aia la care ne-ai pus sa ghicim ingredientele) si papilele mi-au multumit, insa bila, mai putin…ce-i drept, aici nu gasesti smantana fermentata cu mai putina grasime de 30-35%, acasa stiu ca era 18% grasime.

  3. Minunata reteta, noroc ca am hribi si curcan in congelator de la Maramu :) O sa o incerc cu siguranta. Dar nu ar merge cu un pic de smantana in loc de lapte?

    1. LaurentiuTM says:

      Normal ca merge si cu smantana,chiar e mai buna(e vorba de caloriile in plus).

    2. Adi Hădean Author says:

      aveți puțină încredere și încercați cu lapte:). smântâna nu-i același lucru și nu are legătură cu caloriile:).

    3. OK, avem incredere Adi. :)

  4. Adi, reteta este absolut minunata. Am savurat-o aseara si o sa o mai gatesc, cu siguranta! Laptele este chiar elementul care face toata povestea mai light, chef Hadean are dreptate.

  5. Ladunca Andrei says:

    Salutare! Am gatit si eu acum 2 zile, am lasat peste noapte si am servit aseara la cina. Nu am avut hribi, am folosit champignon brune. A fost excelent, mai ales datorita sosului de lamaie. Am servit si un spumant alb langa, a mers f fain. Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close